nu era atent la toate greșelile, era un pic bruscat de Svetlana, când ea își dădea seama că greșise. Franck încerca să o liniștească: nu era vorba decât despre mici neatenții la conjugare sau la așezarea cuvintelor în frază. Nimic grav, după părerea lui. Pentru ea, asemenea greșeli erau sfârșitul lumii. Îi era rușine, se considera nulă. Dorea să stăpânească limba la perfecție.
Pentru a ajunge în parc, traversaseră o mare parte din al 19-lea arondisment, unele din cele mai neplăcute colțuri din Paris care ar fi putut obține cu ușurință medalia de aur a putreziciunii franceze. Și această putreziciune e o afacere bună, prețul pe metru pătrat e mai ridicat decât în zonele însorite din sud. Erau clădirile, buticurile, estetica urâtă și murdară; toate acestea îi aminteau de orașul din care ea venea. Nu era deloc vorba aici despre cartierele turistice pe care vizitatorii le-ar fi contemplat în liniște. Aici, ei parcurgeau un sector la polul opus al Parisului care se vinde prin cărțile poștale. Și totuși, în aceste locuri se ascund cele mai mari valori umane, departe de această falsitate și manierism burghez.
Odată ajunși în parc, s-au dus pe Île du Belvédère, la templul lui Sibylle. În acea zi, era suspendată o tiroliană. Aceasta înconjura lacul pentru a reveni pe pământ ferm după încă treizeci de metri. O asociație îi iniția pe adolescenți în senzațiile tari ale acrobației. După coborâre, erau invitați să descopere celelalte activități, dintr-un parc de distracții din regiunea pariziană. Un fel de demonstrație-eșantion marketing, în parteneriat cu primăria Parisului. Franck și Svetlana priviseră mai mulți tineri făcând un salt în gol. Chiar dacă la prima privire, dispozitivul părea impresionant, viteza nu era chiar așa de mare. Sosirea avea loc încet, era o persoană care îi primea. Făcuseră câteva poze, pe ici, pe colo. Franck o imortaliza din nou pe Svetlana sub diferite unghiuri.
Admirând priveliștea, au putut să estimeze cât de mare era distanța față de locul de unde veniseră. Sacré-Cœur părea mică și îndepărtată. Pe când își dădeau aparatul foto de la unul la altul, corpurile lor se atingeau ușor, intenționat și cu delicatețe. Neputând să facă nimic altceva pe această faleză, decât să observe tineri legați de o coardă, se îndreptaseră către pasarela suspendată. Aici, din nou asociația. De data aceasta, propunea o inițiere în escaladă, pentru copii. Mai degrabă o coborâre în rapel care îi ducea opt metri mai jos. Cu coatele pe balustradă, întârziaseră un bun moment în acest loc. Timpul zburase, discutaseră la nesfârșit.
Svetlana îi povestise despre familia ei. Mama era din Ucraina, iar tatăl, un rus get-beget. Sora îi lipsea mult. Își mărturiseau totul în cel mai mic amănunt, ca două bune prietene. Svetlana era la două sute de kilometri de nucleul ei familial. Nu mergea la ei în vizită decât în vacanțe. În restul timpului, stătea într-un cămin studențesc, în centrul orașului Irkutsk, la zece minute de școală. Unul din profesorii de artă era un tânăr francez, pe care îl găsea atrăgător. Nu ar fi deranjat-o dacă s-ar fi întâmplat ceva între ei, într-un context diferit. Franck presupunea că îi dezvăluia această informație pentru a-i arăta direcția de urmat. Trebuia să-i arate voința unui bărbat care dorește o femeie. În orice caz, glumiseră. Mâinile li se întâlneau din ce în ce mai des.
Cu blândețe, Franck își așezase o mână peste cea a Svetlanei, care ședea plictisită pe lângă mâna lui. Ea nu schițase nici o mișcare de respingere, ceea ce confirma gândurile lui Franck. Era conștient că de acum încolo, întâlnirea lor va evolua. Această fată era la fel de tulburată ca și el. Acum nu trebuia să rateze și să dea dovadă de îndrăzneală la momentul potrivit, pentru a da jos următoarele bariere.
Se hotărâseră să-și continue plimbarea, după ce au întârziat destul de mult în acest loc. Franck o oprise pe Svetlana cu un deget, când încercase să se întoarcă pe unde veniseră.
În zbor, tocmai îi prinsese degetul arătător stâng, ca un cârlig. Atât unul, cât și celălalt puteau să dea drumul în orice moment, Senzația de atingere era plăcută. Știau amândoi că nu căutau separarea, ci o înrolare a inimilor. Cu falangele agățate, Franck îi propusese să termine traversarea podului și să de îndrepte spre o cădere de apă. Drept unic răspuns, Svetlana făcuse ochii mari. Se apropiase, dintr-o dată. Cu o voce liniștită, îi spusese că ar dori să vadă acel loc. Mâna stângă a lui Franck capturase mâna stângă a Svetlanei, pentru a-i oferi mai apoi mâna sa dreaptă. Zece degete se înlănțuiau. Buzele lor se complăceau într-o tăcere care le făcea plăcere. O căldură puternică se răspândise în urma acestei atingeri, bucurându-l pe Franck. Când simți tandrețea mâinii unei femei pe care o dorești cu ardoare e un moment pur de eliberare. Și totuși, acest gest îl invită pe bărbat să continue jocul de seducție și mai înverșunat. E un moment în care știe că s-s întâmplat ceva important și că va urma ceva și mai serios. E ca și cum ar încheia un pact sau ar semna un act. Înainte de această înțelegere, nu personificau decât două umbre străine una de alta. Pe viitor, încarnau două suflete împreunate, prin care celălalt purta speranța nașterii unei iubiri.
Ajunși la cascadă, Franck îi propusese Svetlanei să facă poze, din nou. Ea acceptase, cu un gest simplu al capului. Ochii ei străluceau, ca o mie de stele la un loc. Ca o fetiță, alergase înainte ca să se așeze în fața obiectivului, se întorsese doar ca să-și lase geanta la picioarele lui Franck, apoi se întorsese să pozeze. Când se termină distracția cu pozele, Franck îi dăduse aparatul înapoi proprietarei. În schimb, ea îi dăduse mâna din nou. Se jucaseră în felul acesta inocent și naiv în alte două locuri din parc. Astfel, se năștea dorința.
Adâncindu-se într-un sector mai izolat din Parc, care dădea spre centura Parisului, unde se ascundeau câțiva arbori fructiferi, se întâlniseră cu mai multe cupluri care se sărutau. Zâmbiseră, un pic jenați de situație. Se observau ... fiecare lăsase capul în jos. În sinea lor, nu așteptau decât același fel de schimb. Traversarea acestei zone ar fi putut să fie propice pentru această tandrețe, doar că Franck nu simțise declicul, blocat cu siguranță de timiditate. Preferase să nu provoace acest act cu bruschețe, sperând că se va produce spontan.
Se lăsase seara. Era din ce în ce mai frig. Pe o bucățică de pământ izolată, Franck o întrebase pe Svetlana dacă i-ar fi plăcut să ia cina împreună. Surprinsă de această propunere neașteptată, ea ezitase, neștiind ce răspuns să-i dea. Era oare prezentabilă? Ce voia de fapt acest băiat? Întârzierea răspunsului era jenantă. Această nehotărâre îl uimise pe Franck. Își punea întrebări. Oare trecuse la altă viteză puțin cam devreme, cu riscul să strice tot ambreiajul? Presupusese că ea va zice da, fără nici o ridicare din sprâncene. Atunci, ce anume o reținea? Nu-i dăduse drumul la mână toată după-masa!
Deodată, Svetlana îi răspunsese: De acord! Un cuvânt simplu care de-abia îi ieșise din gură, ca o decizie radicală care ar fi angajat-o pentru tot restul vieții...
Franck se simțise ușurat. Îi apăruse un zâmbet pe față. Apoi se îndepărtaseră de parc. O luaseră pe trotuarul învecinat. Mâinile nu li se dezlipeau. Degetele se mângâiau și mai intens, cu generozitate. Senzualitatea se instalase prin palmele lor.
Pe drum, se opriseră o singură dată, fără nici un motiv, doar discutau deja. Adevăratul scop al acestei opriri era instinctiv. Cele două turturele se regăseau ochi în ochi. Privirea lui Franck se bifurca mai jos, învăluită de jocul de seducție al lui Venus, care îl scruta cu poftă. Ah, da, Svetlana pretindea același lucru ca și Franck! Nu mai aștepta decât ca el să-și dovedească flacăra care era pe cale să-l cuprindă.
Cu o atitudine hotărâtă, Franck se apropiase de fața ei. Voise să guste din dulceața buzelor care stăteau țanțoșe la câțiva centimetri de ale sale. Simțind
