Nunta țărănească. Vasile Alecsandri
Чтение книги онлайн.
Читать онлайн книгу Nunta țărănească - Vasile Alecsandri страница 1
Vasile Alecsandri
Nunta țărănească
Persoane
Alecu Leonescu
Chir Gaitanis Loghiotatos
Moș Trohin Pîcală, fruntaș
Ilenuța, fata lui [Trotușan]
Frunză, pușcaș
Un vornicel de Nuntă
Un privighitor
Țărani, Țărance
Teatrul reprezintă o priveliște de țară. În stînga, casa lui moș Trohin. În mijlocul scenei, spre fund, un scrînciob.
În dreapta, copaci.
Scena I
Alecu (în costum de vînător, vine alergînd din dreapta cu pușca în mînă). FRUNZĂ (întră după Alecu)
Alecu: N-o lăsa, Frunză!… n-o lăsa să scape.
Frunză: Ce să nu las, cuconașule?
Alecu: Prepelița.
Frunză: Ce prepeliță?… Prin sat vrei să ucizi prepeliți?
Alecu: Ei… măi badeo! se vede că de azi-dimineață ai prins prepelița de coadă, dacă n-ai zărit-o mai dinioare cînd ne-a zburat înainte!
Frunză: Ian lasă, cuconașule! că doar n-am orbul găinelor.
Știu că prepelițe
Sînt multe prin sat,
Albe, drăgălașe,
Bune de vînat.
Dar acele paseri,
Nu s-ascund, nu zbor,
Ci stau făr’ de frică,
De-ți insuflă dor;
Și-n loc de-a le prinde,
Bietul vinător
Deseori se vede
Prins în lațul lori
Alecu (supărat): Ei, ai vorbit de te-ai pripit.
Frunză: D-apoi vezi că bine zice moș
Trohin: vrabia malai visează!… Așa și d-ta, cuconașule, de cînd ai scăpat de la dascalu Găitan, tot vînat vezi pe toate cărările.
Alecu: Mări, nu-mi mai pomeni de cațaonul cel de dascal, lua-l-ar năbădăicele! că m-am săturat de dînsul ca de mere acre.
Frunză: Că mare ciof îi, bată-l crucea!… Cît ți-i ziulica de mare, îl auzi răcnind prin ogradă: Mo Frunza! mo pușcași, nu mi lasa ta curcania si fuga pe porta, mo!… Parcă eu sînt pușcaș, ca să păzăsc curcanii lui! mînca-i-ar fripți să-i mănînce!
Alecu: D-apoi eu, măi Fhinză, ce mai pățesc cu el de cînd mi l-a pus pe cap tatăl meu ca să mă procopsească!
Frunză: Ce să facă?… Să te pricopsească?
Alecu: Toată ziua mă silește să zic: tipto, tiptis, tipti.
Ce necaz pe minei Ah, ce supărare!
Să zic toată ziua, tot în gura mare:
Tipto, tiptis,
Tiptis, tipti;
Pipto, piptis,
Piptis. pipti.
Ardă-l focu dascăli cum mă năcăjește
Ca să mă învețe greco-păsărește!
Frunză: Tipto, tiptis? ha, ha, ha! pare că se bat calicii în gură. Tipto, tiptis… ha, ha, ha.
Alecu: Apoi… pas de nu iubi mai bine vînatul la păsări, decît limba păsărească…
Frunză: Că ai și dreptate, cuconașule. Ce este mai frumos decît vînatul? O! ce bucurie
Simt în pept deodată,
Cînd văd pe cîmpie
Că mi se arată:
Căprioare fugătoare,
Prepelițe zburătoare,
Păsărele cîntătoare
Ce mă chem la vînătoare.
Atunci trag cu pușca, le culc la pămînt.
Alecu
Și eu trag ca tine; dar trag tot în vînt!
(Chir Gaitanis strănută în culise, în stînga.)
Alecu (răsărind): Ai auzit, Frunză?
Frunză: Ce?
Alecu: O prepeliță zburînd? (Face cîteva pasuri spre fund și caută între culisele din stînga.)
Frunză (urmînd pe Alecu): Zburînd?… ba strănutînd, vrei să zici.
Alecu: Oare ce dihanie se vede colo, dindosul gardului?… am s-o hultuiesc cu ploaie. (Întinde pușca și trage.)
(Chir Gaitanis țipi între culise și zice «Amant me scotosen! Aman!»)
Frunză: Na! c-ai făcut moarte de grec!
Alecu: Moarte de grec? ha, ha, ha. L-am lovit pe Gaitanis! ha, ha!… tipto, tiptis, ton elipsa.
Scena II
Alecu, Gaitanis. Frunză
Gaitanis (întrînd prin stînga): Ah! vah! me scotosan! (Văzînd pe Alecu.) A! esi, catergari, mi a traso cu tufechi la ipochimeno a me?
Alecu: Nu-i vina mea, chir dascale… Te-am luat de o capră sălbatică.
Gaitanis: Capra, crapa! Se crapi me to capra su, me olo.
Frunză: Jupîne dascale…
Gaitanis: Zupine esti tu, mozicule; ego sinto loghiotatos! auzitu mu, mo?
Alecu (strîmbînd pe Gaitanis): Auzitulu mo?
Gaitanis: Lasa, lasa, cateramene, că v-oi dreze eu pe amundoi chind a veni cuconul Leonescu, babacato dimitale de la Iasi… am si ți… am si ți… (Strănută.)
Alecu: Ișala!
Frunză: Și la mulți ani!
Gaitanis: Merzi la diavolo cu isala, che nu știu ține mi a mestecato piperi mesa is to tabacheri.
Alecu