le>Aceasta este o operă de ficțiune. Numele, personajele, locurile și evenimentele sunt produs al imaginației autoarei sau fictive și nu pot fi considerate reale. Orice asemănare cu locuri reale, organizații, sau persoane, în viață sau decedate este în întregime întâmplătoare.
Spying on My Scoundrel Copyright © 2020 Dawn Brower
Ilustrată și editată de Victoria Miller
Toate drepturile rezervate. Nici o parte din această carte nu poate fi utilizată sau reprodusă electronic sau imprimată fără permisiune scrisă, cu excepția citatelor încorporate în recenzii.
Pentru familia mea, fără voi, probabil că aș fi rămas fără idei cu mult timp în urmă. Poate că din când în când sunt … ursuză, dar vă iubesc. Sunt binecuvântată să vă am în viața mea, mai ales în acele zile întunecate când nu se întrevede nici o fărâmă de speranță. Mulțumesc pentru sprijin. Nu am cuvinte să vă spun cât de mult apreciez tot ceea ce faceți pentru mine.
MULȚUMIRI
Doresc să îi mulțumesc din tot sufletul editoarei și artistei coperții, Victoria Miller. Ea mă ajută mai mult decât vă pot spune. Apreciez tot ceea ce face și că mă motivează să fiu mai bună …să fac mai bine. Îți mulțumesc un milion.
De asemenea, îi mulțumesc lui Elizabeth Evans. Îți mulțumesc că ești mereu acolo lângă mine și că îmi ești prietenă. Însemni atât de mult pentru mine. Mulțumirile nu sunt suficiente, dar este tot ceea ce am, așa că își mulțumesc prietena mea pentru că ești persoana care ești.
CAPITOLUL UNU
Vara lui 1835
Lady Hyacinth Barrington ar fi preferat să fie acasă la Havenwood, dar în schimb se uita pe fereastra trăsurii. Erau pe drum spre o petrecere la Weston Manor, care mama ei se gândise că le-ar face bine ei și fratelui ei, Elijah. Nici unuia dintre ei nu le plăcea să plece de acasă, dar cel puțin petrecerea va dura doar două săptămâni. După care se vor putea întoarce acasă și bucura de restul verii fără griji. Asta în cazul în care mama lor nu va accepta alte invitații pentru ei.
─ Cât mai avem? Întrebă Elijah văitându-se. Hyacinth nu îl putea învinovăți deși, pentru un bărbat în devenire la cei șaisprezece ani ai lui, se comporta ca un copil răsfățat. Și ea era nerăbdătoare să iasă din trăsură, dar nu intenționa să se comporte fără demnitate. Călătoria părea nesfârșită.
─ Nu mult, a răspuns mama lor.
─ Vine și unchiul Killian la petrecere? întrebă Elijah. Își trecu degetele prin părul castaniu ciufulit.
Elijah îl venera pe unchiul lor ca pe un erou. Se ținea scai după el atât cât îi permitea unchiul Killian, ceea ce era mult mai mult decât Hyacinth i-ar permite vreodată. Fratele ei o irita și nu suporta să meargă cu ea peste tot. Un alt motiv pentru care detesta ideea acestei petreceri.
─ Unchiul Killian nu vine, mama lor, Odesa, contesa de Havenwood, îi răspunse. Își dădu o șuviță din părul ei negru după ureche. O adiere de vânt i-o desprinsese.
─ Dar cred că Scarlett și mătușa Aubriella vor veni.
Hyacinth strâmbă din nas. Îi plăcea de verișoara ei, dar era puțin ciudată. Scarlett putea fi un pic misterioasă uneori. Spunea lucruri ciudate pe care Hyacinth nu le înțelegea pe deplin. Mătușa Aubriella era la fel. Era aproape ca și cum nu aparțineau aceleiași familii.
─ Nu ai menționat că vor veni, spuse Hyacinth.
─ De ce nu călătoresc cu noi?
Ce motiv avea mama să nu menționeze asta? Hyacinth se uită la ea în așteptarea unui răspuns, dar mama ei a rămas tăcută. Dar ea nu va uita lucrul acesta. Hyacinth nu va uita prea curând.
Un conac apăru și cu toții își îndreptară atenția spre el.
─ Este Weston? Întrebă Elijah.
─ Cred că da, mama lor răspunse.
Era o proprietate mare aproape de niște stânci imense de unde se vedea oceanul. Hyacinth era intrigată. Nu fusese niciodată în această parte a țării și deși nu o admitea cu voce tare era nerăbdătoare să cerceteze plaja. Auzise că erau peșteri prin care se putea ajunge până jos la plajă. Cu prima ocazie va verifica existența lor. Întâi va trebui să se asigure că Elijah nu se ține după ea. Nu voia să aibă responsabilitatea lui.
─ Mamă, spuse Hyacinth.
─ În legătură cu mătușa Aubriella și Scarlett …
─ Ni se vor alătura mai târziu această săptămână, mama ei a întrerupt.
─ Au avut o urgență la Kingsbridge și de aceea nu au călătorit cu noi.
Hyacinth își miji ochii. Încă avea impresia că mama ei ascundea ceva, dar momentan va lăsa lucrurile așa.
─ Înțeleg.
Trăsura coti pe drumul lung ce conducea la intrarea în Weston Manor. Hyacinth nu își putea lua ochii de la stânci. Trei tineri mergeau înspre margine. Doi erau gemeni identici, Christian Kendall, marchizul de Blackthorn și moștenitor al ducatului Weston; și Lordul Nicholas Kendall, rezerva. Hyacinth nu era sigură, dar presupunea că celălalt domn era verișorul lor mai mic, Rhys Rossington, conte de Carrick și moștenitorul marchizului de Seabrook. Gemenii aveau părul închis la culoare iar tânărul conte avea un păr blond auriu care strălucea în lumina soarelui. Hyacinth voia să-l vadă de aproape. Ceva îi atrăgea atenția la el.
A oftat. Hyacinth împlinise paisprezece ani cu câteva săptămâni în urmă. Petrecerea pentru ziua ei de naștere a fost minunată. Tatălui ei îi plăcea să aprecieze fiecare moment și ocazie specială iar zilele de naștere erau întotdeauna prețuite cel mai mult. Era unul dintre motivele pentru care își adora tatăl. Nu își putea imagina viața fără el și spera să îl aibă lângă ea pentru mulți ani. Își dorea să fi putut veni cu ei în această călătorie.
Dar era convinsă că avea lucruri interesante de descoperit. Poate că ar trebui să se țină după gemeni și Earl. Cu siguranță cunoșteau cele mai bune locuri de pe moșie și băieții întotdeauna merg unde nu ar trebuit. Acelea erau locurile pe care Hyacinth își dorea să le descopere. Locurile secrete. Voia ceva interesant și poate un pic periculos să o ajute să uite că tatăl ei a rămas acasă și ea va trebui să suporte o petrecere de două săptămâni.
Trăsura se opri în fața conacului.
─ În sfârșit, exclamă Elijah.
─ Credeam că nu mai ajungem. Mi s-a părut o eternitate.
Hyacinth își dădu ochii peste cap. Fratele ei putea fi atât de dramatic.
─ Atunci e bine că am ajuns în cele din urmă.
Trăsura se opri în fața conacului. Un lacheu deschise ușa și o ajută pe mama lor să iasă. Hyacinth a urmat-o, iar Elijah a sărit înainte ca cineva să-l poată opri. A fugit în sus pe scări și în casă.
─ Elijah, așteaptă, strigă mama, dar fără succes. Elijah dispăruse.
─ Probabil că s-a dus la bucătărie să cerșească ceva de mâncare, spuse Hyacinth.
