Cartea Urantia. Urantia Foundation

Чтение книги онлайн.

Читать онлайн книгу Cartea Urantia - Urantia Foundation страница 152

Автор:
Серия:
Издательство:
Cartea Urantia - Urantia Foundation

Скачать книгу

zi. Însă nu trebuie să aveţi ideea că ei ajung întotdeauna la finalul tragic întâlnit de Fiul Creator care a locuit în lumea voastră acum o mie nouă sute de ani. Experienţa extraordinară şi deosebit de crudă prin care a trecut Isus din Nazaret a făcut ca Urantia să fie numită local „lumea crucii”. Nu este necesar ca un tratament atât de inuman să fie aplicat unuia din Fiii lui Dumnezeu, şi marea majoritate a planetelor le-a oferit o primire mai respectuoasă, permiţându-le să termine cariera lor muritoare, să încheie epoca, să judece supravieţuitorii adormiţi şi să inaugureze o nouă dezlegare fără a li se provoca o moarte violentă. Trebuie ca un Fiu de manifestare să întâlnească moartea, să treacă prin întreaga experienţă efectivă a muritorilor tărâmurilor, însă planul divin nu cere deloc ca această moarte să fie violentă sau anormală.

      20:6.7 (229.6) Când Fiii de manifestare nu sunt supuşi morţii violente, ei abandonează de bună voie viaţa lor şi trec porţiile morţii, nu pentru a satisface exigenţele unei „dreptăţi severe” sau ale unei „mânii divine”, ci mai degrabă pentru a desăvârşi manifestarea, pentru „a bea paharul” carierei întrupării şi experienţei personale în tot ceea ce constituie viaţa unei creaturi, aşa cum este ea trăită pe planetele de existenţă muritoare. Manifestarea este o necesitate planetară şi universală, iar moartea fizică nu este nimic mai mult decât o parte necesară a unei misiuni de manifestare.

      20:6.8 (230.1) Când întruparea sa ca muritor s-a încheiat, Avonalul de serviciu porneşte către Paradis, este acceptat de Tatăl Universal, şi se întoarce în universul local care-i fusese încredinţat, unde este recunoscut de Fiul Creator. Apoi, Avonalul de manifestare şi Fiul Creator trimit Spiritul lor al Adevărului asociat pentru a acţiona în inima raselor muritoare care locuiesc pe lumea manifestării. În epocile de presuveranitate ale unui univers local, acesta este spiritul comun al acestor doi Fii pus în lucrare de Spiritul Creativ. El diferă puţin de Spiritul Adevărului care caracterizează epocile universului local consecutive celei de-a şaptea manifestări a unui Mihail.

      20:6.9 (230.2) Când un Fiu Creator şi-a încheiat manifestarea sa finală, Spiritul Adevărului, care a fost trimis înainte în toate lumile acestui univers local în care un Avonal şi-a realizat manifestarea, îşi schimbă natura şi devine efectiv spiritul suveranului Mihail. Acest fenomen are loc concurent cu eliberarea Spiritului Adevărului destinat să servească pe planeta manifestării muritoare a lui Mihail. După care, fiecare lume onorată de o manifestare Magistrală va primi de la septuplul Fiu Creator, în asociere cu Fiul Magistral, acelaşi Consolator spiritual pe care l-ar fi primit dacă Suveranul universului local s-ar fi întrupat personal ca Fiu al manifestării.

      20:7.1 (230.3) Aceşti Fii ai Paradisului înalt personali şi înalt spirituali sunt aduşi la existenţă de Trinitatea Paradisului. Ei sunt cunoscuţi în Havona ca ordinul Daynalilor. În Orvonton, ne referim la ei ca Fiii Instructori ai Trinităţii, numiţi astfel din cauza descendenţei lor. Pe Salvington, îi numim uneori Fiii Spirituali ai Paradisului.

      20:7.2 (230.4) Numărul Fiilor Instructori creşte în mod constant. Ultimul recensământ universal teledifuzat dădea o cifră ceva mai mare de douăzeci şi una de miliarde pentru aceşti Fii ai Trinităţii care acţionează în universul central şi suprauniversuri, fără a lua în calcul rezervele Paradisului, care conţin mai mult de o treime din Fiii Instructori ai Trinităţii existenţi.

      20:7.3 (230.5) Ordinul de filiaţie al Daynalilor nu este o parte organică a administraţiilor universale locale sau suprauniversale. Membrii săi nu sunt nici creaturi sau mântuitori, nici judecători sau conducători. Ei se ocupă cu atât mai puţin de administrarea universală ca de iluminarea morală şi de dezvoltarea spirituală. Ei sunt educatori universali, şi se consacră trezirii spirituale şi guvernării morale a tuturor tărâmurilor. Serviciul lor este intim legat la acela al personalităţilor Spiritului Infinit şi strâns asociat cu ascensiunea în Paradis al fiinţelor create.

      20:7.4 (230.6) Aceşti Fii ai Trinităţii participă la naturile conjugate ale celor trei Deităţi ale Paradisului, însă, în Havona, ei par mai degrabă să reflecte natura Tatălui Universal. În suprauniversuri, ei par a descrie natura Fiului Etern, în timp ce, în creaţiile locale, ei par a manifesta caracterul Spiritului Infinit. În toate universurile, ei sunt personificarea slujirii şi discreţiei înţelepciunii.

      20:7.5 (230.7) Spre deosebire de fraţii lor, Mihailii şi Avonalii, Paradisului, Fiii Instructori ai Trinităţii nu primesc un antrenament preliminar în universul central. Ei sunt trimişi direct în cartierele generale ale suprauniversurilor şi delegaţi acolo pentru a putea servi într-un univers local. În ajutorul acestor domenii evolutive, ei utilizează influenţa spirituală combinată a unui Fiu Creator şi a Fiilor Magistrali asociaţi, deoarece Daynalii nu posedă nici în ei înşişi nici prin ei înşişi putere de atracţie spirituală.

      20:8.1 (231.1) Fii Spirituali ai Paradisului sunt fiinţe unice de origine trinitară şi singurele creaturi ale Trinităţii atât de complet asociate conduitei universurilor de origine duală. Ei sunt afectuos devotaţi slujirii educative a creaturilor muritoare şi ordinelor inferioare de creaturi spirituale. Ei încep prin a lucra în sistemele locale. Apoi, conform experienţei lor şi împlinirilor lor, ei progresează către interior, prin slujirea lor în constelaţii, până la munca cea mai înaltă a creaţiei locale. După certificare, ei pot deveni ambasadori spirituali reprezentând universul local în care servesc.

      20:8.2 (231.2) Nu cunosc numărul exact al Fiilor Instructori în Nebadon; există câteva mii. Numeroşii şefi de departamente în şcolile Melchizedekilor aparţin acestui ordin. Ansamblul cadrelor Universităţii regulat constituite a Salvingtonului înglobează mai mult de o sută de mii de personalităţii, inclusiv aceşti Fii. Un mare număr dintre ei staţionează pe diversele lumi educative morontiale, însă nu sunt pe deplin ocupaţi cu avansarea spirituală şi intelectuală a creaturilor muritoare; ei se interesează de asemenea de instruirea fiinţelor serafice şi altor nativi ai creaţiilor locale. Numeroşi din asistenţii lor ies din rangurile fiinţelor trinitizate de creaturi.

      20:8.3 (231.3) Fiii Instructori formează facultăţile care administrează toate examenele şi organizează toate probele pentru calificarea şi certificarea tuturor fazelor subordonate ale serviciului universal, de la funcţiunile sale de santinele şi avanposturi până la cele de observatori ai stelelor. Ei fac, de-a lungul epocilor, un curs de instrucţie mergând de la programele planetare până la Colegiul superior al Înţelepciunii situat pe Salvington. Tuturor celor care încheie aceste aventuri în înţelepciune şi adevăr, muritori ascendenţi sau heruvimi ambiţioşi, li se acordă o mărturie de recunoaştere pentru eforturile şi împlinirile lor.

      20:8.4 (231.4) În toate universurile, toţii Fiii lui Dumnezeu sunt recunoscători faţă de aceşti Fii Instructori ai Trinităţii, întotdeauna fideli şi universal eficienţi. Ei sunt maeştrii exaltaţi ai tuturor personalităţilor spirituale, şi chiar instructorii loiali şi încercaţi ai Fiilor lui Dumnezeu înşişi. Însă nu pot deloc să vă dau detaliile interminabile ale responsabilităţii şi funcţiunilor Fiilor Instructori ai Trinităţii. Vastul domeniu de activitate al ordinului filial al Daynalilor va fi mai bine înţeles pe Urantia atunci când veţi fi progresat în inteligenţă, iar izolarea spirituală a planetei voastre se va fi sfârşit.

      20:9.1 (231.5) Atunci când progresia evenimentelor pe o lume evolutivă indică faptul că timpul a venit pentru a inaugura o vârstă spirituală, Fiii Instructori

Скачать книгу