Cartea Urantia. Urantia Foundation

Чтение книги онлайн.

Читать онлайн книгу Cartea Urantia - Urantia Foundation страница 158

Автор:
Серия:
Издательство:
Cartea Urantia - Urantia Foundation

Скачать книгу

(243.14) Aceste şapte grupuri de personalităţi mai sunt clasificate conform originii lor, naturii lor şi funcţiunii lor în trei diviziuni majore: Fii de Împlinire Trinitizaţi, Fii de Selecţie Trinitizaţi şi Fii de Perfecţiune Trinitizaţi.

      22:1.10 (244.1) Fiii de Împlinire Trinitizaţi- Puternicii Mesageri, Înălţaţii în Autoritate şi cei Lipsiţi de Nume şi de Număr - sunt toţi muritori ascendenţi care au fuzionat cu Ajustorul lor şi au atins Paradisul şi Corpul Finalităţii. Însă ei nu sunt finalitari; atunci când au fost îmbrăţişaţi de Trinitate, numele lor au fost şterse de pe lista de apel a finalitarilor. Noii fii ai acestui ordin trec prin cursuri de formare specială, pe parcursul unor perioade relativ scurte, pe planetele-sediu ale circuitelor Havonei, sub îndrumarea Eternilor de Zile. După aceasta, ei sunt desemnaţi pentru serviciul Îmbătrâniţilor de Zile în cele şapte suprauniversuri.

      22:1.11 (244.2) Fiii de Selecţie Trinitizaţi înglobează Conservatorii Trinitizaţi şi Ambasadorii Trinitizaţi. Ei sunt recrutaţi dintre anumiţi serafimi evolutivi şi anumite creaturi mediane transferate care au traversat Havona şi au atins Paradisul, cât şi dintre anumiţi muritori care au fuzionat cu Spiritul sau cu Fiii, şi care sunt de asemenea înălţaţi până la Insula centrală de Lumină şi de Viaţă. Ca urmare a îmbrăţişării lor de către Trinitatea Paradisului, şi după un scurt antrenament pe Havona, Fiii de Selecţie Trinitizaţi sunt desemnaţi cursurilor Îmbătrâniţilor de Zile.

      22:1.12 (244.3) Fiii de Perfecţiune Trinitizaţi. Păzitorii Celeşti şi coordonaţii lor, Asistenţii Fiilor Înălţaţi, includ un grup unic de personalităţi, de două ori trinitizate. Ei sunt fiii trinitizaţi de creaturi şi proveniţi din personalităţile Paradisului-Havona sau din muritori ascendenţi deveniţi perfecţi care s-au distins în Corpul Finalităţii. După ce au servit ca Agenţi Executivi Supremi ai Celor Şapte Spirite Maestru şi sub ordinele Fiilor Instructori ai Trinităţii, unii dintre aceşti fii trinitizaţi de creaturi sunt retrinitizaţi (îmbrăţişaţi) de Trinitatea Paradisului, apoi împuterniciţi pe lângă tribunalele Îmbătrâniţilor de Zile ca Păzitori Celeşti şi ca Asistenţi ai Fiilor Înălţaţi. Fii de Perfecţiune Trinitizaţi sunt afectaţi direct serviciului suprauniversurilor, fără nici un alt antrenament.

      22:1.13 (244.4) Asociaţii noştri de origine trinitară - Desăvârşitorii Înţelepciunii, Consilierii Divinii şi Cenzorii Universali - există în număr determinat, însă numărul de fii îmbrăţişaţi de Trinitate creşte constant. Cele şapte ordine de fii îmbrăţişaţi de Trinitate sunt delegaţi ca membri ai guvernului unuia din cele şapte universuri, şi numărul lor aflat în serviciul fiecărui supraunivers este exact acelaşi; nici unul dintre ei nu şi-a neglijat vreodată datoriile. Fiinţele îmbrăţişate de Trinitate nu s-au rătăcit niciodată; ele pot poticni temporar, însă nu există nici un exemplu ca vreuna din ele să fi fost condamnată pentru ofensă faţă de guvernele suprauniversurilor. Fiii de Împlinire şi Fiii de Selecţie nu au trădat niciodată serviciul Orvontonului, însă Fiii de Perfecţiune Trinitizaţi au comis uneori erori de judecată şi au provocat astfel o confuzie trecătoare.

      22:1.14 (244.5) Sub îndrumarea Îmbătrâniţilor de Zile, cele şapte ordine funcţionează aproape ca grupuri autonome. Întinderea serviciilor lor este foarte vastă. Fiii Perfecţiunii Trinitizaţi nu părăsesc suprauniversul pe care au fost trimişi, însă asociaţii lor trinitizaţi parcurg marele univers, călătorind între lumi evolutive ale timpului şi spaţiului şi spre eterna Insulă a Paradisului. Ei pot acţiona în orice supraunivers, însă întotdeauna ca membri ai supraguvernului desemnării lor iniţiale.

      22:1.15 (244.6) Se pare că fii îmbrăţişaţi de Trinitate au fost desemnaţi într-un mod permanent serviciului celor şapte suprauniversuri. Aceasta desemnare este sigură pentru durata prezentei epoci a universului, însă noi nu am fost niciodată informaţi că ea trebuie să fie eternă.

      22:2.1 (245.1) Puternicii Mesageri aparţin grupului ascendent al Fiilor Trinitizaţi. Ei formează o clasă de muritori deveniţi perfecţi, care au fost puşi la încercare la rebeliune, sau a căror loialitate personală a fost demonstrată într-un mod echivalent; ei au trecut toţi printr-o probă determinată de fidelitate universală. La un moment dat al ascensiunii lor către Paradis, ei au rămas fermi şi loiali, în faţa lipsei de loialitate a superiorilor lor, iar unii dintre ei au funcţionat activ şi loial în locul acestor conducători neîncrezători.

      22:2.2 (245.2) Cu astfel de dosare personale de fidelitate şi de devoţiune, aceşti muritori ascendenţi traversează Havona cu curentul pelerinilor timpului, ating Paradisul, sunt absolvenţi, după care sunt reuniţi în Corpul Finalităţii. Apoi ei sunt trinitizaţi în îmbrăţişarea secretă a Trinităţii Paradisului şi apoi desemnaţi pentru a fi asociaţi Îmbătrâniţilor de Zile în administrarea guvernelor celor şapte suprauniversuri.

      22:2.3 (245.3) Orice muritor ascendent care a trecut printr-o experienţă insurecţională şi a acţionat loial în faţa rebeliunii este, în cele din urmă, destinat să devină un Puternic Mesager al serviciului suprauniversal. Şi este la fel pentru orice creatură ascendentă care împiedică efectiv aceste mişcări ale greşelii, ale răului sau ale păcatului, deoarece o acţiune concepută pentru a preveni rebeliunea sau pentru a produce tipuri mai elevate de loialitate într-o criză universală este considerată ca având şi mai multă valoare decât simpla loialitate în faţa unei rebeliuni efective.

      22:2.4 (245.4) Ajutoarele Puternicilor Mesageri au fost alese dintre muritorii timpului şi spaţiului care făceau parte din primul grup al celor sosiţi în Paradis, mulţi dintre ei traversând Havona în timpurile lui Grandfanda. Însă prima trinitizare a Puternicilor Mesageri nu a fost efectuată înainte ca grupul candidaţilor să conţină reprezentanţi ai fiecăruia dintre cele şapte suprauniversuri. Iar ultimul grup al acestui ordin care s-a calificat pentru Paradis îngloba pelerini ascendenţi ai universului local din Nebadon.

      22:2.5 (245.5) Puternicii Mesageri sunt îmbrăţişaţi de Trinitatea Paradisului în clase de şapte sute de mii, din care o sută de mii sunt desemnaţi fiecărui supraunivers. Există aproape o mie de miliarde de Puternici Mesageri desemnaţi pe Uversa, şi avem toate motivele să credem că numărul celor care servesc în fiecare dintre suprauniversuri este exact acelaşi.

      22:2.6 (245.6) Eu sunt un Puternic Mesager, şi Urantienii ar putea fi interesaţi să ştie că însoţitorul şi asociatul experienţei mele umane a triumfat, de asemenea, în marea probă. Cu toate că noi am fost separaţi de numeroase ori şi pentru lungi perioade în ascensiunea interioară către Havona, care durează epoci, noi am fost îmbrăţişaţi în acelaşi grup de şapte-sute de mii. Timpul trecerii noastre prin Vicegerington s-a scurs în strânsă şi afectuoasă asociere. Noi am fost în cele din urmă împuterniciţi şi desemnaţi împreună pe Uversa de pe Orvonton, şi suntem frecvent delegaţi drept companie pentru a executa misiuni care necesită serviciul a doi Mesageri.

      22:2.7 (245.7) Puternicii Mesageri, la fel ca toţi fii îmbrăţişaţi de Trinitate, sunt afectaţi tuturor fazelor de activităţi ale suprauniversurilor. Ei menţin o legătură constantă cu cartierele lor generale prin serviciul de reflexivitate suprauniversal. Puternicii Mesageri servesc în toate sectoarele unui supraunivers, ei execută frecvent misiuni pe lângă universurile locale, şi chiar pe lângă lumi individuale, aşa cum o fac eu în prezenta ocazie.

      22:2.8 (245.8) În faţa tribunalelor suprauniversale, Puternicii Mesageri acţionează ca apărători atât a indivizilor cât şi a planetelor care apar în instanţă. Ei asistă de asemenea Perfecţiunile de Zile în dirijarea treburilor din sectoarelor majore. Ca grup, principala

Скачать книгу