care înconjoară Havona nu sunt populate cu creaturi perfecte decât într-un număr suficient pentru a răspunde nevoii de îndrumători-învăţători model necesari celor care se ridică pe scara evolutivă a vieţii. Natura experienţială a tipului evolutiv de personalitate reprezintă complementul cosmic natural al naturii mereu perfecte a creaturilor Paradisului Havona. În realitate, atât creaturile perfecte, cât şi cele care au ajuns la perfecţiune sunt incomplete în raport cu totalitatea finită. Însă în asocierea complementară a creaturilor existenţial perfecte ale Paradisului-Havona cu finalitarii ajunşi la perfecţiune prin experienţă, care se ridică din universurile evolutive, ambele tipuri ajung să se elibereze de limitările înnăscute, şi astfel pot încerca împreună să atingă înălţimile sublime ale statutului ultim al creaturii.
32:3.13 (362.2) Aceste tranzacţii ale creaturilor sunt repercusiunile universale ale acţiunilor şi reacţiunilor în interiorul Deităţii Septuple, în care divinitatea eternă a Trinităţii Paradisului este unită cu divinitatea în evoluţie a Creatorilor Supremi ai universurilor temporal-spaţiale în, prin şi cu Deitatea Fiinţei Supreme care actualizează puterea.
32:3.14 (362.3) Creatura perfectă prin divinitate şi creatura ajunsă la perfecţiune prin evoluţie sunt egale în ceea ce priveşte gradul de potenţial al divinităţii, însă ele sunt diferite ca specii. Fiecare dintre ele trebuie să depindă de cealaltă pentru a atinge supremaţia serviciului. Suprauniversurile evolutive depind de universul perfect al Havonei pentru a oferi educaţia finală cetăţenilor lor ascendenţi, însă la fel se întâmplă şi cu universul central perfect, care are nevoie de existenţa universurilor pe cale de perfecţionare pentru a oferi deplina dezvoltare locuitorilor săi descendenţi.
32:3.15 (362.4) Cele două manifestări primordiale ale realităţii finite, perfecţiunea înnăscută şi perfecţiunea dobândită prin evoluţie, indiferent că sunt personalităţi sau universuri, sunt coordonate, dependente şi integrate. Fiecare are nevoie de cealaltă pentru ca funcţiunea, serviciul şi destinul lor să devină complete.
4. Relaţia lui Dumnezeu cu un univers local
32:4.1 (362.5) Să nu aveţi impresia că, datorită faptului că Tatăl Universal a delegat altora o atât de mare parte din el însuşi şi din puterea sa, el este un membru tăcut sau inactiv al asocierii Deităţilor. Făcând abstracţie de domeniile personalităţii şi de acordarea de Ajustori, el este în aparenţă cea mai puţin activă dintre Deităţile Paradisului, prin aceea că permite coordonaţilor săi în Deitate, Fiilor săi şi numeroaselor inteligenţe create, să înfăptuiască atât de multe lucruri spre îndeplinirea ţelului său etern. El este membrul tăcut al trio-ului creativ doar în sensul că nu face niciodată nimic din ceea ce oricare din asociaţii săi coordonaţi sau subordonaţi pot face.
32:4.2 (362.6) Dumnezeu înţelege pe deplin nevoia fiecărei creaturi inteligente de a acţiona şi a experimenta şi de aceea, în orice situaţie, indiferent că este vorba de destinul unui univers sau de binele celei mai umile dintre creaturile sale, Dumnezeu se retrage din activitate în favoarea galaxiei sau a personalităţilor create sau Creatoare care intervin prin firea lor, între el însuşi şi orice situaţie universală sau eveniment creativ date. Însă cu toată această retragere, această desfăşurare de coordonare infinită, există din partea lui Dumnezeu o participare efectivă, literală şi personală în aceste evenimente, prin intermediul acestor agenţi şi al acestor personalităţi desemnate. Tatăl lucrează în şi prin aceste canale pentru bunăstare întregii sale vaste creaţii.
32:4.3 (363.1) În ceea ce priveşte strategia, conducerea şi administrarea unui univers local, Tatăl Universal acţionează în persoana Fiului său Creator. În raporturile reciproce dintre Fiii lui Dumnezeu, în asocierile de grup ale personalităţilor care îşi au originea în a Treia Sursă-Centru, sau în relaţiile dintre toate celelalte creaturi, cum ar fi fiinţele umane, Tatăl Universal nu intervine niciodată. Legea Fiului Creator, guvernarea Părinţilor Constelaţiei, Suveranii Sistemelor şi Prinţii Planetari - politica şi procedurile stabilite pentru acel univers - sunt întotdeauna prevalente. Nu există nici o împărţire a autorităţii; nu există niciodată nici un conflict între puterea divină şi ţelul divin. Deităţile sunt într-un acord perfect şi etern.
32:4.4 (363.2) Fiul Creator guvernează suprem în toate chestiunile de asocieri etice, în relaţiile oricărei diviziuni de creaturi cu orice altă clasă de creaturi sau dintre doi sau mai mulţi indivizi din interiorul oricărui grup dat; un astfel de plan nu înseamnă însă că Tatăl Universal nu poate interveni în propria sa manieră şi că nu poate face tot ceea ce i-ar satisface mintea divină cu orice creatură individuală din întreaga creaţie, în funcţie de statutul actual sau de perspectivele viitoare ale individului respectiv şi conform planului etern şi ţelului infinit al Tatălui.
32:4.5 (363.3) În creaturile muritoare înzestrate cu voinţă, Tatăl este efectiv prezent prin Ajustorul Interior, un fragment al spiritului său prepersonal; iar Tatăl reprezintă şi sursa personalităţii unei astfel de creaturi muritoare înzestrată cu voinţă.
32:4.6 (363.4) Aceşti Ajustori ai Gândirii, dăruiţi de Tatăl Universal, sunt relativ izolaţi; ei locuiesc în minţile umane, însă nu au nici o legătură perceptibilă cu chestiunile etice ale unei creaţii locale. Ei nu sunt coordonaţi direct nici cu serviciul serafic, nici cu administrarea sistemelor, a constelaţiilor sau a unui univers local, nici măcar cu guvernarea unui Fiu Creator, a cărui voinţă este legea supremă a universului său.
32:4.7 (363.5) Ajustorii Interiori reprezintă unul dintre modurile de contact separate, însă unificate, ale lui Dumnezeu cu creaturile din creaţia sa aproape infinită. Cel care este invizibil muritorilor îşi manifestă astfel prezenţa, iar dacă ar fi posibil, el ni s-ar arăta şi în alte chipuri, însă o astfel de revelaţie suplimentară nu este divin posibilă.
32:4.8 (363.6) Noi putem vedea şi înţelege mecanismul prin care Fiii se bucură de cunoaşterea intimă şi completă a universurilor din jurisdicţia lor; însă nu putem înţelege pe deplin metodele prin care Dumnezeu este atât de complet şi de personal la curent cu detaliile universului universurilor, cu toate că putem cel puţin înţelege calea prin care Tatăl Universal poate primi informaţii referitoare la fiinţele imensei sale creaţii şi îşi poate manifesta prezenţa sa în faţa lor. Prin intermediul circuitului personalităţii, Tatăl este informat - ia personal la cunoştinţă - de toate gândurile şi acţiunile tuturor fiinţelor din toate sistemele şi din toate universurile întregii creaţii. Cu toate că nu putem înţelege pe deplin această tehnică a comuniunii lui Dumnezeu cu copiii săi, putem fi întăriţi în încredinţarea că „Domnul îşi cunoaşte copiii,” şi că pentru fiecare dintre noi „ţine seama de locul unde am fost născuţi.”
32:4.9 (363.7) În universul vostru şi în inima voastră, Tatăl Universal este prezent, în sens spiritual, prin unul dintre cele Şapte Spirite Maestru ale reşedinţei centrale şi, mai ales, prin Ajustorul divin care trăieşte şi lucrează şi aşteaptă în profunzimile minţii muritoare.
32:4.10 (363.8) Dumnezeu nu este o personalitate egocentrică; Tatăl se dăruieşte liber pe sine creaţiei sale şi creaturilor sale. El trăieşte şi acţionează nu numai în Deităţi, ci şi în Fiii săi, pe care îi însărcinează să facă tot ceea ce le este divin posibil să facă. Tatăl Universal a renunţat la orice funcţie pe care o poate îndeplini o altă fiinţă., iar aceasta este la fel de adevărat pentru omul muritor, cât şi pentru Fiul creator care guvernează în locul lui Dumnezeu în cartierul general al unui univers local. Astfel, putem vedea punerea în practică a iubirii ideale şi infinite a Tatălui Universal.
32:4.11
