dintre creaturile sale în deplina măsură a capacităţii acestei creaturi de a pricepe spiritualmente calităţile adevărului, ale frumuseţii şi ale bunătăţii divine.
1:4.6 (27.1) Oricărei fiinţe spirituale şi oricărei creaturi muritoare, în fiecare sferă şi în fiecare lume a universului universurilor, Tatăl Universal le revelează tot ceea ce poate fi distins sau înţeles din sinele său milostiv şi divin de către aceste fiinţe spirituale şi creaturi muritoare. Dumnezeu nu face deosebire de persoane, indiferent că sunt spirituale sau că sunt materiale. Prezenţa divină de care se bucură, la un moment dat, fiecare copil al universului, nu este limitată decât de capacitatea acestei creaturi de a primi şi discerne actualităţile spirituale ale lumii supramateriale.
1:4.7 (27.2) Ca realitate în experienţa spirituală umană, Dumnezeu nu este un mister. Însă când se încearcă să i se explice minţii muritoare de ordin material realităţile lumii spiritului apare misterul. Aceste mistere sunt atât de subtile şi de profunde, încât un muritor cunoscător de Dumnezeu poate reuşi miracolul filozofic al recunoaşterii Infinitului prin finit doar pricepându-le prin credinţă, şi tot astfel pot şi muritorii care evoluează în lumile materiale ale timpului şi ale spaţiului să îl distingă pe Dumnezeul etern.
5. Personalitatea Tatălui Universal
1:5.1 (27.3) Nu lăsaţi ca măreţia lui Dumnezeu, infinitatea sa, să-i întunece sau să-i eclipseze personalitatea. „Cel care a plăsmuit urechea nu va auzi el oare? Cel care a format ochiul nu va vedea?” Tatăl Universal este apogeul personalităţii divine. El este originea şi destinul personalităţii pe parcursul întregii creaţii. Dumnezeu este infinit şi personal totodată. El este o personalitate infinită. Tatăl este într-adevăr o personalitate, cu toate că infinitatea personalităţii sale îl plasează pentru totdeauna dincolo de deplina înţelegere a fiinţelor materiale şi finite.
1:5.2 (27.4) Dumnezeu este mult mai mult decât o personalitate după cum este ea înţeleasă de mintea umană. El depăşeşte cu mult chiar şi orice concept al unei suprapersonalităţi. Însă este absolut inutil să discutăm aceste concepte de neînţeles asupra personalităţii divine cu mintea creaturilor materiale al căror concept cel mai elevat asupra realităţii fiinţei constă în ideea şi în idealul de personalitate. Cel mai înalt concept ce-i este posibil unei creaturi materiale asupra Creatorului Universal este înglobat în idealurile spirituale ale ideii exaltate de personalitate divină. De aceea, deşi s-ar putea să ştiţi că Dumnezeu trebuie să fie mult mai mult decât concepţia umană asupra personalităţii, voi cunoaşteţi de asemenea bine faptul că Tatăl Universal nu poate cu nici un chip să fie mai puţin decât o personalitate eternă, infinită, autentică, bună şi frumoasă.
1:5.3 (27.5) Dumnezeu nu i se ascunde nici uneia dintre creaturile sale. El le este inabordabil unor atât de numeroase ordine de fiinţe numai pentru că el „stă într-o lumină de care nu se poate apropia nici o creatură materială.” Imensitatea şi măreţia personalităţii divine depăşesc sfera de cuprindere a minţii nedesăvârşite a muritorilor evolutivi. Dumnezeu „măsoară apele în căuşul palmei sale, şi un Univers cu palma mâinii sale. El este cel care stă pe orbita pământului, şi tot el este cel care trage cerurile ca pe o perdea şi le desfăşoară ca pe un univers care să fie locuit.” „Ridicaţi ochii la cer şi vedeţi cine a creat toate aceste lucruri, cine ştie lumile lor după număr şi le cheamă pe toate după numele lor.” Este deci adevărat că „lucrurile invizibile ale lui Dumnezeu se înţeleg parţial prin lucrurile care sunt făcute.” Astăzi, şi aşa cum sunteţi, trebuie să distingeţi Făuritorul invizibil prin intermediul creaţiei sale multiple şi diverse, cât şi prin revelaţia şi serviciul Fiilor săi şi al numeroşilor lor subordonaţi.
1:5.4 (28.1) Cu toate că muritori materiali nu pot vedea persoana lui Dumnezeu, ei ar trebui să se bucure în încredinţarea că el este o persoană. Acceptaţi prin credinţă adevărul care spune de Tatăl Universal că ar iubi atât de mult lumea încât a prevăzut progresul spiritual etern al umililor săi locuitori. „El îşi găseşte bucuria în copiii săi.” Dumnezeu nu este lipsit de nici unul din aceste atribute supraumane şi divine care constituie o personalitate de creator perfectă, eternă, iubitoare şi infinită.
1:5.5 (28.2) În creaţiile locale, (cu excepţia personalului suprauniversurilor), Dumnezeu nu are manifestare personală sau locală, decât prin intermediul Fiilor Creatori ai Paradisului, care sunt părinţii lumilor locuite şi suveranii universurilor locale. Dacă o fiinţa creată ar avea o credinţă desăvârşită, ea ar şti negreşit că, văzând un Fiu Creator, l-a văzut pe Tatăl Universal. Căutând Tatăl, ea nu ar cere şi nici nu s-ar aştepta să vadă altceva decât Fiul. Pur şi simplu, omul muritor nu poate să-l vadă pe Dumnezeu până când nu împlineşte o transformare spirituală completă şi nu atinge efectiv Paradisul.
1:5.6 (28.3) Natura Fiilor Creatori din Paradis nu înglobează toate potenţialele lipsite de atribute ale absoluităţii universale a naturii infinite, a Primei Surse Centru, însă Tatăl Universal este prezent prin putere divină sub toate aspectele în Fiii Creatori. Tatăl şi Fiii săi sunt una. Aceşti Fii Paradisiaci ai ordinului Mihaililor sunt personalităţi perfecte şi sunt chiar modelul tuturor personalităţilor unui univers local, de la Strălucitoarea Stea a Dimineţii până la creaturile umane cele mai umile ale evoluţiei animale progresive.
1:5.7 (28.4) Fără Dumnezeu, şi în absenţa măreţei sale persoane centrale, nu ar exista nici o personalitate în tot vastul univers al universurilor. Dumnezeu este personalitate.
1:5.8 (28.5) Cu toate că Dumnezeu este o putere eternă, o prezenţă maiestuoasă, un ideal transcendent şi un spirit glorios, cu toate că este toate acestea şi infinit mai mult, el este nu mai puţin veşnic şi cu adevărat o personalitate perfectă a Creatorului, o persoană care poate „să cunoască şi să fie cunoscută,” care poate „să iubească şi să fie iubită,” şi care se poate arăta prieten cu noi; în acelaşi timp voi puteţi fi cunoscuţi ca prietenul lui Dumnezeu, aşa cum şi alte fiinţe umane au fost cunoscute. El este un spirit real şi o realitate spirituală.
1:5.9 (28.6) Atâta timp cât noi îl vedem pe Tatăl Universal revelat pretutindeni în universul său, cât timp îl desluşim locuind în miriadele sale de creaturi, cât timp îl contemplăm în persoana Fiilor săi Suverani, cât timp continuăm să-i simţim prezenţa divină pe ici, pe colo, pe aproape şi la depărtare, haideţi să nu punem la îndoială şi să nu contestăm primordialitatea personalităţii sale. În ciuda imensităţii tuturor acestor repartizări, Dumnezeu rămâne o adevărată persoană şi menţine perpetuu o legătură personală cu multitudinea nenumărată a creaturilor sale dispersate de la un capăt la altul al universului universurilor.
1:5.10 (28.7) Ideea personalităţii Tatălui Universal este un concept de Dumnezeu lărgit şi mai adevărat, care a parvenit omenirii în principal prin revelaţie. Raţiunea, înţelepciunea şi experienţa religioasă presupun şi implică toate personalitatea lui Dumnezeu, însă nu o validează în întregime. Chiar şi Ajustorul Gândirii interior este pre-personal. Adevărul şi maturitatea unei religii sunt direct proporţionale cu conceptul ei asupra personalităţii infinite a lui Dumnezeu, şi cu gradul ei de înţelegere a unităţii absolute a Deităţii. Ideea unei Deităţi personale devine deci măsura maturităţii religioase, după ce religia a formulat în prealabil conceptul unităţii lui Dumnezeu.
1:5.11 (29.1) Religia primitivă avea o multitudine de zei personali, şi ei erau formaţi după chipul omului. Revelaţia afirmă validitatea conceptului personalităţii lui Dumnezeu, ceea ce nu este decât o simplă posibilitate în postulatul ştiinţific al unei Cauze Prime şi nu este sugerat decât provizoriu
