Căminarul Grigori?.. Cum să nu-l cunosc? Era bun prietin cu răposatu socrul meu, Dumnezeu să-l ierte!
Franț: Știi că are un băet?
Zamfira: Îl știu… Nicu… îi cam tăcut… cam prostuț.
Franț: Prostuț… dar holteiu!..
Zamfira: Bine zici… și are stăricică bună tată-său.
Franț: Și-l-a făcut Comis mai dăunăzi.
Zamfira: Almintrele seamănă a fi cam de treabă tânăr.
Franț: Cu atât mai de treabă, că-i bun de însurat.
Zamfira: Trebue să fie de vr-o 22 de ani?
Franț: I-a înplinit la Crăciun.
Zamfira: Dar… socoți că a vrea?
Franț: Dacă n-a vrea el, tată-său vrea.
Zamfira: Ce zici, dragă monsiu Franț?.. I-ai și vorbit?
Franț: Mă mai întrebi, când știi că te iubesc de două-zeci ș-atâți de ani?.. tocmai din vremea…
Zamfira: Și ce-a răspuns Căminarul?
Franț: -Mi-a zis că a veni deseară cu feciorul său să petreacă aici câteva ceasuri și să se înțeleagă cu d-ta asupra foaiei de zestre.
Zamfira: Ah, monsiu Franț! și nu-mi-o spui mai degrabă?.. Îmi vine să te sărut de bucurie.
Franț: (cu dragoste) Fă-ți pomană, că te iubesc de două-zeci ș-atâți…
Zamfira: Oare?.. Mări, tot o să ne cununăm înpreună… (îl sărută).
Franț: (în parte) Ah!
Zamfira: Du-te acum degrabă Frănțișorule în târg și-mi cumpără o oca de zaharicale pe deseară.
Franț: (cu foc) Ori ce-i dori… poroncește-mi, că eu de-acum sînt a matale de veci.
Zamfira: Și eu a matale, tij, scumpul meu Franț!
Franț: (în parte) Scumpul meu!.. A, Birman, Birman!.. Du bist ain hunțgemainer Don Jian! (iese îngânfat prin fund).
Scena IV
Zamfira: În sfîrșit am să scap de-o grijă!.. am să mă cotorosesc de fată! Slavă ție Doamne, că-mi urnești peatra din casă! (strigă la ușa din stânga) Marghiolițo, Marghiolițo… vin’ degrabă sufletul meu.
Scena V
Zamfira, Marghiolița (se arată la ușă cu o ghitară în mână).
Marghiolița: Ce vrei neneacă?
Zamfira: Vină-ncoaci.
Marghiolița: Acuș… numai să leg o strună la ghitară.
Zamfira: Da lasă-ți cobza la o parte și vină azi când te chiem.
Marghiolița: (intră mânioasă și aruncă ghitara pe un jilț) Of! iată-mă c-am venit… ce vrei?
Zamfira: Dec!.. ce te răstești așa la mine, jupâneasă?.. Ai uitat cu cine vorbești?
Marghiolița: Cine să răstește?.. Îți spun c-am venit.
Zamfira: Te văd eu, că doar nu-s chioară; dar te poftesc să-ți mai ții clanțul, c-apoi…
Marghiolița: (cu mânie, în parte) Apoi ce?
Zamfira: Ascultă-mă… Deseară au să vie să petreacă aici, cuconu Grigori Pâlciu cu feciorul său… cu feciorul său… mă-nțelegi?
Marghiolița: – D-apoi bine… deseară mi-ai făgăduit să mergem la teatru.
Zamfira: Vom merge altă dată, că nu piere lumea.
Marghiolița: Altă dată, altă dată… Tot așa mă porți cu vorbe.
Zamfira: Lasă, fata mea, că după ce te-i mărita, tot teatru îi videa.
Marghiolița: (în parte) Măcar de-ar da Dumnezeu să mă mărit, ca să scap de-aici!
Zamfira: Bucură-te dar și te veselește, dragă Marghioliță, că în curănd ai să ieși și tu în lume… ai să fii cucoană.
Marghiolița: (rușinoasă) Să fiu cucoană?..
Zamfira: Ei, las’… nu-ți mai cârni nasul, că știu că-ți pare bine. Vină mai bine de-mi sărută mâna, că ți-am găsit un bărbat.
Marghiolița: (veselă) Zău?.. care, dragă nenecuță?
Zamfira: Nicu… feciorul Căminariului Pâlciu?
Marghiolița: Nicu?.. Nu-l cunosc… dar-mi-a spus văru Leonil, că-i prost de tot.
Zamfira: Vărul tău Leonil îi un nebun și un obraznic, și dacă l-oi mai videa pe-aici, am să-i rup urechile.
Marghiolița: Vorbește încai franțuzește?
Zamfira: Nicu?.. A fi rupănd și el vro două vorbe ca toată lumea.
Marghiolița: Dar… la balurile de la Curte merge?
Zamfira: Cum nu?.. îi Comis!
Marghiolița: Merge! Cât-mi pare de bine! Vrea să zică oi juca și eu la Revelion?
Zamfira: Ba încă și la sfântu Neculae.
Marghiolița: Și mi-a lua și lojie la teatru, la benuar?
Zamfira: Ce la benuar?.. la răndul întăi.
Marghiolița: Și mai bine, ca să moară de-ciudă celelalte fete… Ah, nenecuță, cât ești de bună!
Zamfira: Vezi cum mă îngrijesc de soarta ta?.. De aceea și tu trebue să faci ce te-oi sfătui eu.
Marghiolița: Ori ce mi-i porunci, nenecuță…
Zamfira: Să te gătești, dintăi frumos: să te strângi
