le>Vasile Alecsandri
Scara Mâței
Persoane
Anica Florineasca, tînără văduvă
Ghiță Făurin, vărul ei
Măgdian, prezident la Roman
Marin Grădinarul
Florica, femeia lui
O slujnică a Anicăi
Săteni
(Teatrul reprezintă o grădină frumoasă cu copaci, straturi de flori, basinuri cu apă ș.c.l. În mijlocul scenei, pe al doilea plan, un boschet de verdeață deschis. În fața boschetului, o canape de iarbă și o ghitară aninată de crengi. În dreapta și-n stînga scenei, pe intîiul plan, două pavilionuri cu uși și cu balcoane deasupra ușilor. Dinaintea pavilionului din dreapta, o scară înaltă îndoită. La ridicarea cortinei începe faptul zilei și se aude cînticul unui cucoș.)
Scena I
Marin (cu o greblă în mînă): Hîș, cucurigu dracului, că-i trezi cuconița… (Vine în fața scenei.) Biata cucoana Anica!… De cînd i-o murit boieriul, nu mai are odihnă!… și adică mult mă mir pentru ce atîta supărare?… că era un matuf răposatul… să fugi în lume… pare că era un snop de urzici! Doamne, iartă-mă, că o răposat… dar bine-o făcut!… (Se apucă de grebluit.) Hei, hăc!… Florico… Florico!… Urît ți-a fi făr’ de bărbățel! că-i numai o lună de cînd ne-am cununat… numai o lunicică, și povestea vorbei… parcă-ar fi plouat cu piper între noi!… Tu te afli la tîrg cale de-o poștă de mine, și eu la țară la Florinești, cu grebla-n mînă și cu doru-n suflet.
Vai de tine.
Măi Marine!
Cine-a zis să mi te-nsori!
Cînd departe
Tu n-ai parte
De-a Floricăi mîndre flori,
În zadar l-a mea privire
Mii de flori aici lucesc,
Eu cu dor și cu iubire
La Florica-n veci gîndesc!
Căci puicuța mîndruliță
Poartă-n față doi bujori,
O garofă pe guriță
Și-n sîn fragezi crinișori.
Dar, Marine,
Vai de tine,
Cine-a zis să mi te-nsori? ș.c.l.
(Cucoșul cîntă iar.)
Iaca… crestatul! că nu-i mai tace pliscul… Vai mînca-te-ar ulii!… hîș încolo… la poiată.
(Aleargă în fund și iesă puțin în stînga aruncînd cu pălăria.)
Scena II
Măgdian și Anica (ies pe balconul din dreapta. Anica in toaletă de noapte și Măgdian în costum de călător.)
Anica: Auzi cucoșu, dragă Măgdiene?… grăbește-te de te du păn’ce nu te vede nime.
Măgdian: Ah, crede-mă, Anică, că nu-i vreme încă…
Anica: Da n-ai auzit cucoșul?
Măgdian: Ba l-am prea auzit, arză-l focu! dar a fi cîntat în somn.
Anica: Oricum, du-te mai bine păn’ce nu se trezesc oamenii din sat.
Măgdian: Ce necaz! Doamne, Doamne! să fim siliți a ne tot ascunde de ochii lumei.
Anica: Răbdare, iubite Măgdiene, încă zece zile pănă s-a înplini vremea cernirei mele… ș-apoi vom descoperi taina noastră la toți.
Măgdian: Zece zile încă!
Anica: Adu-ți aminte că tu m-ai rugat să ne cununăm numaidecît… Într-ascuns… deși nu se împlinise încă anul de la moartea bărbatului meu.
Măgdian: Ai dreptate, dragă Anicuță. Fie cum vrei tu… dar după zece zile?
Anica: Îi avea dreptul de a întră la mine pe ușă ziua mare, iar nu tot pe fereastră ca acum, și noaptea.
Măgdian: Că, zău, drept să-ți spun, m-am cam săturat de scara mîței și mai ales de alergări călare, de la Roman aici și de aici la Roman seara și dimineața. De două săptămîni de cînd ne-am cununat, sînt bărbatul cel mai struncinat de pe fața pămîntului.
(Se aude Marin cîntînd în culise.)
Anica: Auzi? Du-te degrabă și să vii deseară!
(Măgdian trece de pe balcon pe scara milei.)
Scena III
Cei dinainte, Marin (ivindu-se după copaci)
Marin: Ce-mi-văzură ochii!… cuconița cu prezidentul din Roman?… Mă… ă… ă!…
Măgdian: Adio, dar, iubită Anicuță.
Anica: Adio, scumpul meu.
Trio
Măgdian
Adio, iubită!
Rămîi fericită.
Precum doresc eu
Gîndește la mine,
Căci eu lîngă tine
Las sufletul meu
Anica
Adio, iubitei
Pe căi înflorite.
Precum doresc eu
Mergi, du-te cu bine.
Cu gîndul la mine.
O sufletul meu!
Marin
Cucoana cernită
A dat de ispită.
Ce poznă, valeu!
O văd, o văd bine
Ș-a crede nu-mi vine
Pre sufletul meu!
Măgdian
Mă dispart de tine cu măhnire-amară,
Dar pe-al fericirei dulce, dulce scară
Mă voi sui iarăși, draga mea, deseară.
Anica
Ca și tine-acum simt mîhnire-amară,
Dar mă mîngăi dulce c-ai să vii deseară.
Marin
Ian privește poznă, fac amor pe scară.
Anica
Adio,
