style="font-size:15px;"> Măgdian
Adio, iubită ș.c.l.
Anica
Adio, iubite ș.c.l.
Marin
Cucoana cernită ș.c.l.
(Măgdian sărută mîna Anicăi și se coboară. Anica întră în casă și închide fereastra.)
Marin (în parte): Măi Marine, aține-te vîrtos că aice-i treaba pe drăguș la căuș. (Iese dintre copaci și trece în dreapta.)
Măgdian (pe gînduri): Cînd m-ar vedea împricinații cățărîndu-mă zi și noapte pe scară, oare ce ar socoti în gîndul lor despre prezidentul din Roman?
Marin (în parte): Ce bolborosește din gură?
Măgdian: De 15 zile m-am făcut mai tainic decît comoara zgîrcitului. În taină vin aici, în taină petrec cu Anica, în taină mă întorc acasă la Roman, ca să nu mă vadă nime și, slavă Domnului! pănă acum am izbutit de nu m-a zărit nici un om.
Marin (în parte, pufnind de rîs): Ba că chiar.
Măgdian (căutînd ceasornicul): Îi vreme de încălicat. Mă duc să-mi ieu bietul cal din marginea satului. (Vrea să plece și dă cu ochii de Marin.) Na, c-am pățit-o!
Marin (Închinîndu-se): Bună dimineața, cucoane… frumoasă vreme-i azi, senin, răcoare… numai bine de primblat.
Măgdian (În parte): Oare zăritu-m-a pe scară?
Marin: Aud?… Eu unul nu pot pricepe cum de pot dormi boierii păn-amiazi vara?… da eu cînd aș fi boier, m-aș trezi ca d-ta în faptul zilei, și aș deschide frumos ferestrile și aș ieși în balcon, ca să aud păserile făcînd ceah, ceah, ceah…
Măgdian (în parte): M-a zărit hoțul!
Marin (în parte): Mă… ă…! că nu pricepe. (Tare.) Zău așa, cucoane… și alta; pentru ca să nu fac huiet în casă, mi-aș face înadins o scară… ia ca asta care-mi slujește de curățit copacii… și m-aș coborî frumușel pe furiș din balcon în grădină de-a dreptul.
Măgdian (În parte): Bate șeua… (Tare, arătînd o pungă.) Jupîne Marine, vezi punga asta?
Marin: Ba nu o prea văd bine, că-i cam departe și mă dor ochii…
Măgdian (puindu-i punga în mînă): Iată-o chiar sub ochi. Acum spune-mi: văzut-ai ceva mai adinioare… Într-acoace? (Arată scara.)
Marin: Într-acoace?… cînd te scoborai de sus?… Ba m-a ferit Dumnezeu. N-am văzut nimica, nici pe d-ta, nici pe cuconița.
Măgdian (dîndu-i punga): Foarte bine. Văd că ești priceput… Na cu ce să-ți astupi ochii și de-acum înainte… (Vrea să iasă.)
Marin (în parte): O merță! și cele multe înainte… (Tare.) Cucoane Măgdiene… cucoane!…
Măgdian (oprindu-se): Ce-i?
Marin: De astupat ochii mi-ai dat… dar de astupat gura?…
Măgdian: Cu adevărat… uitasem!… poftim și pentru gură… (Îi dă încă o pungă; în parte.) M-a scurs de bani hoțul.
Marin (în parte): Două merțe! noroc să deie Dumnezeu. (Tare, alergînd după Măgdian.) Cucoane… cucoane… dar de astupat urechile nu-mi dai ceva?
Măgdian (viind supărat lîngă Marin): Cît pentru urechi, să știi că ți le-oi bate la stîlp dacă te-a împinge păcatul să auzi ceva cu ele… Auzitum-ai? (Iese prin fund în stînga.)
Marin: Bunătatea d-tale, cucoane… sărut mînile… De-acum sînt și surd și mut. (Viind în fața scenei.) Mă!… ‚da bine ți-a curs laptele în păsat, Marine… hăi!… două pungi de bani deodată!… Ian vezi-le cîtu-s de grele… parcă-s două prepeliți de toamnă. (Sărutîndu-le.) Că mare drăgălașe mai sînteți pe fața pămîntului!… Am să cumpăr o rochie de halastîncă Floricăi… da știi? cole, ghiurghiulie… să-ți ieie ochii cale de-o poștă… și mie am să-mi durez o pereche de poturi arnăuțești, să par că-s Bimbașa-Sava… Ei, de-acum, Mărinaș dragă, destulă vorbă… și mi te apucă de lucru, că azi îi ziua cuconiței. Să te văd, tătucă… să mi-i durezi un snop de flori cît o dimerlie, tot cu bujori și cu ciuboțica cucului. (Merge de ridică scara de sub balcon și o așează în fund.) Ia scara asta mi-a adus noroc astăzi… Bine-a zis cine-a zis, că norocu-i ca o scară!…
Cîte soiuri de momițe
Am văzut în viața mea
Tot sărind din schițe-n schițe
Pe a lumei scară grea!
Ș-ajungtnd în vîrf. deodată
Le-am văzut de sus căzînd
Cînd pe schițe chiar îndată
Săreau altele rîzînd;
Căci norocu-n lume e-ndoită scară,
Unul cînd se suie, altul se coboară.
(Iese prin fund, în dreapta.)
Scena IV
Anica (pe pragul ușei pavilionului din dreapta, vorbește în cantonadă): Un răvaș pentru mine?… De unde?… de la Roman?… Adu-l încoace… (Vine în scenă, deschizînd răvașul.) Cine să-mi scrie de la Roman? Măgdian?… nu cred ca să fi putut ajunge. (Citește:) „Sărut albele mînușiți a verișoarei Anicăi. Cunoști învăpăiata dragoste ce ți-am purtat în suflet tocmai din copilărie… (Vorbit.) Ha, ha, ha, ha!… iar de la nebunu cel de Ghiță Făurin… vărul meu… Ian să videm ce mai zice? (Citește:) D-ta însă, Anicuță mult adorată, m-ai izgonit cu cruzime din ochii matale și mi-ai hotărît să nu mă înfățișez dinaintea lor, decît numai cînd oi fi însurat… (Vorbit.) Ce era să fac dacă nu mai înceta cu declarații de amor… (Citește:) Iată dar că nemaiputînd învinge dorul ce am de a te videa, iubită verișoară, m-am jertfit pe altarul lui Isaia-dănțuiește; și nu mai tîrziu decît astăzi voi zbura la Florinești unde este îngerul vieței mele. Nevasta mea mi-a sluji de pașaport, spre a trece hotarul moșiei matale… Al matale în veci robit. – Ghiță Făurin. Post-scriptum: Nevasta mea este un rod cîmpenesc, fiind răsărită și crescută tot la țară. Te rog, iubită Anicuță, să treci cu viderea oarecare necioplire a apucăturilor sale.” Ce supărare! Tocmai cînd vreu să fiu singură, să-mi vie oaspeți… și-apoi încă cine?… nebunu cel de Ghiță! Nici că poate cineva să fie un ceas în liniște… (Se primbla supărată.)
Конец
