în spatele lui. „Vă voi conduce la el!"
Cu toții au alergat ca unul pe coridoare, afară pe ușile castelului și spre un grup mare de cai care-i așteptau, fiecare încălecând pe al său fără nicio clipă de ezitare. Alistair a sărit pe Warkfin, l-a îmboldit şi a condus grupul, la fel de nerăbdătoare să plece ca și restul.
Cum au plecat în galop de la curtea Ducelui, toți soldații din jur au început să-și încalece caii și să li se alăture – și, până când au ieșit pe porțile Savariei, erau însoțiți de un contingent mare, în creștere, de cel puțin o sută de oameni, cu Alistair călărind în frunte, alături de Brandt și de Duce.
„Dacă Erec descoperă că veniți cu noi, mă va costa capul", a spus Brandt, călărind alături de ea. „Te rog, doar spune-ne unde este, doamna mea."
Dar Alistair clătină din cap cu încăpăţânare, împingându-și înapoi lacrimile pe când înaintau, în vuietul enorm al tuturor acestor oameni din jurul ei.
„Mai degrabă merg în mormânt decât să-l abandonez pe Erec!"
CAPITOLUL TREI
Thor călărea precaut pe drumul prin pădure, cu Reece, O'Connor, Elden şi gemenii călare alături de el, cu Krohn urmându-l, cum au ieșit cu toții din padure pe partea îndepărtată a Canionului. Inima lui Thor bătea mai repede, anticipând, când au ieșit în final din pădurea deasă. A ridicat o mână, indicându-le celorlalți să rămână tăcuți, și toți au înghețat în spatele lui.
Thor a privit și a studiat vasta întindere a plajei, a cerului liber, și dincolo de ele, vasta mare galbenă care îi va duce pe tărâmurile îndepărtate ale Imperiului. Marea Tartuvian. Thor nu-i mai văzuse apele de la călătoria lor pentru Sută. Era straniu să fie din nou aici - și, de această dată, cu o misiune de care atârna soarta Inelului.
După ce trecuseră podul peste Canion, scurta lor călătorie prin pădure fusese liniștită. Thor fusese instruit de Kolk și Brom să caute o mică navă ancorată pe malul Mării Tartuvian, ascunsă cu grijă în spatele ramurilor unui copac imens, aplecat peste mare. Thor le urmase cu exactitate instrucțiunile și, ajungând la marginea pădurii, observase nava, bine ascunsă, gata să-i ducă unde aveau nevoie. Era ușurat.
Dar apoi a văzut șase soldați imperiali, stând pe nisip lângă vas, inspectându-l. Un alt soldat urcase la bordul vasului, care era tras parțial pe nisip, legănându-se împins de valurile blânde. Nu ar fi trebuit să fie nimeni aici.
Era primul ghinion. Cum Thor a privit mai departe spre orizon, a văzut contururile îndepărtate a ceea ce părea a fi întreaga flotă a Imperiului, mii de nave negre abordând steagurile negre ale Imperiului. Din fericire, nu veneau spre Thor ci se îndreptau într-o direcție diferită, pe calea mai lungă, circulară, care le va aduce în jurul Inelului pe partea McCloud, unde străpunseseră Canionul. Din fericire, aveau treabă într-o altă direcție.
Cu excepția acestei patrule. Acești șase soldați imperiali, probabil cercetași într-o misiune de rutină, trebuie să fi dat cumva, din întâmplare, peste această navă a Legiunii. Se nimerise prost. Dacă Thor și ceilalți ar fi ajuns pe țărm doar cu câteva minute mai devreme, probabil că deja ar fi urcat la bord și s-ar fi îndepărtat. Acum vor fi nevoiți să lupte. Nu aveau cum să evite asta.
Thor a privit plaja în sus și în jos și n-a mai văzut alte contingente imperiale. Cel puțin asta era în favoarea lor. Era probabil doar o singură patrulă.
„Credeam că barca trebuia sa fie bine ascunsă", a spus O'Connor.
„Se pare că nu suficient de bine,” a remarcat Elden.
Toți șase stăteau pe caii lor, uitându-se fix la navă și la grupul de soldați.
„Nu va mai dura mult până când ei vor alerta alți soldați imperiali," a observat Conven.
"Şi atunci chiar o să avem un război în brațe,” a adăugat Conval.
Thor știa că aveau dreptate. Și nu era un risc pe care și-l puteau asuma.
"O'Connor,” a spus Thor, “tu țintești cel mai bine dintre noi. Te-am văzut lovind o țintă de la cel puțin cincizeci de metri. Îl vezi pe soldatul cu arcul? Avem o singură șansă pentru asta. Poți să o faci?"
O’Connor a aprobat grav, cu ochii fixând soldații imperiali. A întins mâna cu atenție peste umăr, a ridicat arcul, a pus o săgeată în el și a pregătit-o.
Toți se uitau la Thor, și el se simțea pregătit să-i conducă.
"O’Connor, tragi la semnalul meu. Apoi îi vom ataca pe cei din spatele lui. Toți ceilalți, folosiți-vă armele de aruncat pe măsură ce ne apropiem. Dar, mai întâi, încercați să vă apropiați cât se poate de mult.”
Thor a făcut un semn cu mâna și, brusc, O’Connor a dat drumul corzii.
Săgeata a zburat prin aer zbârnâind și a fost o lovitură perfectă, vârful ei de metal străpungând inima soldatului imperial cu arcul. Soldatul a stat acolo, cu ochii deschizându-i-se larg pentru o clipă, ca și cum nu înțelegea ce i se întâmpla, apoi, brusc, și-a deschis brațele larg și a căzut cu capul înainte ca într-un plonjon, aterizând cu o bufnitură pe plajă la picioarele camarazilor săi, pătând nisipul cu roșu.
Thor și ceilalți au șarjat ca o mașinarie bine unsă, sincronizați unul cu celălalt. Sunetul cailor lor galopând i-a trădat și ceilalți șase soldați s-au întors și s-au pregătit să-i întâmpine. Soldații s-au urcat pe cai și au năvălit spre ei, pregătiți să-i întâmpine la mijloc.
Totuși Thor și oamenii lui aveau avantajul surprizei. Thor s-a lăsat pe spate și a dat drumul unei pietre din praștie și l-a lovit pe unul dintre ei în tâmplă de la douăzeci de metri distanță, pe când încerca să încalece. A căzut pe spate de pe cal, mort, cu frâiele încă în mâini.
Cum s-au apropiat, Reece și-a aruncat securea, Elden sulița și fiecare dintre gemeni pumnalele. Suprafața nisipului era accidentată și caii au alunecat, ceea ce a făcut aruncatul armelor mai dificil decât de obicei. Toporișca lui Reece și-a găsit ținta, omorând unul dintre dușmani, dar ceilalți au ratat.
Mai rămăseseră patru. Cel din frunte s-a desprins de grup repezindu-se direct spre Reece, care nu mai avea o armă; își aruncase toporișca, dar nu avusese timp să își scoată sabia. Reece s-a pregătit și, în ultima secundă, Krohn a sărit înainte, a mușcat calul soldatului de picior iar calul s-a prăbușit, călărețul lui căzând și el la pământ și ratându-l pe Reece în ultimul moment.
Reece și-a tras sabia și l-a înjunghiat pe soldat, omorându-l înainte să își poată reveni.
Mai rămăseseră trei. Unul dintre ei s-a repezit cu toporul spre Elden, țintind spre capul său; Elden i-a blocat lovitura cu scutul și, în aceeași mișcare, a ridicat sabia și a tăiat în două mânerul toporului. Apoi Elden s-a răsucit cu scutul și l-a izbit pe atacator pe laterala capului, dărâmându-l de pe cal.
Un alt soldat a scos de la brâu un îmblăciu și a rotit lanțul
