încă, sau poate că ieșise în grădină pentru un pic de aer curat. Se uitase peste tot așa că de ce să nu iasă afară. Era o primăvară puțin rece, dar nu insuportabilă.
Ieși spre terasă și se uită în sus. Stele sclipeau pe cerul întunecat ca diamantele pe catifea. Fascinată de frumusețea pură a cerului uită un moment de toate. Dar nu avea timp de pierdut cu priveliștea. Traversă balconul spre scările care duceau la grădină.
Singura lumină călăuzitoare era cea a lunii pline. Era de ajuns, sau cel puțin așa spera. Se împiedică puțin și se agăță de balustradă să nu cadă. Piciorul îi alunecă pe ultima treaptă și căzu lovindu-se de pământ. Blestemă în șoaptă.
Palmele o înțepau de la pietricele potecii. Își frecă mâinile să scape de durere.
─ Norocul meu, bombăni ea.
─ Asta primesc în căutarea unui prinț care să mă salveze. Nu știu de ce mă obosesc.
─ Cine e acolo? Întrebă un bărbat.
Hyacinth se uită spre sunet. Ultimul lucru pe care și-l dorea era să fie descoperită în acea situație. Se ridică repede și se ascunse după un tufiș. Domnul care o auzise, sau cel puţin presupunea că era același veni mai aproape și se uită în jur. Părea să accepte că nimeni nu era în zonă. Hyacinth respiră adânc și își ținu respirația până când plecă. Răsuflă încet, dar intră în panică când el se opri. Un alt domn i se alătură.
─ Probabil sunt voci de la bal, spuse el.
─ Ești sigur, Marius? Însoțitorul întrebă. Ambii vorbeau într-o limbă pe care Hyacinth nu o știa. Ar putea fi din Vasinova? Poate că unul dintre ei era prințul. O trecu un fior. Dar nu se putea face văzută acum. Cum ar interpreta asta? Prințul nu ar lua-o în serios drept potențială soție, dacă ar vedea-o ascunsă în tufișuri, la un bal.
─ Pe cât se poate de sigur, Înălțimea voastră, răspunse Marius.
Era prințul! De abia își putea abține încântarea. Dacă ar putea îndrăzni să se uite la el. Cel puțin era aproape de el. Trasul cu urechea la conversația lor, s-ar putea dovedi util în eforturile ei.
─ Foarte bine, spuse prințul.
─ Dar pentru orice eventualitate, poate că ar trebui să continuăm conversația într-o locație mai privată.
─ Aveți dreptate bineînțeles.
─ Vizita noastră în Anglia este prea importantă să facem vreo greșeală. Ar trebui să socializăm puțin. Este bine să ne ascundem țelul.
Ce a vrut să spună? Hyacinth nu își putea da seama care ar putea fi intenția lor reală și nu era sigură că îi păsa. Nu era relevant pentru ceea ce își dorea ea cu adevărat. Va fi prințesă.
Cei doi se întoarseră în sala de bal. Când a fost sigură că au plecat a ieșit și ea din tufiș. Rochia și părul îi erau acum răvășite. Va trebui să se strecoare în camera doamnelor și să se aranjeze.
Se îndreptă spre scări și intră direct într-un piept tare de bărbat. Hyacinth dădu înapoi dar el o prinse înainte de a cădea din nou.
─ Lady Hyacinth, spuse domnul pe un ton iritat.
─ Ce plănuiești acum?
Hyacinth gemu. Desigur trebuia să fie el cel care s-o prindă. Nu ar fi căzut dacă nu pășea în fața ei. Îl ura pe Rhys Rossington, conte de Carrick. Era o pacoste în viața ei …
CAPITOLUL TREI
Rhys îi urmărea pe prinț și secretar la o distanță discretă. Nu spuseseră suficient pentru a-și da seama ce plan aveau, dar descoperise că într-adevăr aveau unul. Această vizită era neașteptată și considerată suspectă de către biroul de stat. Rhys era considerat încă lipsit de experiență, dar statutul său în înalta societate îi dădea mai multă influență decât altor membri ai biroului. Câștigase cazul în mod implicit.
Și chiar se descurca bine … până când Lady Hyacinth Barrington a decis să părăsească sala de bal pentru propriul ei tur privat al grădinilor. Era deja agravat de prezența ei de câteva minute. Cel puțin a fost inspirată să se ascundă în tufiș și să nu se arunce la prinț. Asta nu ar fi fost bine nici pentru ea nici pentru el. Dar se întreba ce o făcuse să creadă că mersul în grădină singură era bine pentru ea.
Lady Hyacinth se uită urât la el.
─ Aș putea să-ți pun aceeași întrebare, răspunse ea.
─ De ce te furișezi în noapte?
Ca și cum îi va spune …
─ Este perfect acceptabil ca un gentleman să fie singur în grădină. O domnișoară însă, nu ar trebui să fie neînsoțită.
Știa că asta nu îi va cădea bine. Ea dintotdeauna fusese un pic … diferită. Rhys se aștepta să fie dificilă.
─ Ești teribil … Nu am nevoie de prelegeri. Mai ales de la tine.
─ Vrei ceva. De ce avea nevoie era un pui de bătaie. Deși s-ar putea să-i placă. Ceva îi spunea că avea ceva excentricități și asta chiar îi plăcea mai mult decât ar fi vrut să recunoască.
─ Nu voi discuta asta cu tine aici. Este timpul să mergi înăuntru și să te comporți ca o domnișoară.
Lady Hyacinth își încleștă mâinile în pumni. Se gândea să-l lovească? Asta ar fi interesant. Totuși nu era momentul să-i testeze răbdarea. A lui era deja la limită. Rhys nu ar fi trebui să fie amuzat, dar nu putea să se abțină. O parte din el întotdeauna admirase personalitatea ei.
─ Mi se pare interesant cum ai deviat mai devreme. În loc să-mi răspunzi la întrebare ai întors totul spre mine.
─ Nu cred că înțeleg ce insinuezi. Sperase că ea va uita curiozitatea de mai devreme.
─ Cred că ți-am răspuns preocupărilor inutile.
─ Tu în schimb. Tot ce ai făcut este să mă muștruluiești că am îndrăznit să fiu afară singură. Este ridicol că, pentru că sunt femeie, nu pot face ce vreau.
─ Opinia ta nu contează. Făcu un pas spre ea.
─ Ceea ce contează este faptul că ești femeie, iar societatea are așteptări diferite de la tine comparat cu un bărbat. Accept-o la fel ca celelalte femei și vei fi mult mai fericită.
Nici el nu era de acord cu aceste noțiuni. Mătușa lui Alys i-ar lua capul dacă îl auzea acum, iar mama lui ar ajuta-o. Nici nu voia să se gândească la ceea ce sora lui, Charlotte, sau verișoara lui, Elizabeth, ar face. Erau prea multe femei puternice în familia lui să se contrazică cu ele. Dar nu îi datora Lady Hyacinth aceleași considerații precum familiei. Dacă insista să se pună în situații periculoase, era de datoria lui să-i arate erorile.
Își dădu ochii peste cap. Luna nu făcea prea multă lumină dar acțiunea sa era inconfundabilă.
─
