la sold un corn de-argint.Si-ncepu incet sa sune,
Fermecat si dureros -
Inima-i crestea de dorul
Al strainului frumos.
Parul lui i-atinge parul,
Si atunci c-obrazul ros
Ea apleaca gene lunge
Peste ochii cuviosi.
Iar pe buze-i trece-un zambet
Inecat, fermecator,
Care gur-abia-i deschide,
Cea uscata de amor.
Cand cu totului rapita
Se-ndoi spre el din sele,
El inceata din cantare
Si-i grai cu grai de jele,
S-o cuprinde de calare -
Ea se apara c-o mana,
Insa totusi lui se lasa,
Simte inima ca-i plina.
Si pe umarul lui cade
Al ei cap cu fata-n sus;
Pe cand caii pasc alaturi,
Ea-l privea cu suflet dus.
Numai murmurul cel dulce
Din izvorul fermecat
Asurzeste melancolic
A lor suflet imbatat.
Lun-atunci din codri iese,
Noaptea toata sta s-o vada,
Zugraveste umbre negre
Pe camp alb ca de zapada.
Si mereu ea le lungeste,
Si urcand pe cer le muta,
Dar ei trec, se pierd in codri
Cu viata lor pierduta.
La castel in poarta calul
Sta a doua zi in spume,
Dar frumoasa lui stapana
A ramas pierduta-n lume.
MELANCOLIE
Parea ca printre nouri s-a fost deschis o poarta,
Prin care trece alba regina noptii moarta.
O, dormi, o, dormi in pace printre faclii o mie
Si in mormant albastru si-n panze argintie,
In mausoleu-ti mandru, al cerurilor arc,
Tu adorat si dulce al noptilor monarc!
Bogata in intinderi sta lumea-n promoroaca,
Ce sate si campie c-un luciu val imbraca;
Vazduhul scanteiaza si ca unse cu var
Lucesc zidiri, ruine pe campul solitar.
Si tintirimul singur cu strambe cruci vegheaza,
O cucuvaie sura pe una se aseaza,
Clopotnita trosneste, in stalpi izbeste toaca,
Si straveziul demon prin aer cand sa treaca,
Atinge-ncet arama cu zimtii-aripei sale
De-auzi din ea un vaier, un aiurit de jale.
Biserica-n ruina
Sta cuvioasa, trista, pustie si batrana,
Si prin ferestre sparte, prin usi tiuie vantul -
Se pare ca vrajeste si ca-i auzi cuvantul -
Nauntrul ei pe stalpii-i, pareti, iconostas,
Abia conture triste si umbre au ramas;
Drept preot toarce-un greier un gand fin si obscur,
Drept dascal toaca cariul sub invechitul mur.
Credinta zugraveste icoanele-n biserici -
Si-n sufletu-mi pusese povestile-i feerici,
Dar de-ale vietii valuri, de al furtunii pas
Abia conture triste si umbre-au mai ramas.
In van mai caut lumea-mi in obositul creier,
Caci ragusit, tomnatec, vrajeste trist un greier;
Pe inima-mi pustie zadarnic mana-mi tiu,
Ea bate ca si cariul incet intr-un sicriu.
Si cand gandesc la viata-mi, imi pare ca ea cura
Incet repovestita de o straina gura,
Ca si cand n-ar fi viata-mi, ca si cand n-as fi fost.
Cine-i acel ce-mi spune povestea pe de rost
De-mi tin la el urechea – si rad de cate-ascult
Ca de dureri straine?.. Parc-am murit de mult.
CRAIASA DIN POVESTI
Neguri albe, stralucite
Naste luna argintie,
Ea le scoate peste ape,
Le intinde pe campie;
S-adun flori in sezatoare
De painjen tort sa rumpa,
Si anina-n haina noptii
Boabe mari de piatra scumpa.
Langa lac, pe care norii
Au urzit o umbra fina,
Rupta de miscari de valuri
Ca de bulgari de lumina,
Dandu-si trestia-ntr-o parte,
Sta copila lin plecata,
Trandafiri arunca rosii
Peste unda fermecata.
Ca sa vad-un chip, se uita
Cum alearga apa-n cercuri,
Caci vrajit de mult e lacul
De-un cuvant al sfintei Miercuri;
Ca sa iasa chipu-n fata,
Trandafiri arunca tineri,
Caci vrajiti sunt trandafirii
De-un cuvant al sfintei Vineri.
Ea se uita… Paru-i galben,
Fata ei lucesc in luna,
Iar in ochii ei albastri
Toate basmele s-aduna.
LACUL
Lacul codrilor albastru
Nuferi galbeni il incarca;
Tresarind in ceruri albe
El cutremura o barca.
Si eu trec de-a lung de maluri,
Parc-ascult si parc-astept
Ea din trestii sa rasara
Si sa-mi cada lin pe piept;
Sa sarim in luntrea mica,
Inganati de glas de ape,
Si sa scap din mana carma,
Si lopetile sa-mi scape;
Sa plutim cuprinsi de farmec
Sub lumina blandei lune -
Vantu-n trestii lin fosneasca,
Unduioasa apa sune!
Dar nu vine… Singuratic
In zadar suspin si sufar
Langa lacul cel albastru
Incarcat
