suna somnoroasa;Unde soarele patrunde
Printre ramuri a ei unde,
Ea in valuri sperioase
Se azvarle.
Cucul canta, mierle, presuri -
Cine stie sa le-asculte?
Ale pasarilor neamuri
Ciripesc pitite-n ramuri
Si vorbesc cu-atat de multe
Intelesuri.
Cucu-ntreaba: – Unde-i sora
Viselor noastre de vara?
Mladioasa si iubita,
Cu privirea ostenita,
Ca o zana sa rasara
Tuturora.
Teiul vechi un ram intins-a,
Ea sa poata sa-l indoaie,
Ramul tanar vant sa-si deie
Si de brate-n sus s-o ieie,
Iara forile sa ploaie
Peste dansa.
Se intreaba trist izvorul:
– Unde mi-i craiasa oare?
Parul moale despletindu-si,
Fata-n apa mea privindu-si,
Sa m-atinga visatoare
Cu piciorul?
Am raspuns: – Padure draga,
Ea nu vine, nu mai vine!
Singuri, voi, stejari, ramaneti
De visati la ochii vineti,
Ce lucira pentru mine
Vara-ntreaga.
Ce frumos era in cranguri,
Cand cu ea m-am prins tovaras!
O poveste incantata
Care azi e-ntunecata…
De-unde esti revino iarasi,
Sa fim singuri!
REVEDERE
– Codrule, codrutule,
Ce mai faci, dragutule,
Ca de cand nu ne-am vazut
Multa vreme au trecut
Si de cand m-am departat
Multa lume am imblat.
– Ia, eu fac ce fac de mult,
Iarna viscolu-l ascult,
Crengile-mi rupandu-le,
Apele-astupandu-le,
Troienind cararile
Si gonind cantarile;
Si mai fac ce fac de mult,
Vara doina mi-o ascult
Pe cararea spre izvor
Ce le-am dat-o tuturor,
Implandu-si cofeile,
Mi-o canta femeile.
– Codrule cu rauri line,
Vreme trece, vreme vine,
Tu din tanar precum esti
Tot mereu intineresti.
– Ce mi-i vremea, cand de veacuri
Stele-mi scanteie pe lacuri,
Ca de-i vremea rea sau buna,
Vantu-mi bate, frunza-mi suna;
Si de-i vremea buna, rea,
Mie-mi curge Dunarea.
Numai omu-i schimbator,
Pe pamant ratacitor,
Iar noi locului ne tinem,
Cum am fost asa ramanem:
Marea si cu raurile,
Lumea cu pustiurile,
Luna si cu soarele,
Codrul cu izvoarele.
DESPARTIRE
Sa cer un semn, iubito, spre-a nu te mai uita?
Te-as cere doar pe tine, dar nu mai esti a ta;
Nu floarea vestejita din parul tau balai,
Caci singura mea ruga-i uitarii sa ma dai.
La ce simtirea cruda a stinsului noroc
Sa nu se sting-asemeni, ci-n veci sa stea pe loc?
Tot alte unde-i suna aceluiasi parau:
La ce statornicia parerilor de rau,
Cand prin aceasta lume sa trecem ne e scris
Ca visul unei umbre si umbra unui vis?
La ce de-acu-nainte tu grija mea s-o porti?
La ce sa masuri anii ce zboara peste morti?
Totuna-i daca astazi sau mane o sa mor,
Cand voi sa-mi piara urma in mintea tuturor,
Cand voi sa uiti norocul visat de amandoi.
Trezindu-te, iubito, cu anii inapoi,
Sa fie neagra umbra in care-oi fi pierit,
Ca si cand niciodata noi nu ne-am fi gasit,
Ca si cand anii mandri de dor ar fi deserti -
Ca te-am iubit atata putea-vei tu sa ierti?
Cu fata spre parete, ma lasa prin straini,
Sa-nghete sub pleoape a ochilor lumini,
Si cand se va intoarce pamantul in pamant,
Au cine o sa stie de unde-s, cine sunt?
Cantari tanguitoare prin zidurile reci
Cersi-vor pentru mine repaosul de veci;
Ci eu as vrea ca unul, venind de mine-aproape,
Sa-mi spuie al tau nume pe-nchisele-mi pleoape,
Apoi – de vor – m-arunce in margine de drum…
Tot imi va fi mai bine ca-n ceasul de acum.
Din zare departata rasar-un stol de corbi,
Sa-ntunece tot cerul pe ochii mei cei orbi,
Rasar-o vijelie din margini de pamant,
Dand pulberea-mi taranii si inima-mi la vant…
Ci tu ramai in floare ca luna lui april,
Cu ochii mari si umezi, cu zambet de copil,
Din cat esti de copila sa-ntineresti mereu,
Si nu mai sti de mine, ca nu m-oi sti nici eu.
O, MAMA…
O, mama, dulce mama, din negura de vremi
Pe freamatul de frunze la tine tu ma chemi;
Deasupra criptei negre a sfantului mormant
Se scutura salcamii de toamna si de vant,
Se bat incet din ramuri, ingana glasul tau…
Mereu se vor tot bate, tu vei dormi mereu.
Cand voi muri, iubito, la crestet sa nu-mi plangi;
Din teiul sfant si dulce o ramura sa frangi,
La capul meu cu grija tu ramura s-o-ngropi,
Asupra ei sa cada a ochilor tai stropi;
Simti-o-voi odata umbrind mormantul meu…
Mereu va creste
