duce la han.
Întorcându-se la ușa caleștii, Grace aruncă o privire înăuntru.
– Eliza?
Fata se uită la Grace, dar continuă să o mângâie pe Jasmine.
– Da, Alteță.
– Trăsura are nevoie de reparații. Tu vei rămâne aici ca să ai grijă de Jasmine. Îți las și câțiva însoțitori.
Eliza aprobă.
– Unde vă duceți?
Grace se sprijini de ușița trăsurii.
– Voi merge călare până la han. De îndată ce fac aranjamentele necesare, mă întorc. Grace nu putea fi sigură că totul va merge în favoarea ei, dar, cu toate acestea, se va întoarce sau va trimite pe cineva după Eliza, Jasmine și cufărul ei.
– Prea bine, răspunse Eliza.
Jasmine își ridică botul și căscă, arătându-și dinții impresionant de mari înainte să se sprijine din nou pe Eliza.
Grace se întoarse cu spatele la trăsură și oftă, trăgând cu ochii la cerul senin și albastru. Cel puțin era o zi plăcută pentru călărie—niciun nor la orizont și o briză plăcută care să o liniștească. Ce păcat că nu se putea schimba în hainele de călărie! Nu exista nicio manieră elegantă pentru a călări cu atâtea fuste pe ea. Cu toate acestea, se va descurca ea cumva.
Vizitiul a dat roată caleștii cu unul dintre armăsarii ei, oprindu-l lângă ea.
– Dați-mi voie să vă ajut să încălecați, Alteță.
Femeia dădu din cap aprobator, își adună fustele într-o mână, apoi își așeză piciorul încălțat în mâna vizitiului și apucă șaua—ceva ce nu ar fi avut la dispoziție dacă ar fi luat cu ea caii de trăsură. Odată așezată, Grace se strădui din răsputeri să-și așeze fustele peste picioarele sale, dorindu-și ca în tot acest timp să fi purtat cizme.
Vizitiul îi aruncă o privire plină de remușcare.
– Îmi cer scuze că nu avem o șa de damă, Alteță. Nu doriți mai bine să rămâneți aici și să fac eu toate aranjamentele?
– Prostii. Sunt mai mult decât capabilă să călăresc așa. Cât despre aranjamente, aș dori să le fac eu. Apucă hățurile în ambele mâini și își ridică bărbia. Să ne grăbim!
– Cum doriți. Vizitiul încălecă un armăsar asemănător celui pe care stătea Grace, apoi, împreună cu cei trei călăreți care erau de-o parte și de alta a ducesei, o luă înainte, îndemnându-și calul să meargă la trap.
Grace înghiți în sec, protestând că trebuiau să călărească ala încet. Ar fi vrut să zboare ca vântul și ca gândul, să galopeze cu toată viteza înainte. Dar, ce păcat! Nu credea că un ritm mai rapid le-ar fi făcut prea mult bine pe termen lung. Tot va trebui să aștepte până când trăsura ei va fi reparată, în ciuda vitezei cu care ar ajunge la han.
Resemnată, Grace se relaxă în șa și îndrăzni să se bucure de drum. Ciripitul păsărilor plutea în aer și ea privea copacii aliniați de-a lungul drumului, în speranța că va putea vedea o pasăre cântătoare. Fu răsplătită la scurt timp după aceea, pentru că un graur țâșni dintr-un copac în următorul, penele lui negricioase strălucind de nuanțe de verde-violet când întâlneau razele soarelui.
Grace zâmbi, gândindu-se cât de minunat ar fi dacă și ea ar putea zbura. Întârzierea sa nu ar mai exista, pentru că ar putea pleca în zbor către Scoția, și fără îndoială că ar ajunge acolo mai repede decât ar fi putut-o face cu o trăsură. Însă înlătură acest gând din mintea ei.
Starea de reverie nu o ajuta cu nimic. Ceea ce îi trebuia erau soluții reale. Își îndreptă din nou atenția la drumul din fața ei. Dacă trăsura sa nu putea fi reparată imediat, ar închiria una. Iar dacă această soluție nu era nici ea posibilă… ar rezerva câteva locuri la diligență.
Nimic nu o va împiedica din a ajunge în Scoția, la timp pentru botezul nepoatei sale. La urma urmei, era ducesă. Oamenii s-ar fi dat peste cap să îi ofere ajutor. Grace respiră ușurată. Totul va fi bine.
Nu după mult timp, o clădire cu două etaje apăru la orizont, cu balcoane de jur împrejurul exteriorului său din piatră. O potecă în formă de semicerc, de-a lungul căreia fuseseră plantate tufișuri cu flori, făcea alee prin iarba deasă din fața clădirii, iar câțiva servitori ageri se agitau de colo-colo.
Grace începea să simtă dorința arzătoare de a-și îndemna calul să meargă la galop. Erau foarte aproape de han și anticiparea aproape că o enerva. Luptând cu dorința de a țâșni înspre destinația sa, Grace își pictă un zâmbet satisfăcut pe față și continuă să-l urmeze pe vizitiu.
Miji ochii pentru a citi mai bine semnul care atârna deasupra ușii de lemn. Hanul George. Era ziua ei norocoasă, pentru că hanul îi era familiar. Nu stătuse aici niciodată, însă auzise pe multe dintre cunoștințele ei vorbind despre acel loc. Hanul George era respectabil, frecventat în mare parte de mica nobilime. Cu siguranță că toate nevoile ei vor fi satisfăcute.
Un băiat de la grajduri fugi înspre alee atunci când Grace se apropie destul de mult, apoi se opri cu mâinile în sân ca să o aștepte. Trase de hățuri ca să-și oprească armăsarul și îi zâmbi flăcăului înainte sa arunce o privire înspre vizitiu.
Acesta descălecă, se apropie de Grace și o ajută și pe ea să coboare. Femeia se opri câteva momente ca să-și ajusteze fustele, înainte să vorbească.
– Mulțumesc. Voi bea puțin ceai cât așteptăm răspunsurile. În momentul în care primești vreo știre, aș vrea să știu.
– Desigur, Alteță. Vizitiul făcu o plecăciune.
Grace pescui un șiling din punguța pe care o ținea cu ea și se întoarse cu fața la flăcău.
– Ai grijă ca armăsarii mei să fie îngrijiți. Au nevoie de apă și hrană imediat.
Băiatul afișă un zâmbet larg când se întinse după moneda din mâna femeii.
– O să-i și țesal.
– Foarte bine. Grace aprobă dintr-o mișcare a capului, apoi porni înspre intrarea hanului. Și-a dus mâna la ochi, ca să-și protejeze fața de soarele arzător al după-amiezii și a pășit puțin câte puțin până în dreptul ușii. Dată fiind ora târzie, mai bine ar rezerva o cameră și ar trimite pe cineva după Eliza. Chiar dacă găsea pe cineva disponibil să-i repare trăsura, nu ar fi putut s-o facă înainte de căderea nopții.
Grace intră în clădire cu un oftat. Atâta timp cât își relua drumul până la ivirea zorilor, putea să recupereze orele pierdute și putea ajunge la timp. Pentru moment, trebuia să facă rost de o cameră și să facă aranjamentele necesare pentru ca Eliza și Jasmine să fie aduse aici.
După ce rezervă o cameră, Grace se îndreptă înspre camera de zi pentru ceai și o masă ușoară. Își va trimite oamenii după bagaje de îndată ce va putea. Vina
