Aduna ierburi și le pregătea pentru vânzare în fiecare zi. O făcea să se simtă utilă chiar dacă la majoritatea oamenilor le era frică să fie văzuţi cumpărând ceva care ar fi putut fi asociat cu vrăjitoria.
Sorcha nu putea să-și facă griji. Ar fi durut-o sufletul dacă nu i-ar fi ajutat. Simţea că era parte din harul ei și nu avea cum să fugă de el. Toți membrii familiei ei aveau un har special. Ea ajuta oamenii înțelegându-le emoțiile pentru a îi putea vindeca atât în interior cât și în exterior. Își asuma riscul de a fi numită vrăjitoare deoarece alternativa îi crea dureri de stomac. A ignora o afecțiune putea duce la moarte, și nu putea trăi cu această alternativă.
Se opri să culeagă roseroot de pe marginea stâncii și îl puse în buzunarul șorțului. Planta creştea acolo şi ajuta cu anumite boli. Sinceră să fie, nu era foarte sigură cum funcționa, dar uneori, atunci când anumite răni se infectau și se înroșeau, roserootul putea fi folosit pentru a le eradica.
Lachlan alerga în spatele ei chicotind. Se întoarse şi se uită la el. Băiețelul se împiedică de propriul picior și se rostogoli pe deal. Se ridică, dădu din cap, și începu să alerge din nou.
─ Au, băiete, spuse ea și apoi râse. Mă termini.
Terminase de cules ierburile, și era timpul să se întoarcă. Făcuse inventarul cu o zi înainte, și avea tot ce îi trebuia. Sorcha avea nevoie doar de cîteva lucruri, și mai târziu va merge în oraș să le procure.
─ Ma, strigă el. Prinde-mă.
Era un joc pe care îl jucau ori de câte ori aveau posibilatea. Ea alergă după el iar râsul lui răsună în vânt. Lachlan alerga cât de repede îi permiteau piciorușele sale mici. Era un băieţel mic de cinci ani, vesel din prima zi când se născuse. Sorcha avea o viață binecuvântată, și fiul ei era cea mai mare bucurie. Ar fi făcut orice pentru el.
Sorcha își ridică fusta și alergă mai repede. Ajunse la Lachlan și se aplecă să-l ridice în braţe. ─ Băiețelul meu cuminte, zise ea apoi îi sărută obrajii. Este timpul să faci nani.
─ Nu, spuse el.
─ Da, spuse ea. Bãiețeii au nevoie de somn ca să crească puternici. Îl strânse în brațe și treptat nemulțumirea lui dispăru și își recăpătă zâmbetul. Curând, avea un zâmbet larg și strălucea de fericire. ─ Ășa băiatul meu. Ești gata să mergem?
El dădu din cap. ─ Da, ma.
L-a dus în brațe până la casa lor de pe plajă. Se îngrijea de casă singură, deși crescuse cu servitori, tatăl ei fiind un mare nobil. Familia lor fusese întotdeauna parte din baronia Dalais. Fratele ei, Niall, era acum baronul, de când tatăl lor murise cu câțiva ani în urmă. Avea și o soră Caitriona, care era căsătorită cu fierarul orașului. Probabil că s-ar fi putut căsătorii cu oameni mai înalţi, dar iubirea era mai importantă decât rangul. Familia lor avea nevoie de acea emoție puternică pentru a fi uniţi.
Aproape de casă Sorcha se încruntă când observă că cineva aștepta nerăbdător. De îndată l-a recunoscut. Era parohul, Tamhas Gall. Era înalt, deşirat, și avea un tic nervos. Avea părul castaniu și ochii maro. Își învârtea pălăria în mână în timp ce îi aştepta să se apropie. Parohul avea ceva care Sorchei nu îi cădea bine, dar nu împărtășise sentimentul cu nimeni. Avea o nevastă dulce care compensa pentru temperamentul lui.
─ Bună ziua, îl întâmpină Sorcha. Îl puse jos pe Lachlan și întrebă:
─ Ce faceți?
─ Eu sunt foarte bine, spuse parohul. Lumea în sat spune că te pricepi la medicină.
Era o limită delicată. Nu era bine să recunoască în mod deschis aptitudinile ei cu ierburi. Ar fi putut fi judecată pentru vrăjitorie. Majoritatea oamenilor nu o întrebau direct. Nu vroiau să piardă unica persoană capabilă de a îi ajuta cu afecţiunile lor. Dar parohul nu ar fi avut nici o problemă să o dea pe mâna unui vânător de vrăjitoare.
─ Cine spune povești despre mine? întrebă ea cu grijă.
─ Vă rog, spuse el apropiindu-se. O durere amestecată cu anxietate îi răsuna în voce. ─ Doamna mea soție este în travaliu. Au trecut ore, și mă tem pentru ea și prunc.
Sorcha atât a trebuit să audă. Beitris Gall avea nevoie de ea și ar fi făcut orice pentru a o salva. ─ Va trebui să-l duc pe Lachlan la Dalais Manor înainte de a veni să vă văd soția.
─ Putem să-l lăsăm pe drum, spuse arătându-i trăsura. ─ Trebuie să ne grăbim. Eu…
─ Nu mai trebuie să spuneţi nimic, îl opri Sorcha. ─ Îmi puteți explica pe drum. Culesese ierburi toată dimineața. Multe dintre ele nu ar fi ajutat cu starea lui Beitris, dar nu voia să piardă timp sortând ceea ce avea în coș. Era mai uşor să aducă tot și să scoată ce avea nevoie acolo.
Sorcha l-a ridicat pe Lachlan și l-a așezat în trăsură, apoi s-a urcat lângă el. Parohul s-a suit și el rapid. A luat hăţurile şi le-a plesnit pentru a face caii să meargă. Trăsura s-a propulsat, lovind fiecare denivelare în drum spre Dalais Manor.
Distanță era scurtă de la cabana Sorchei, deci nu le-a luat prea mult timp să ajungă. Impozantul conac era în familia ei de generaţii, dar era modest în comparație cu majoritatea caselor de nobili. Nu avea o sală de baluri, dar avea o frumoasă sufragerie. Nu puteau face petreceri mari, dar puteau să aibă oaspeți la cină. Biblioteca mică care era și biroul lui Niall era una dintre camere ei preferate. Setea ei de cunoaştere crescuse citind limitata colecție de cărți. Nu aveau o familie mare, și nu trebuia să împartă spaţiul unde dormeau. Aveau chiar și câteva dormitoare în plus disponibile pentru oaspeți ocazionali. Era luxos, dar nu obscen.
Trăsura se opri în fața conacului. Sorcha coborî și apoi se întinse după Lachlan. ─ Mă întorc imediat, îi spuse parohului și intră.
Soţia lui Ailis, fratele ei, o întâmpină. ─ Sorcha, spuse ea, surprinsă. Nu ştiam că vi.
─ Este soția parohului, spuse ea. Pruncul e pe drum, și e unul dificil. Poți să ai grijă de Lachlan cât mă duc să o îngrijesc?
Ailis își mușcă buza de jos şi își frecă burta proeminentă. Era prima ei sarcină. Erau nerăbdători pentru sosirea pruncului în câteva luni. ─ Of, spuse ea. Sper să fie bine.
─ Totul va fi bine, dar trebuie să plec, zise Sorcha. Lachlan, să fi cuminte cu mătușa ta.
Lachlan se agăță de piciorul lui Sorcha. ─ Vreau cu mama, spuse el.
Sorcha se aplecă și îi sărută obrăjorii. ─ E timpul să faci nani, și ți minte ce am spus despre nani.
─ O să cresc puternic, spuse el.
─ Așa este, băiețelul meu, spuse ea ciufulindu-i părul. ─ Mătușa Ailis te duce să dormi.
Ailis o îmbrățișă pe Sorcha. ─ Ai grijă, șopti ea. ─ Ar putea fi un mare risc.
Sorcha dădu din cap. ─ Nu o pot lăsa să moară. Își dădea seama că era
