Bine, Ailis conveni. Știu că nu pot să te opresc. Ar fi o pierdere de timp și îmi e destul de greu să respir oricum. Pruncul mă presează din ce în ce mai mult.
Sorcha zâmbi. ─ Așa fac. Familia ei creştea cu copilul lui Niall și Ailis. Caitriona avea fiice gemene, Sorcha îl avea pe Lachlan, și curând un nou prunc li se va alătura. De abia aștepta să-și cunoască noul nepot. ─ Trimit vorbă când aflu mai multe, spuse ea și se grăbi să iasă.
Parohul era în trăsură unde îl lăsase. I se vedea neliniştea și Sorcha i-o simţea. De abia mai stătea în scaun și ținea hățurile strâns. Se sui și dădu din cap la el. Cuvintele nu erau necesare. A mișcat hățurile şi caii au pornit la drum. Casa parohului era aproape de Dalais Manor la capătul de nord al proprietății. Era de datoria baronului să aibă grijă de paroh și să le plătească cheltuielile de trai. Parohul actual preluase postul înainte ca tatăl ei să moară. Niall moștenise responsabilitatea și nu a fost încântat.
Familia ei credea în Dumnezeu şi respecta religia lor, dar nu fuseseră niciodată zeloși. Tamhas Gall era înverşunat împotriva vrăjitoarelor. Era în favoarea comenzii regelui ca toate vrăjitoarele în Scoţia să fie eradicate. Sorcha nu credea în magie, dar știa că anumiţi oameni aveau daruri deosebite. Familia ei era un exemplu. Dar nu era magie. Darurile lor veneau de la o putere supremă, și nu aveau nici o consecință negativă. Nimeni nu o putea convinge vreodată că erau rele.
Trăsura se opri în fața casei. Tamhas sări jos și priponi hățurile de un stâlp din apropiere, apoi o conduse înăuntru. Urlete lui Beitris răsunau în toată casa. Și se întețeau pe măsură ce se apropiau de dormitor. Sorcha intră și respiră adânc. Beitris era palidă, și pielea îi era îmbibată de sudoare. Gâfâia puternic și nici măcar nu observase când au intrat.
─ Beitris, șopti Sorcha. ─ Cum te simți?
Își întoarse capul și se uită la Sorcha. Ochii ei de un verde închis care de obicei sclipeau erau acum o nuanță pală. Nu a spus nimic, nici măcar nu a încercat, doar s-a uitat fix la Sorcha și căzu inconştientă. ─ Of, asta nu e bine deloc.
Sorcha trase plapuma care acoperea corpul transpirat al lui Beitris. Era mai rău decât credea. Cearșafurile erau pline de sânge, și șansele ei de supraviețuire scădeau cu fiecare secundă care trecea. Dar pruncul ar putea fi salvat. Dacă ar putea să o trezească.
─ Beitris, spuse Sorcha atingându-i obrazul ușor. Poți să deschizi ochii?
A gemut și a deschis ochii încet. ─ Nu cred că pot face asta.
─ Ba poți și o vei face, îi răspunse Sorcha. Dacă vrei să trăiască pruncul trebuie să-l împingi afară. Ești pregătită?
Ea dădu din cap. ─ Nu pot.
Sorcha verifică dacă pruncul era gata să vină. Capul părea să fie blocat, și l-a mișcat un pic pentru a o ajuta pe Beitris. Era atât de aproape şi nici măcar nu își dăduse seama. De ce oare nu trimise parohul după o moașă sau ea mai devreme? Chiar a crezut că soția sa va putea face asta singură? ─ Împinge pruncul afară, îi spuse Sorcha.
Lacrimi căzură pe obrajii deja uzi ai lui Beitris. ─ Nu pot, insistă ea.
─ Acum, spuse Sorcha. ─ Trebuie sau pruncul va muri.
Nu-i spuse că pruncul ar putea muri oricum sau că propria ei viață era în pericol. Întâi, pruncul trebuia să se nască, și apoi restul va depinde de soartă. Beitris a început să reacționeze la cererea ei și gemând împinse pruncul afară. Sorcha îl trase, și se îngrijoră și mai tare. Pruncul nu plângea și nu deschise ochii.
─ Este ceva în neregulă? Întrebă Beitris. ─ Este băiat sau fată?
Voia să-i dea vestea bună că era un fiu, dar trebuia să-i dea și vestea rea. ─ Nu respiră.
─ Fă-l, ordonă Beitris, pe un ton plin de panică. Făcu un gest către copil. ─ Dă-mi-l.
Sorcha l-a curățat şi l-a înfășurat într-o păturică apoi i l-a dat lui Beitris. Trebuie să-l vadă, chiar dacă nu a supraviețuit. Parohul ar fi trebuit să reacționeze mai rapid decât o făcuse. Poate astfel ar fi putut să salveze pruncul.
─ Tu ai făcut asta, zise Beitris. Ar fi trăit dacă nu insistai să-l împing. Avea nevoie de mai mult timp.
Agonia şi durerea lui Beitris o învăluiră, făcând-o să-și piardă echilibrul lovită de emoții. Se întinse după ceva de care să se țină dar nu găsi nimic. Dacă nu respira curând, va leșina. ─ Doar nu crezi asta.
Femeie, vei fi bine? Tamhas Gall își întrebă soția intrând în cameră. ─ S-a terminat? Avea o expresie perplexă pe chip. Dus era domnul plin de anxietate care venise după ea mai devreme. Omul din fața ei era complet diferit. Cum putea o persoană să fie un așa amestec de emotii contrare? Parohul era atât de crud că aproape a strivit-o. Nu îi păsa de soția și copilul său? Se duse la Beitris și luă pruncul din brațele ei. ─ De ce nu plânge?
─ Ea l-a omorât, Beitris acuză, țipând complet isterică. ─ Nu a avut nici o șansă.
Tamhas îi dădu pruncul înapoi lui Beitris. ─ Nu ar fi trebuit să vin la tine pentru ajutor. Ești o vrăjitoare după cum spun zvonurile. Vei plăti pentru păcatele tale. Vocea lui era acuzatoare și amestecată cu dispreţ. Ochii i se îngustară în fante minuscule. Răutate emana din el în valuri în timp ce se îndrepta spre ea.
Ridică o oală la Sorcha și o lovi în cap. Oasele nasului se fisurară de la lovitură, iar fața i se umplu de sânge. Camera începu să se învârtă cu ea și își pierdu controlul. Emoţiile din cameră o supraîncărcaseră și - împreună cu lovitura-o doborâră. Privirea i se întunecă și rămase pradă omului care se temuse că va fi sfârșitul ei.
CAPITOLUL DOI
Caitriona avea viziuni când se aștepta mai puțin. Câteodată le înţelegea sensul dar alte dăți erau atât de întunecate că putea doar să ghicească. De cele mai multe ori erau lucruri care încă nu se întâmplaseră, dar din când în când era un crâmpei din trecut, ca și când o forță încerca să o oprească să facă aceeași greșeală. Oricum, Caitriona Dalais Guaire, întotdeauna lua ceea ce i se arăta în serios.
Așa că în timp ce stătea în cabană cu micuțele gemene, brodând în soarele după-amiazei, se opri să observe viziunea ce o învălui. Viziunea era mai mult o serie de imagini care nu însemnau mare lucru pentru ea și prima a fost a surorii ei dragi, Sorcha, cu un prunc în braţe. Camera îi era necunoscută, dar persoanele erau parohul şi soţia sa.
Următoarea a fost a atelierului de fierărie a soțului ei. Caitriona se afla în mijlocul atelierului iar soarele apunea și purta aceeași rochie-sugerând că ceva se va întâmpla mai târziu în ziua aceea. Se uită în sus cum cineva se apropia, pumnul lor pregătit să lovească. Simții durerea loviturii chiar și prin viziune. O durea, dar își putea da seama că fiind o viziune îi diminuase intensitatea. Dacă s-ar fi întâmplat cu adevărat, probabil că și-ar fi pierdut conștiința. Dacă ar putea împiedica să se întâmple, ar face-o.
Următoarea
