(115.6) Noi nu socotim că supracontrolul Supremaţiei poate să fie în întregime previzibil. Mai mult, această imprevizibilitate pare caracterizată de o anumită nedesăvârşire în dezvoltare, care este fără îndoială o marcă distinctivă a neplenitudinii Supremului şi de incompletitudine a reacţiei finite faţă de Trinitatea Paradisului.
10:7.5 (115.7) Mintea umană se poate gândi pe dată la o mie şi una de lucruri - evenimente fizice catastrofale, accidente îngrozitoare, dezastre oribile, boli dureroase şi flageluri mondiale - şi să se întrebe dacă astfel de calamităţi sunt legate de manevrele necunoscute ale acestei funcţionări probabile ale Fiinţei Supreme. Sincer vorbind, noi nu ştim asta; noi nu suntem cu adevărat siguri. Însă, cu scurgerea timpului, noi observăm că aceste situaţii dificile şi mai mult sau mai puţin misterioase se rezolvă întotdeauna pentru bunăstarea şi progresul universului. Se poate ca împrejurările existenţei şi vicisitudinile inexplicabile ale trăirii să fie toate întreţesute într-un model semnificativ de înaltă valoare prin funcţiunea Supremului şi prin supracontrolul Trinităţii.
10:7.6 (116.1) În calitate de fiu al lui Dumnezeu, voi puteţi distinge atitudinea personală de iubire a Dumnezeului Tată în toate acţiunile sale. Însă voi nu veţi înţelege întotdeauna câte acte universale ale Trinităţii Paradisului contribuie la binele muritorilor individuali de pe lumile evolutive ale spaţiului. Pe parcursul progresului eternităţii, acţiunile Trinităţii se vor revela ca pe deplin pline de înţeles şi de consideraţie, însă ele nu le vor apărea întotdeauna ca atare creaturilor timpului.
8. Trinitatea dincolo de finit
10:8.1 (116.2) Multe adevăruri şi fapte referitoare la Trinitatea Paradisului pot să fie înţelese, fie şi parţial, numai recunoscând o funcţiune care transcende finitul.
10:8.2 (116.3) Ar fi inoportun să discutăm funcţiunile Trinităţii Ultimităţii, însă putem dezvălui faptul că Dumnezeu Ultimul este manifestarea Trinităţii aşa cum o înţeleg Transcendentalii. Noi avem tendinţa să credem că unificarea maestrului univers este actul de exteriorizare al Ultimului şi că el reflectă probabil anumite faze, însă nu pe toate, ale supracontrolului absonit al Trinităţii Paradisului. Ultimul este o manifestare calificată a Trinităţii în relaţie cu absonitul, însă doar în sensul că Supremul reprezintă astfel parţial Trinitatea în raport cu finitul.
10:8.3 (116.4) Tatăl Universal, Fiul Etern şi Spiritul Infinit sunt într-un anumit sens personalităţile constituante ale Deităţii totale. Uniunea lor în Trinitatea Paradisului şi funcţiunea absolută a Trinităţii este echivalentă cu funcţiunea Deităţii totale. Şi această împlinire a Deităţii transcende atât finitul cât şi absonitul.
10:8.4 (116.5) În timp ce, câte una, nici una dintre persoanele Deităţii Paradisului nu umple întregul potenţial al Deităţii, colectiv ele o fac toate trei. Trei persoane infinite par a constitui numărul minim de fiinţe necesare pentru a activa potenţialul prepersonal şi existenţial al Deităţii totale - Absolutul Deităţii .
10:8.5 (116.6) Noi îi cunoaştem pe Tatăl Universal, pe Fiul Etern şi pe Spiritul Infinit ca persoane, însă eu nu cunosc personal Absolutul Deităţii. Îl iubesc şi venerez pe Dumnezeu Tatăl; respect şi onorez Absolutul Deităţii.
10:8.6 (116.7) Am petrecut odată într-un univers în care un anumit grup de fiinţe propovăduiau că, în eternitate, finalitarii vor deveni în cele din urmă copii ai Absolutului Deităţii. Însă refuz să accept această soluţie a misterului în care este învăluit viitorul finalitarilor.
10:8.7 (116.8) Corpul Finalităţii cuprinde, printre alţii, pe muritorii timpului şi spaţiului care au atins perfecţiunea în tot ceea ce ţine de voia lui Dumnezeu. În calitate de creaturi şi în limitele capacităţii creaturilor, ei îl cunosc pe deplin şi cu adevărat pe Dumnezeu. Găsindu-l astfel pe Dumnezeu ca Tată al tuturor creaturilor, trebuie ca la un moment dat aceşti finalitari să înceapă a-l căuta pe Tatăl suprainfinit. Însă această căutare implică faptul că trebuie sesizată natura absonită a atributelor şi a caracterului ultim al Tatălui Paradisului. Eternitatea va dezvălui dacă o asemenea împlinire este posibilă, însă noi suntem convinşi că, chiar dacă aceşti finalitari ar sesiza acest atribut ultim al divinităţii, ar fi probabil incapabili să atingă nivelele supraultime ale Deităţii absolute.
10:8.8 (116.9) Poate că finalitarii vor atinge parţial Absolutul Deităţii, însă, chiar şi cazul acesta, ei ar rămâne încă în veşnicia eternităţilor problema Absolutului Universal care va continua să intrige, să mistifice, să deconcerteze şi să îi provoace pe finalitari în ascensiunea şi în progresul lor. În realitate, noi percepem că insondabilitatea relaţiilor cosmice ale Absolutului Universal va tinde să ia proporţii pe măsură ce universurile materiale şi administrarea lor spirituală vor continua să se extindă.
10:8.9 (117.1) Numai infinitatea îl poate dezvălui pe Tatăl Infinit.
10:8.10 (117.2) [Garantat de un Cenzor Universal acţionând prin autoritatea Celor Îmbătrâniţi de Zile aflaţi pe Uversa.]
Cartea Urantia
<< Capitolul 10 | Titlurile | Conţinutul | Capitolul 12 >>
Capitolul 11
Insula eternă a paradisului
11:0.1 (118.1) PARADISUL este centrul etern al universului universurilor şi totodată sălaşul Tatălui Universal, al Fiul Etern şi al Spiritul Infinit, precum şi al coordonaţilor şi asociaţilor lor divini. Această Insulă centrală este cel mai mare corp organizat de realitate cosmică din întregul univers principal. Paradisul este atât o sferă materială, cât şi un lăcaş spiritual. Întreaga creaţie inteligentă a Tatălui Universal îşi are domiciliu în aşezări materiale; de aceea trebuie ca şi centrul lor de control absolut să fie material şi fizic deopotrivă. Şi mai trebuie să repetăm că lucrurile de spirit şi fiinţele spirituale sunt reale.
11:0.2 (118.2) Frumuseţea materială a Paradisului constă în splendoarea perfecţiunii sale fizice; măreţia Insulei lui Dumnezeu se vădeşte în minunatele împliniri intelectuale şi dezvoltări mintale ale locuitorilor ei; gloria Insulei centrale se vede în infinita înzestrare a personalităţii spirituale divine - lumina vieţii. Însă profunzimile frumuseţii spirituale şi minunile acestui splendid ansamblu sunt cu totul dincolo de înţelegerea minţii finite a creaturilor materiale. Slava şi splendoarea spirituală a locaşului divin sunt inaccesibile înţelegerii muritorilor. Iar Paradisul există de o veşnicie; nu există nici consemnări, nici tradiţii referitoare la originea acestei Insule nucleare de Lumină şi de Viaţă .
1. Reşedinţa divină
11:1.1 (118.3) Paradisul serveşte multor scopuri în administrarea domeniilor universale însă, pentru fiinţele create, el există în principal ca loc de şedere al Deităţii. Prezenţa personală a Tatălui Universal se află chiar la centrul suprafeţei superioare a acestui aşezământ aproape circular,
