funcţionează deci ca o regiune eliptică de mişcare înconjurată din toate părţile de o linişte relativă. Aceste relaţii între mişcare şi repaus constituie o cale de spaţiu curb de minimă rezistenţă la mişcare. Această cale este urmată universal de forţa cosmică şi energia emergentă pe parcursul circulaţiei lor fără sfârşit în jurul Insulei Paradisului.
11:7.9 (125.3) Această zonare alternativă a universului principal, însoţită de fluxul alternativ al galaxiilor în sensul acelor de ceasornic şi în sens invers, este un factor de stabilizare al gravitaţiei fizice destinat să împiedice ca presiunea gravitaţiei să nu se accentueze până în punctul în care ar produce un efect de dezagregare şi de dispersare. Acest dispozitiv exercită o influenţă antigravitaţională şi acţionează ca o frână asupra vitezelor care, altfel, ar fi primejdioase.
8. Gravitaţia paradisului
11:8.1 (125.4) Atracţia ineluctabilă a gravitaţiei atinge efectiv toate lumile din toate universurile întregului spaţiu. Gravitaţia este constrângerea atotputernică a prezenţei fizice a Paradisului. Gravitaţia este coarda omnipotentă la care sunt acroşate stelele strălucitoare, sorii scânteietori şi sferele care se învârt şi care constituie veşmântul fizic universal al Dumnezeului etern, care este totul, care umple toate lucrurile şi în care toate lucrurile subzistă.
11:8.2 (125.5) Centrul şi punctul focal al gravitaţiei materiale absolute este Insula Paradisului, completată de corpurile de gravitaţie obscure care încercuiesc Havona şi echilibrată de rezervoarele spaţiului situate deasupra şi dedesubt. Toate emanaţiile cunoscute ale Paradisului de Jos răspund inevitabil şi infailibil la atracţia gravitaţiei centrale operând asupra circuitelor nesfârşite ale nivelelor eliptice ale spaţiului maestrului univers. Tendinţa epocilor, curbura cercului şi ciclul marii elipse caracterizează toate formele cunoscute ale realităţii cosmice.
11:8.3 (125.6) Spaţiul nu răspunde la gravitaţie, dar acţionează asupra gravitaţiei ca un echilibror. Fără perna spaţiului, un efect exploziv ar îndepărta toate corpurile spaţiale învecinate. Spaţiul penetrat exercită, de asemenea, o influenţă de antigravitaţie asupra gravitaţiei fizice sau liniare; spaţiul poate efectiv neutraliza acţiunea gravitaţiei fără a putea, totuşi, s-o întârzie. Gravitaţia absolută este gravitaţia Paradisului. Gravitaţia locală sau liniară aparţine stadiului electric al energiei sau al materiei. Ea operează în interiorul universului central, al suprauniversurilor şi al universurilor exterioare, în toate locurile în care a avut loc o materializare corespunzătoare.
11:8.4 (125.7) forme de forţă cosmică, de energie fizică, de putere a universului şi a diverselor materializări fac să apară trei stadii generale, cu toate că nu pe perfect delimitate, de reacţie la gravitaţia Paradisului:
11:8.5 (126.1) 1. Stadiile de Pregravitaţie ( Forţa ). Este primul pas în individualizarea puterii spaţiului în forme preenergetice ale forţei cosmice. Această stare este analoagă conceptului de sarcină-forţă primordială a spaţiului, pe care o numim uneori energie pură sau segregată.
11:8.6 (126.2) 2. Stadiile Gravitaţiei ( Energie ). Această modificare a sarcinii-forţă a spaţiului este produsă de acţiunea organizatorilor forţei Paradisului. Ea semnalează apariţia sistemelor de energie răspunzând la atracţia gravitaţiei Paradisului. Această energie emergentă este neutră în mod originar însă, după noi metamorfoze, ea arată calităţi aşa zise pozitive şi negative; noi numim aceste stadii ultimata.
11:8.7 (126.3) 3. Stadiile Postgravitaţiei ( Puterea universului ). În acest stadiu, energia materie lasă să se vadă că ea răspunde la controlul gravitaţiei liniare. În universul central, aceste sisteme fizice sunt organizări triple numite triata. Sunt sistemele de supraputere dând naştere la creaţii ale spaţiului şi timpului. Sistemele fizice ale suprauniversului sunt mobilizate de Directorii de Putere ai Universului şi asociaţii lor. Aceste organizări materiale au o constituţie dublă şi se numesc gravita. Corpurile de gravitaţie întunecate care înconjoară Havona nu sunt făcute nici din triata nici din gravita; puterea lor de atracţie denotă cele două forme de gravitaţie fizică, liniară şi absolută.
11:8.8 (126.4) Puterea spaţiului nu este supusă interacţiunii nici unei forme de gravitaţie. Această dotare primitivă a Paradisului nu este un nivel actual al realităţii, însa ea este ancestrală tuturor realităţilor nespirituale funcţional relative - tuturor manifestărilor energiei-forţă şi organizării puterii şi a materiei. Puterea spaţiului este un termen dificil de definit. El nu desemnează „ceea ce este ancestral spaţiului”; semnificaţia sa ar trebuie să evoce ideea puterilor şi potenţialelor care există în spaţiu. Putem concepe oarecum că el include toate potenţialele şi influenţele absolute care emană din Paradis şi constituie prezenţa spaţială a Absolutului Necalificat.
11:8.9 (126.5) Paradisul este sursa absolută şi eternul punct focal al întregii energii-materii din universul universurilor. Absolutul Necalificat revelează, reglementează şi interpune ceea ce îşi are sursa şi originea în Paradis. Prezenţa universală a Absolutului Necalificat pare să echivaleze cu conceptul că extensia este potenţial infinită, că ea este o tensiune elastică a prezenţei Paradisului. Acest concept ne ajută să pricepem faptul că totul este supus unei atracţii către interior, către Paradis. Acest exemplu este grosolan, însă poate fi totuşi util. El explică şi de ce gravitaţia acţionează întotdeauna prin prioritate în planul perpendicular masei, fenomen denotând că dimensiunile Paradisului şi creaţiile care îl înconjoară sunt diferenţiale.
9. Caracterul unic al paradisului
11:9.1 (126.6) Paradisul este unic, în sensul că este un domeniu de origine primordială şi scopul final al destinului pentru toate personalităţile spirituale. Este adevărat că fiinţele spirituale inferioare nu sunt toate imediat destinate Paradisului; cu toate acestea, Paradisul rămâne întotdeauna ţelul dorit al tuturor personalităţilor supramateriale.
11:9.2 (126.7) Paradisul este centrul geografic al infinităţii. El nu este o fracţiune a creaţiei universale, nici chiar o veritabilă parte a eternului univers al Havonei. Noi ne referim în mod comun la Insula centrală ca aparţinând universului divin, însă aceasta nu este realitatea. Paradisul este o existenţă eternă şi exclusivă.
11:9.3 (127.1) În eternitatea trecutului, atunci când Tatăl universal a dat o expresie personală infinită a sinelui său spiritual în fiinţa Fiului Etern, el a revelat simultan potenţialul de univers al eului său nepersonal în calitate de Paradis. Paradisul nepersonal şi nespiritual pare a fi fost corolarul inevitabil al voii şi al faptei Tatălui făcându-l etern pe Fiul Originar. Astfel a proiectat Tatăl realitatea în două faze actuale - cea personală şi cea nepersonală, cea spirituală şi cea nespirituală. Tensiunile între aceste faze, în faţa voinţei comune de a acţiona a Tatălui şi a Fiului, au dat existenţă Autorului Comun şi universului central al lumilor materiale şi al fiinţelor spirituale.
11:9.4 (127.2) Atunci când realitatea este diferenţiată în personal şi nepersonal (Fiu Etern şi Paradis), nu prea este potrivit să se numească „Deitate” ceea ce este nepersonal, cel puţin pentru că acest nepersonal este calificat într-un anume fel. Energia şi repercusiunile materiale ale acţiunilor Deităţii nu pot fi deloc numite Deitate. Deitatea poate fi cauza multor lucruri care nu sunt Deitate, iar Paradisul nu este o Deitate: el nu este nici conştient în sensul în care muritorii ar putea înţelege cumva acest termen.
11:9.5 (127.3) Paradisul nu este ancestral nici unei fiinţe sau entităţi vii; el nu este un creator. Personalitatea şi relaţiile minte-spirit
