al funcţiunii Deităţii şi trebuie apoi re-definit în cadrul fiecăruia din aceste nivele, deoarece acest termen poate fi folosit pentru a desemna diversele personalizări coordonate şi subordonate ale Deităţii; de exemplu, Fii Creatori Paradisiaci - părinţii universurilor locale.
0:2.7 (4.1) Cuvântul Dumnezeu, aşa cum îl folosim noi, poate fi înţeles:
0:2.8 (4.2) Prin desemnare- ca Dumnezeu Tatăl.
0:2.9 (4.3) Prin context- ca atunci când este folosit la discutarea unui nivel specific al deităţii sau al unei asocieri a deităţii. Când există îndoieli în ceea ce priveşte interpretarea exactă a cuvântului Dumnezeu, ar fi de dorit să se facă referire la persoana Tatălui Universal.
0:2.10 (4.4) Termenul Dumnezeu denotă întotdeauna personalitatea. Cuvântul Deitate poate să se refere sau nu la personalităţi ale divinităţii.
0:2.11 (4.5) În aceste capitole, cuvântul DUMNEZEU este folosit cu următoarele semnificaţii:
0:2.12 (4.6) 1. Dumnezeu Tatăl- Creator, Controlor şi Susţinător. Părintele Universal, Prima Persoană a Deităţii.
0:2.13 (4.7) 2. Dumnezeu Fiul- Creator Coordonat, Controlor al Spiritului şi Administrator Spiritual. Fiul Etern, a Doua Persoană a Deităţii.
0:2.14 (4.8) 3. Dumnezeu Spiritul- Actor Asociat, Integrator Universal, Dispensator al Minţii. Spiritul Infinit, a Treia Persoană a Deităţii.
0:2.15 (4.9) 4. Dumnezeu Supremul- Dumnezeul timpului şi spaţiului, în actualizare sau în evoluţie. Deitate personală realizând, în asociere, împlinirea experienţială temporal-spaţială a identităţii creatură-Creator. Fiinţa Supremă experimentează în mod personal experienţa împliniri unităţii Deităţii, ca Dumnezeu în evoluţie şi experienţial al creaturilor evolutive ale timpului şi spaţiului.
0:2.16 (4.10) 5. Dumnezeu Septuplul- Personalitate a Deităţii funcţionând efectiv oriunde în timp şi în spaţiu. Deităţile personale ale Paradisului şi asociaţii lor creatori, funcţionând înăuntrul frontierelor universului central şi dincolo de ele şi personalizând puterea în calitate de Fiinţă Supremă, pe primul nivel al creaturii la care se revelează, în timp şi în spaţiu, Deitatea unificatoare. Acest nivel, marele univers, este sfera în care personalităţile din Paradis coboară în spaţiu-timp, în asociere reciprocă cu creaturile evolutive care urcă în spaţio-timp.
0:2.17 (4.11) 6. Dumnezeu Ultimul- Dumnezeu în curs de exteriorizare din supra-timp şi din spaţiul transcens. Al doilea nivel experienţial la care se manifestă Deitatea unificatoare. Dumnezeu cel Ultim implică realizarea dobândită a sintezei valorilor supra-personale - absonite, a valorilor spaţio-timpului transcens şi a valorilor experienţiale care au fost exteriorizate; aceste valori fiind coordonate pe nivelele creative finale ale realităţii Deităţii.
0:2.18 (4.12) 7. Dumnezeu Absolutul- Dumnezeu care experimentează valori supra-personale transcense şi semnificaţii ale divinităţii transcense, acum existenţial ca Absolut al Deităţii. Aceasta este al treilea nivel de expansiune şi de expresie al Deităţii unificatoare. Pe acest nivel supercreativ, Deitatea experimentează epuizarea potenţialului personalizabil, întâlneşte plenitudinea divinităţii, şi suportă consumarea capacităţii de a se revela la nivele succesive şi progresive de personalizări diferite. Acum, Deitatea întâlneşte Absolutul fără de calităţi, se ciocneşte de el şi face experienţa identităţii cu el.
III. Prima sursă-centru
0:3.1 (4.13) Realitatea infinită şi totală este existenţială în şapte faze şi sub aspectul a şapte Absoluturi coordonate:
0:3.2 (5.1) 1. Prima Sursă-Centru.
0:3.3 (5.2) 2. A Doua Sursă-Centru.
0:3.4 (5.3) 3. A Treia Sursă-Centru.
0:3.5 (5.4) 4. Insula Paradisului.
0:3.6 (5.5) 5. Absolutul Deităţii.
0:3.7 (5.6) 6. Absolutul Universal.
0:3.8 (5.7) 7. Absolutul lipsit de atribute.
0:3.9 (5.8) Dumnezeu, în calitate de Primă Sursă-Centru, este primordial în relaţie cu realitatea totală - categoric. Prima Sursă-Centru este atât infinită, cât şi eternă şi nu este deci limitată sau condiţionată decât de voinţă.
0:3.10 (5.9) Dumnezeu - Tatăl Universal - este personalitatea Primei Surse-Centru şi, ca atare, menţine relaţii personale de control infinit asupra tuturor surselor-centre coordonate şi subordonate. Un astfel de control este personal şi infinit în potenţial, chiar dacă s-ar putea să nu funcţioneze niciodată efectiv, datorită perfecţiunii funcţiunii acestor surse-centre şi a acestor personalităţi coordonate şi subordonate.
0:3.11 (5.10) Prima Sursă-Centru este, prin urmare, primordială în toate domeniile: deificate sau nedeificate, personale sau impersonale, actuale sau potenţiale, finite sau infinite. Fiinţă sau lucru, relativitate sau finalitate, nimic de felul acestora nu există decât în relaţie directă sau indirectă cu întâietatea Primei Surse-Centru şi în dependenţă faţă de aceasta.
0:3.12 (5.11) Prima Sursă- Centru se raportează la universul după cum urmează:
0:3.13 (5.12) 1. Forţele de gravitaţie ale universurilor materiale converg în centrul de gravitaţie al Paradisului de jos. Acesta este motivul pentru care poziţia geografică a persoanei sale este fixată veşnic în relaţie absolută cu centrul de energie-forţă al planului inferior sau material al Paradisului. Însă personalitatea absolută a Deităţii există pe planul superior sau spiritual al Paradisului.
0:3.14 (5.13) 2. Forţele mentale converg în Spiritul Infinit; mintea cosmică diferenţială şi divergentă converge în cei Şapte Spirite Maestru; mintea Supremului, înfăptuindu-se ca experienţă temporal-spaţială, converge în Majeston.
0:3.15 (5.14) 3. Forţele spiritului din univers converg în Fiul Etern.
0:3.16 (5.15) 4. Capacitatea nelimitată de acţiune a deităţii rezidă în Absolutul Deităţii.
0:3.17 (5.16) 5. Capacitatea nelimitată de reacţie a infinităţii există în Absolutul fără de atribute.
0:3.18 (5.17) 6. Cele două Absoluturi - cu Atribute şi fără de Atribute - sunt coordonate şi unificate în şi prin Absolutul Universal.
0:3.19 (5.18) 7. Personalitatea Potenţială a unei fiinţe morale evolutive sau a oricărei alte fiinţe morale este centrată în personalitatea Tatălui Universal.
0:3.20 (5.19) REALITATEA, aşa cum este ea înţeleasă de fiinţele finite, este parţială, relativă, şi vagă. Maximul de realitate a Deităţii pe deplin inteligibilă creaturilor evolutive finite este conţinut în Fiinţa Supremă. Cu toate acestea, există realităţi antecedente şi eterne, realităţi suprafinite, care sunt ancestrale în comparaţie cu această Deitate Supremă a creaturilor evolutive ale spaţio-timpului. În încercarea de a descrie originea şi natura realităţii universale, suntem nevoiţi să folosim tehnica raţionamentului din spaţio-timp pentru a atinge nivelul minţii finite. De aceea trebuie să prezentăm multe dintre
