de atribute a produs prima tensiune a divinităţii absolute. Această tensiune diferenţială a infinităţii este rezolvată de Absolutul Universal, care acţionează pentru a unifica şi coordona infinitatea dinamică a Deităţii Totale şi infinitatea statică a Absolutului fără de Atribute.
0:3.22 (6.2) În această operaţiune originară, EU SUNT-ul teoretic a ajuns la realizarea personalităţii devenind simultan Tatăl Etern al Fiului Originar şi Eterna Sursă a Insulei Paradisului. Coexistente cu diferenţierea Fiului de Tată şi în prezenţa Paradisului au apărut persoana Spiritului Infinit şi universul central al Havonei. Odată cu apariţia Deităţii personale coexistente - Fiul Etern şi Spiritul Infinit - Tatăl s-a eliberat, în calitate de personalitate, de difuziunea sa prin ansamblul potenţialului Deităţii Totale, ceea ce altfel ar fi fost inevitabil. De atunci înainte Tatăl împlineşte întregul potenţial al Deităţii numai în asocierea de Trinitate cu cei doi egali ai săi în Deitate. În acelaşi timp, Deitatea experienţială este actualizată tot mai mult pe nivelele divine ale Supremaţiei, ale Ultimităţii şi ale Absoluităţii.
0:3.23 (6.3) Conceptul de EU SUNT este o concesie filozofică pe care o facem minţii finite a omului, legate de timp şi înlănţuită de spaţiu, imposibilităţii creaturii de a înţelege existenţele din eternitate - realităţile şi relaţiile fără început şi fără sfârşit. Pentru creatura din spaţio-timp toate lucrurile trebuie să aibă un început, cu excepţia UNULUI FĂRĂ DE CAUZĂ, cauză primordială a cauzelor. De aceea, noi conceptualizăm acest nivel de valoare filozofică ca EU SUNT, învăţându-le în acelaşi timp pe toate creaturilor că Fiul Etern şi Spiritul Infinit sunt co-eterne ale lui EU SUNT; cu alte cuvinte, nu a existat nici o vreme în care EU SUNT-ul nu era Tatăl Fiului şi, împreună cu acesta, Tatăl Spiritului.
0:3.24 (6.4) Infinitul este folosit pentru a denota plinătatea - finalitatea - implicată de primordialitatea Primei Surse-Centru. EU SUNT-ul teoretic este, pentru creatură, o extensiune filozofică a „infinităţii voinţei”, însă Infinitul este un nivel de valoare actual ( real ) reprezentând intensiunea eternităţii adevăratei infinităţi a liberului arbitru absolut şi neîncătuşat a Tatălui Universal. Acest concept este uneori desemnat ca Infinitul-Tată.
0:3.25 (6.5) O mare parte a confuziei încercate de toate ordinele de fiinţe, superioare şi inferioare, în eforturile lor de a descoperi Infinitul-Tată, este inerentă posibilităţilor lor limitate de înţelegere. Primordialitatea absolută a Tatălui Universal nu este evidentă pe nivelele subinfinite; prin urmare, probabil că numai Fiul Etern şi Spiritul Infinit cunosc cu adevărat Tatăl în calitate de infinitate; pentru toate celelalte personalităţi, un astfel de concept reprezintă exerciţiul credinţei.
IV. Realitatea universului
0:4.1 (6.6) Realitatea se actualizează în mod diferenţial pe diverse nivele ale universului; realitatea îşi are originea în şi prin voinţa infinită a Tatălui Universal şi este realizabilă în trei faze primordiale pe numeroase nivele diferite ale actualizării universului:
0:4.2 (6.7) 1. Realitatea nedeificată se întinde de la domeniile de energie ale nepersonalului până la tărâmurile de realitate ale valorilor nepersonalizabile ale existenţei universale şi chiar până la prezenţa Absolutului fără de Atribute.
0:4.3 (7.1) 2. Realitatea deificată îmbrăţişează toate potenţialele Deităţii infinite care se întind peste toate domeniile personalităţii, de la finitul cel mai jos până la infinitul cel mai elevat. Ea include astfel domeniul a tot ceea ce este personalizabil şi, mai mult, mergând până la prezenţa Absolutului Deităţii.
0:4.4 (7.2) 3. Realitatea interasociată. Realitatea universului se presupune fie deificată, fie nedeificată, însă pentru fiinţele subdeificate există un vast domeniu de realitate interasociată, potenţială şi în actualizare, care este greu de identificat. O mare parte a acestei realităţi coordonate este conţinută în tărâmurile Absolutului Universal.
0:4.5 (7.3) Iată conceptul primordial al realităţii originare: Tatăl instaurează şi menţine Realitatea. Diferenţialele primordiale ale realităţii sunt deificatul şi nedeificatul - Absolutul Deităţii şi Absolutul fără de Atribute. Relaţia primordială este tensiunea dintre ele. Această tensiune a divinităţii, iniţiată de Tată este perfect rezolvată de Absolutul Universal şi eternizată în calitate de Absolut Universal.
0:4.6 (7.4) Din punctul de vedere al timpului şi spaţiului, realitatea mai este divizibilă şi ca:
0:4.7 (7.5) 1. Actuală şi potenţială. Realităţi existente în plenitudinea expresiei lor în contrast cu cele care comportă o capacitate de creştere nedezvăluită. Fiul Etern este o actualitate spirituală absolută; fiinţa umană muritoare este în mare măsură un potenţial spiritual nerealizat.
0:4.8 (7.6) 2. Absolută şi subabsolută. Realităţile absolute sunt existenţe de eternitate. Realităţile subabsolute sunt proiectate pe două nivele: Absonite - realităţi care sunt relative atât în raport cu timpul, cât şi cu eternitatea. Finite - realităţi care sunt proiectate în spaţiu şi sunt actualizate în timp.
0:4.9 (7.7) 3. Existenţială şi Experienţială. Deitatea paradisiacă este existenţială, însă Supremul şi Ultimul emergente sunt experienţiale.
0:4.10 (7.8) 4. Personală şi Impersonală. Expansiunea Deităţii, expresia personalităţii şi evoluţia universului sunt condiţionate pentru totdeauna de actul liberului-arbitru al Tatălui, care a separat, pentru totdeauna, pe de o parte semnificaţiile şi valorile mental-spiritual-personale de actualitate şi de potenţialitate care converg în Fiul Etern şi, pe de alta, lucrurile care sunt centrate în Insula eternă a Paradisului şi care îi sunt inerente.
0:4.11 (7.9) PARADISUL este un termen care include Absoluturile focale personale şi nepersonale ale tuturor fazelor realităţii universului. Bine determinat, Paradisul poate desemna toate formele realităţii, ale Deităţii, ale divinităţii, ale personalităţii şi ale energiei - spirituală, mentală sau materială. Toate se împărtăşesc din Paradis ca loc de origine, de funcţiune şi destin în ceea ce priveşte valorile, înţelesurile şi existenţa faptică.
0:4.12 (7.10) Insula Paradisului- Paradisul, fără nici o altă însuşire, este Absolutul controlului material-gravitaţional al Primei Surse-Centru. Paradisul este lipsit de mişcare şi este singurul lucru staţionar din universul universurilor. Insula Paradisului are o amplasare în univers, însă nu are o poziţie în spaţiu. Această Insulă eternă este sursa efectivă a universurilor fizice - trecute, prezente şi viitoare. Insula nucleară de Lumină provine din Deitate, însă nu se poate spune că ea este Deitate. Creaţiile materiale nu sunt nici o parte a Deităţii; ele sunt o consecinţă a acesteia.
0:4.13 (7.11) Paradisul nu este un creator; este un controlor unic al unor numeroase activităţi ale universului, mai mult ceva care controlează decât care reacţionează. De la un capăt la altul al universurilor materiale, Paradisul influenţează reacţiile şi conduita tuturor fiinţelor care au de-a face cu forţa, energia şi puterea, însă Paradisul în sine este unic, exclusiv şi izolat în universuri. Paradisul nu reprezintă nimic, şi nimic nu reprezintă Paradisul. El nu este o forţă, dar nici o prezenţă; este Paradisul, şi atât.
V. Realităţi de personalitate
0:5.1 (8.1) Personalitatea este un nivel al realităţii deificate şi se întinde de la nivelul muritor
