O Lumină În Inima Tenebrelor. Amy Blankenship

Скачать книгу

și acceptase de bună voie. El era frumos și bine făcut, cu părul șaten până pe umeri și ochii maro de ciocolată, care topeau inimile fetelor.

      El a fost, de asemenea, unul dintre cei mai populari tipi din campus, dar Tasuki a fost mai mult cunoscut pentru notele mari pe care le-a primit la toate materiile și era mai cumsecade decât majoritatea tipilor din campus. Bineînțeles, faptul că deși era unul dintre cei mai bogați oameni de la academie nu s-a comportat ca atare, i-a înălțat statutul.

      Făcându-și drumul în jurul gloatei de oameni, Tasuki se apropie de Kyoko cu un zâmbet sincer. El o cunoscuse din gimnaziu și a avut întotdeauna o pasiune ascunsă față de ea. S-au întâlnit, dar nu a fost nimic serios... mai degrabă erau buni prieteni, și a trecut ceva timp de când au făcut asta.

      El ar fi scos-o mai des în oraș, dar tipul de Toya sau șeful gardienilor școlii erau mereu în jurul ei în ultima vreme. Ar fi putut să jure că a auzit o mârâială când s-a apropiat ultima oară de ea în timp ce era cu unul din ei.

      Având în vedere acest lucru, a verificat nervos zona, sperând că este singură. Nu că era speriat de ei... nu... niciodată...

      Suki putea să vadă nervozitatea lui Tasuki și a râs cu voce tare. − E în regulă, Tasuki. Am venit aici singure.

      Ea s-a distrat de aspectul confuz al lui Kyoko, apoi la apucat pe Tasuki de cot și l-a tras între ele. Ea și toți ceilalți care-l cunoșteau erau conștienți de faptul că nutrea ceva pentru Kyoko... toți, cu excepția lui Kyoko.

      Kyoko se înroși când Tasuki se întoarse spre ea. Nu și-a dat seama cât de mult s-a înălțat. − Salut Tasuki, a trecut ceva timp. Am auzit că te descurci bine cu mediile anul ăsta. Fața ei se lumină fericită, realizând că era prea mult timp de când s-au văzut. Întotdeauna s-a simțit atât de în siguranță în jurul lui... ca cei mai buni prieteni. Îi lipsea.

      Un zâmbet delicat apăru pe buzele lui Tasuki, plăcându-i faptul că încă mai ținea la el, chiar dacă era de la distanță. Poate încă mai avea o șansă cu ea. Chiar și-a dorit șansa să-i arate cât de mult îi plăcea de ea și cât de mult ar fi vrut să fie cu ea, că era de rangul ei, așa cum părea ea să creadă.

      Din anumite motive, ea părea să creadă că el vrea o vadă doar pentru că fuseseră prieteni de mici. El intenționa să repare acea concepție greșită. − Da, Kyoko, dacă ai nevoie de vreun ajutor, mă bucur să vină și să te meditez oricând. Voia să-și lovească capul de zidul de cărămidă, pentru că din nou a sunat ca un bun prieten în loc de iubit.

      Suki doar clătină din cap, văzând tristețea tăcută din ochii lui Tasuki, zâmbind la Kyoko. − Sărmanul, își spuse ea, cu un surâs milos răspândit peste buze. El avea nevoie doar de o mică împingere în direcția cea bună.

      *****

      Ochii lui Kyou se micșorau pe măsură ce mulțimea de copii naivi creștea. − Atât de mulți de unde să aleagă Hyakuhei, spuse el. Întotdeauna era la fel. Luarea unei vieți dar fără a fi pedepsit... la fel cum monstrul a făcut și mai demult. Degetele lui se încleștară de pervazul ferestrei în frustrare, întrebându-se dacă ar putea opri cumva măcelul.

      Trebuia să se apropie și să se amestece în mulțime. Zâmbi la gândul că parul său argintiu și ochii ciudat de aurii se vor amesteca vreodată, Kyou și-a îndreptat atenția la masa de oameni.

      Survolând încă o dată parcarea, vederea îi se opri, în timp ce privirea lui strălucitoare coborî asupra unui grup de trei inși adunați mai aproape de capătul mulțimii. Aura care înconjoară triunghiul era izbitor de diferită față de ceilalți oameni. O nuanță ușoară de lumină albă pură care înconjura grupul debusolă vederea interioară de vampir a lui Kyou.

      Diminuând intensitatea privirii, Kyou clătină din cap și privi din nou la grup. Chiar și cu simțurile adormite, el putea detecta o strălucire ușoară dansând în jurul celor trei figuri. O strălucire slabă de particule de curcubeu stătea deasupra lor, umbrind lumina ca și cum ar fi ascuns-o de ochii lui.

      Kyou scrută cerul deasupra lor dar văzu doar noaptea. Ochii i se îngustau înțelegând mai mult decât trebuia și apoi privirea se întoarse asupra grupului.

      El nu văzuse niciodată așa ceva în viața lui nesfârșită. O amintire slabă îi deșira atenția, făcându-l să se holbeze la grup cu ochii larg deschiși. Își aducea aminte de cuvintele fratelui său mai mic, înainte ca Hyakuhei să-l omoare atât de crud.

      âˆ’ …Dacă am putea găsi Gardianul Inimii de Cristal... atunci poate că am putea fi eliberați de întuneric, frate...

      Kyou se eschiva, spunându-i lui Toya că bijuteria era doar un mit și că era imposibil de găsit, chiar și în legende. Toya îi ignorase replica: − Aura celui care protejează bijuteria va străluci cu lumină sfântă. Nu vrei să fii liber?

      Un sentiment de melancolie se așternu asupra lui Kyou, odată cu amintirea întrebării fratelui său. El ar fi dat orice să-și elibereze fratele de viața pe care a adus-o Hyakuhei. O briză trecu prin fereastră, suflându-și părul lung din față, ca și când i-ar fi spus să meargă, ca și cum Toya însuși îi spunea să plece.

      Adunând întunericul înconjurător în jurul corpului său letal, Kyou a ieșit neobservat printre mulțimea de tineri nebănuitori, fără ca privirea lui intensă să părăsească locul unde strălucea lumina cea mai pură și mai fină.

      *****

      Kyoko chicoti când a văzut-o pe Suki strâmbându-și sprâncenele pe la spatele lui Tasuki. În ultima vreme, Suki fusese prea mult în jurul lui Shinbe. Ea și-a încrucișat ochii și a scos limba, făcând-o pe Suki să se umfle de râs, apoi și-a redresat figura instantaneu, pe când Tasuki s-a întors să vadă de ce râde Suki.

      Aceasta a făcut-o pe Suki să se țină pe perete să nu cadă, când Kyoko a ridicat din umăr la Tasuki spunând: − Cine știe ce a intrat în ea? Ea nu a fost niciodată normală. Ea a înălțat o sprânceană adăugând: − Trebuie să o scot din casa de nebuni cel puțin o dată pe săptămână sau ajunge și mai rău și încearcă să roadă copacii din fața căminului.

      Tasuki

Скачать книгу