O Lumină În Inima Tenebrelor. Amy Blankenship

Скачать книгу

un frison de-a lungul gâtului și obrazului. Era destul de greu să-și țină mintea clară cu el atât de aproape, și acum simțea că o atinge, chiar dacă nu era așa. Amintindu-și ce făcea înainte ca telefonul să o fi întrerupt, îi dădu o căldură în obraji.

      Ne dorind ca el să-i observe vinovăția, își ținea spatele spre el și încerca din greu să alunge amintirea băii. Închinându-și ochii, ea se luptă cu nevoia de a se întoarce spre el și a trebuit să apuce masa să se țină pe picioare.

      Kotaro a vrut să-și pună mâinile pe masă de-o parte și de alta a ei... blocând-o în brațe, dar brusc se potoli. Putea să miroase săpunurile pe care le folosea în baie, dar o singură aromă își făcea drumul spre el, iar expresia lui devenise curioasă... excitare? A pășit înapoi... simțindu-se cum se întărea.

      Trecându-și mâna prin părul neîmblânzit, se retrase la o distanță sigură, încercând din greu să ignore golul din stomac... de ce a venit el aici din nou?... era important.

      ÃŽÈ™i simți instinctul de protecție amintindu-și semnalele recente pe care le primise. − Vei petrece seara cu mine? Întrebarea sunând inocentă a ascuns un dublu sens, cu gust de dorință.

      Kyoko și-a încetinit încă o dată respirația gata să se lupte cu sentimentele ei. Ea se îngrijoră știind că ar fi prea periculos să fie singură cu el. Dintr-o dată, dorea să-i mulțumească lui Suki pentru că i-a impus chestii.

      Văzându-i îngrijorarea, Kotaro adăugă repede: − Putem face ce vrei tu. Să închiriem un film și să stăm acasă... sau să ieșim.

      âˆ’ Să închiriem un film și să stăm acasă... Kyoko repetă aprobator că era exact ceea ce voia să facă. Observând apoi cum ochii lui Kotaro se aprind, ea modifică repede: − Cel puțin asta am vrut să fac dacă n-aș fi fost târâtă în planurile altcuiva. Mi-ar fi plăcut să stau la filme cu tine. Dar îmi pare rău, Kotaro. − Nu pot! Îi dădu un zâmbet scuzat, bătând piciorul la gândul că a pierdut o seară caldă, cu gardianul frumos.

      Umerii lui Kotaro au coborât un centimetru, dar a zâmbit oricum știind că nu încerca să-i rănească sentimentele. Își dădu seama că ea dorește ca el să rămână și se gândea să împingă această dorință... era același lucru cu ce-și dorea el? Pentru el, Kyoko era cel mai prețios giuvaer de pe pământ și el ar face tot ce ar fi putut pentru a o face să zâmbească și să o protejeze în același timp.

      La urma urmei, a așteptat peste o mie de ani să o vadă din nou.

      Pentru a se asigura că va fi protejată și că nu s-ar abate în calea răului a întrebat: − Deci, ce planuri aveți, mă pot alătura și eu distracției? El îi arătă zâmbetul cel mai obraznic în speranța că va funcționa. Dacă nu, atunci ar putea să recurgă la o urmărire... colțurile buzelor lui perfecte s-au aplecat într-un zâmbet secret.

      Kyoko știa că Suki nu ar accepta niciodată asta. Noaptea fetelor însemna noaptea fetelor. Știa și ea că, dacă Kotaro a aflat că era doar cu Suki... el se va auto invita, apărând într-un fel, ca de obicei, accidental. L-a văzut făcând asta de multe ori.

      Dacă Toya a fost insistent, Kotaro a încercat întotdeauna să fie subtil, chiar dacă atunci când i-ai pus cei doi în aceeași cameră, păreau să se comporte la fel și să se enerveze constant unul pe celălalt. Ambii tipi aveau o inimă de aur și ea o știa. Într-un fel i-a iubit pe amândoi... atât de mult încât durea, de aceea a ales să nu aleagă și să rămână singură pentru moment. Sincer, nu a vrut să-l rănească pe nici unul.

      Dar Kyoko știa cu siguranță un lucru și anume că dacă Kotaro credea ea că merge cu Toya în seara asta... nu se va deranja să o urmeze. Cel puțin asta spera ea.

      âˆ’ Îmi pare rău Kotaro, am deja planuri cu Toya, dar îți promit că vom închiria filme sau altceva altă dată. Kyoko și-a coborât ochii, fără să-i placă faptul că-l mințea, dar era singura modalitate de a-l lăsa să plece. Privind pe podea, ea îl observase făcând un pas înainte și imediat a făcut un pas înapoi mușcându-și buza inferioară când a simțit masa în spatele ei.

      Kotaro simți că gelozia vibrează în el, dar a ținut-o sub control. Singura lui consolare era că dacă ea era cu Toya în seara asta, măcar ar fi putut conta pe faptul nu va fi una dintre următoarele fete dispărute.

      ÃŽn plus, știa că Kamui îi urmărea în secret atât pe Toya, cât și pe Kyoko. Din punct de vedere mental, a trebuit să recunoască că Toya era supra-protectiv cu ea și o va ține în siguranță. Voia să fie el cel cu Kyoko în seara asta, să o protejeze. Dar, chiar dacă nu-i plăcea, Toya nu ar fi lăsat să i se întâmple ceva rău.

      El o privea ridicându-și încet ochii spre el și putea să-i vadă îngrijorarea în privința ei că ar încerca să o oprească... voia să o oprească, dar nu o făcea. Cu timpul, ea își va face propria alegere.

      Cu capul ușor înclinat că acceptă, Kotaro a atins mâna ei și a ținut-o pentru o clipă, fixând cu ochii lui albaștri de gheață pe cei de smarald furtunos. Își dădu din ochi seama că ea avea o zi groaznică. Putea să-i citească întotdeauna sentimentele din culoarea ochilor... învățase acum peste o mie de ani. Doar dorea ca ea să-și amintească.

      âˆ’ Atunci asta e, Kyoko! Vin să te văd mâine. Ai grijă, frumoaso! Înclinându-se înainte, își lipi buzele pe fruntea ei, apoi îi lăsă mâna, întorcându-se să plece.

      Kyoko zâmbi. − Mulțumesc, Kotaro. Fruntea fremăta acolo unde a atins-o buzele lui calde. S-a bucurat că a fost mai ușor cu el decât cu Toya. De multe ori îi săruta obrazul, fruntea sau mâna, lăsând locul acela impresionat și cald.

      Se întrebă ce ar crede dacă ar ști că nu a fost niciodată sărutată pe buze. Nimeni nu ar fi crezut că la vârsta de optsprezece ani era încă la fel de curată ca și... bine, pură din punct de vedere fizic. Se înroși din nou, știind că gândurile ei nu erau chiar lipsite de păcat. Ar fi dat vina pe trădătoarea din pieptul ei care se agita de fiecare dată când sa gândea la el.

      Kotaro deschise ușa să plece, dar nu înainte de

Скачать книгу