închis la culoare, și părea chiar mai tânără decât Huang.
— Agent Huang, am găsit ceva, spuse femeia. Zgârieturi pe încuietoarea ușii din spate. Se pare că cineva a forțat-o.
— Bravo, Vargas, spuse Huang. Acum știm cum a intrat. Poți rămâne puțin aici cu Riley și fiica ei?
Chipul femeii se lumină de bucurie.
— Cu plăcere, spuse ea.
Se așeză la masă și Huang părăsi bucătăria pentru a se alătura celorlalți.
— Agent Paige, eu sunt agent María de la Luz Vargas Ramírez. Apoi făcu o grimasă. Știu, e greu de pronunțat. E specific mexican. Mi se spune Lucy Vargas.
— Mă bucur că ești aici, agent Vargas, spuse Riley.
— Doar Lucy, vă rog.
Tânăra femeie rămase tăcută o clipă și o tot privi pe Riley. În cele din urmă spuse:
— Agent Paige, sper că nu sunt impertinentă spunând asta, dar... este o adevărată onoare să vă cunosc. V-am urmărit munca de când am început instruirea. Întregul dumneavoastră istoric este incredibil.
— Mulțumesc, spuse Riley.
Lucy zâmbi cu admirație.
— Vreau să spun, felul în care ați încheiat cazul Peterson – întreaga poveste mă uimește pur și simplu.
Riley clătină din cap.
— Aș vrea eu ca lucrurile să fie atât de simple, spuse ea. Nu e mort. El a fost intrusul astăzi aici.
Lucy o fixă uimită cu privirea.
— Dar toată lumea spune ..., începu Lucy.
Riley o întrerupse.
— A mai crezut cineva că era în viață. Marie, femeia pe care am salvat-o. Era sigură că era încă în libertate, tachinând-o. S-a...
Riley se opri, amintindu-și cu durere imaginea trupului Mariei atârnând în propriul dormitor.
— S-a sinucis, spuse Riley.
Lucy părea atât îngrozită cât și surprinsă.
— Îmi pare rău, spuse ea.
Chiar atunci, Riley auzi o voce cunoscută strigând după ea.
— Riley? Ești bine?
Se întoarse și îl văzu pe Bill Jeffreys stând în arcada de la bucătărie, părând îngrijorat. SAC-ul îl alertase probabil de situație, așa că venise cu mașina proprie până acolo.
— Sunt bine, Bill, spuse ea. La fel și April. Stai jos.
Bill luă loc la masă cu Riley, April și Lucy. Lucy îl fixă cu privirea, aparent extaziată să-l cunoască pe fostul partener al lui Riley, încă o legendă a FBI-ului.
Huang se întoarse în bucătărie.
— Nu e nimeni în casă, și nici afară, îi spuse el lui Riley. Oamenii mei au recoltat toate probele pe care le-au putut găsi. Au spus că nu au fost prea multe indicii. Va fi în sarcina tehnicienilor de laborator să vadă ce pot afla din ele.
— Mi-era teamă de asta, spuse Riley.
— Se pare că e timpul să încheiem aici pentru astă seară, zise Huang. Apoi părăsi bucătăria pentru a da ultimele ordine agenților.
Riley se întoarse spre fiica ei.
— April, o să stai acasă la tatăl tău în seara asta.
April făcu ochii mari.
— Nu te las aici, spuse April. Și clar nu vreau să stau cu tata.
— Trebuie, spuse Riley. S-ar putea să nu fii în siguranță aici.
— Dar mama -
Riley o întrerupse.
— April, mai sunt lucruri pe care nu ți le-am povestit despre omul ăsta. Lucruri îngrozitoare. Vei fi în siguranță. Vin mâine să te iau după ore.
Înainte ca April să poată protesta, Lucy vorbi.
— Mama ta are dreptate, April. Crede-mă. De fapt, ia-o ca pe un ordin din partea mea. Voi alege personal doi agenți care să te ducă acolo. Agent Paige, cu permisiunea dumneavoastră, îl voi suna pe fostul dumneavoastră soț și îi voi explica ce se întâmplă.
Riley fu surprinsă de oferta lui Lucy. Dar și încântată. În mod aproape curios, Lucy părea să înțeleagă faptul că ar fi fost un apel incomod pentru ea. Ryan ar fi luat fără îndoială mult mai în serios această veste de la oricare alt agent în afară de Riley. Lucy se descurcase bine și cu April.
Lucy nu numai că identificase punctul sensibil, dar dăduse și dovadă de empatie. Empatia era o calitate excelentă pentru un agent SAC, și adesea era mult prea uzată de stresul jobului.
Femeia asta e pricepută, se gândi Riley.
— Haide, îi spuse Lucy lui April. Hai să-l sunăm pe tatăl tău.
April o săgetă din priviri pe Riley. Totuși, se ridică de la masă și o urmă pe Lucy în sufragerie, unde începură să formeze numărul.
Riley și Bill rămaseră singuri, așezați la masa din bucătărie. Chiar dacă aparent nu mai era nimic de făcut, lui Riley i se părea normal ca Bill să fie acolo. Lucraseră împreună ani de zile și se gândise întotdeauna la ei ca la o pereche potrivită – amândoi la patruzeci de ani cu un strop de gri ivindu-se în părul negru. Amândoi erau dedicați muncii lor și avea probleme în căsnicie. Bill avea atât un temperament cât și o conformație puternică.
— A fost Peterson, spuse Riley. A fost aici.
Bill nu spuse nimic. Nu părea convins.
— Nu mă crezi? zise Riley. Am găsit pietricele în pat. El trebuie să le fi pus. Nu aveau cum altfel să ajungă acolo.
Bill clătină din cap.
— Riley, sunt sigur că a fost într-adevăr un intrus, spuse el. Nu ți-ai imaginat partea asta. Dar Peterson? Mă îndoiesc serios.
Furia lui Riley începea să crească acum.
— Bill, ascultă-mă. Am auzit un zăngănit la ușă într-o seară și m-am uitat afară și am găsit pietricele. Marie a auzit pe cineva aruncându-i pietricele în geamul de la dormitor. Cine altcineva să fie?
Bill oftă și își scutură capul.
— Riley, ești obosită, spuse el. Și când ești obosită și ai o idee fixă în cap, e ușor să
