chiar la ieșire din Roanoke.
- Cupluri? Există vreo legătură între ele, în afară de faptul că erau căsătoriți?
- Încă nu. Dar toate cele patru cadavre au fost măcelărite destul de rău. Ucigașul folosește un cuțit. Este lent și metodic. Din punctul meu de vedere, cred că în aproximativ două zile încă un cuplu va fi ucis.
- Da, sună ca un criminal în serie în devenire, spuse Kate.
Începu să se gândească la cazul din 1996 pe care Duran îl menționase. În cele din urmă, o femeie nebună, care a lucrat ca bonă, a luat viața a trei cupluri în doar două zile. S-a dovedit că a lucrat pentru toate cele trei cupluri pe parcursul unei perioade de zece ani. Kate a prins-o când era pe cale să ucidă cel de-al patrulea cuplu, iar mai apoi, potrivit mărturiei sale, pe ea însăși.
Chiar va refuza acest caz? După flashback-ul intens pe care-l avusese astăzi, chiar putea să refuze o altă oportunitate de a opri un criminal?
- Cât timp am la dispoziție să mă gândesc? întrebă ea.
- Îți voi da o oră. Dar nu mai mult. Am nevoie de cineva acum. Și mă gândeam că tu și DeMarco ați face o echipă grozavă în acest caz. O oră, Wise...chiar mai devreme dacă poți.
Înainte de a putea spune un OK sau un mulțumesc, Duran închise. De obicei era călduros și prietenos, dar când lucrurile nu-i ieșeau așa cum își dorea, putea fi foarte irascibil.
Merse spre pat și se așeză extrem de încet pe margine. O privi pe Michelle cum dormea, cum pieptul ei se ridica și cădea blând, lent și metodic. Își putea aminti atât de ușor vremea când Melissa era așa de mică și nu înțelegea cum trecuse timpul. Și de aici apăru problema: simțea că ratase o mare parte din viața ei de mamă și de soție din cauza slujbei pe care o avea, dar totuși, simțea o datorie puternică față de aceasta. Mai ales când știa că putea fi acolo, chiar acum, îndeplinindu-și datoria de a aduce un criminal în fața justiției.
Ce fel de persoană era dacă refuza oferta, lăsându-l pe Duran să aleagă un alt agent care s-ar putea să nu aibă aceleași abilități ca și ea?
Dar ce fel de bunică și mamă era dacă o suna pe Melissa, spunându-i să vină și să își ia fiica mai devreme, fiind nevoită să pună capăt ieșirii ei în oraș din cauză că FBI-ul o sunase din nou?
Kate o privi Michelle aproximativ cinci minute, întinzându-se lângă ea și punându-și mâna pe pieptul copilului doar pentru a simți cum respiră. Și văzând această mică suflare de viață, o viață care încă nu știe de răutățile care există în lume, îi ușură decizia lui Kate.
Încruntându-se pentru prima dată în acea zi, Kate ridică telefonul și o sună pe Melissa.
***
Odată, când Melissa avea șaisprezece ani, strecurase noaptea târziu un băiat în camera ei după ce Kate și Michael adormiseră. Kate se trezise brusc din cauza unui zgomot (aflase mai târziu că probabil era genunchiul cuiva care lovea peretele din dormitorul lui Melissa) și merse să vadă ce se întâmplă. Când deschise ușa de la camera fiicei ei, descoperise că fiica ei era fără sutien pe ea în pat cu un băiat, pe care-l împinse afară din pat și țipă la el să plece.
Furia din ochii lui Melissa din acea noapte era eclipsată de ceea ce Kate văzu în privirea fiicei sale în timp ce o așeza pe Michelle în scaunul de mașină la ora 21:30 - la o oră după ce Duran o sunase în legătură cu cazul din Roanoke.
- Chestia asta e aiurea, mamă, spuse ea.
- Lissa, îmi pare rău. Dar ce naiba ar fi trebuit să fac?
- Ei bine, din ce am înțeles, oamenii sunt pensionari odată ce s-au pensionat. Poate că ar trebui să încerci asta!
- Nu e chiar atât de ușor, argumentă Kate.
- Oh, știu, mamă, spuse Melissa. Niciodată nu a fost ușor atunci când a fost vorba de tine.
- Nu-i corect...
- Și să nu crezi că sunt nervoasă doar pentru că mi-ai distrus singura noapte în care puteam să mă relaxez puțin. Nu-mi pasă de asta. Nu sunt atât de egoistă. Spre deosebire de alți oameni. Sunt nervoasă din cauza slujbei tale - cu care trebuia s-o termini acum mai bine de un an, dacă ții minte - care continuă să fie mai importantă decât familia ta. După tot ce s-a întâmplat…după ce tata…
- Lissa, hai să nu facem asta.
Melissa ridică scaunul de mașină cu o blândețe care nu era prezentă în vocea sau în poziția încordată a corpului ei.
- De acord, răbufni Melissa. Hai să nu.
Și ieși așa pe ușă, trântind-o în urma ei.
Kate întinse mâna să apuce mânerul, dar se opri. Ce avea de gând să facă? Urma să continue această ceartă afară, în curte? În plus, o cunoștea bine pe Melissa. După câteva zile, se va calma și va asculta și varianta lui Kate. S-ar putea chiar să accepte scuzele mamei sale.
Kate se simțea ca o trădătoare în timp ce își ridica telefonul mobil. După ce-l sună pe Duran, acesta îi spuse că era oricum sigur că va prelua cazul. Ca atare, cineva din Poliția Statală din Virginia urma să se întâlnească cu ea și cu DeMarco la 4:30 dimineața, în Whip Springs. În ceea ce o privea pe DeMarco, plecase din DC în urmă cu jumătate de oră, cu o mașină a agenției. Urma să ajungă la Kate undeva în mijlocul nopții. Kate își dădu seama că ar fi putut cu ușurință să o țină pe Michelle până la ora inițial stabilită, și anume ora unsprezece, și să evite confruntarea cu Melissa. Dar nu putea să se gândească la acel aspect acum.
Rapiditate cu care se desfășurau lucrurile o luase pe Kate prin surprindere. Chiar dacă ultimul caz pe care l-a preluat apăruse de nicăieri, cel puțin avea o structură stabilă. Dar trecuse destul de mult timp de când i se atribuise ultima oară un caz la o astfel de oră. Era intimidant, dar în același timp, era foarte încântată - atât de încântată încât putea lase de-o parte furia Melisei.
Totuși, în timp ce își punea lucrurile într-o geantă și o aștepta pe DeMarco, un gând deranjat îi trecu prin minte. „Și exact chestia asta - abilitatea ta de a da totul la o parte de dragul serviciului - asta a provocat, în primul rând, atât de multe probleme între voi două.”
Dar și acest gând fu dat la o parte cu ușurință.
CAPITOLUL TREI
Unul dintre numeroasele lucruri pe care Kate le aflase despre DeMarco pe parcursul ultimului lor caz consta în faptul că era punctuală. O trăsătură de care își aduse aminte atunci când auzi o bătaie în ușă la ora 12:10.
„Nu-mi amintesc ultima dată când am avut un musafir atât de târziu”, se gândi ea. „Poate în facultate?”
Merse la ușă, cărând după ea singura geantă cu lucruri pe care o avea. Cu toate acestea, când deschise ușa, văzu că DeMarco nu avea nici cea mai mică
