data asta Angeline a oftat. Emilia avea dreptate dar ea rămânea fără opțiuni. Voia ajutorul ei așadar trebuia să găsească un alt mod de a discuta problema ei cu Emilia în privat.
─ Eu sunt...neliniștită. Mă gândeam că mersul m-ar ajuta.
─ Nu ai mers până aici, dragă, a întrebat ducesa, tonul ei sceptic.
─ Mă gândesc că e mai mult decât suficient exercițiu.
Casa ei nu era departe de Huntly Manor, așa că nu a văzut nici un motiv să ia o trăsură pentru scurta distanța—chiar și într-o zi sufocantă.
─ Dacă Emilia nu vrea să mi se alăture, asta e decizia ei. Angeline a trebuit să se abțină să nu își zguduie prietena. Va trebui să aștepte până la cina de la Wharton, mai târziu, să găsească un moment singură cu ea.
─ Poate că ar trebui să sar peste ceai și să mă îndrept spre casă.
După-amiaza ei nu ieșise conform planului. A trebuit, de asemenea, să sufere timpul petrecut în compania lui Lucian—nu cum că el o observase. Poate că asta era parte din problema ei. Tânjea după el de când avea 12 ani. Nouă ani mai târziu și inima ei încă tresărea ori de câte ori el se apropia.
─ Nu am vrut să insinuez că nu ești binevenită, a spus ducesa.
─ Te rog, nu te simții ca și cum trebuie să pleci.
Angeline s-a ridicat și s-a dus la ducesă să o îmbrățișeze.
─ Ești grațioasă ca întotdeauna mătușa Ruby—după cum am spus.
─ Sunt agitată. N-a vrut s-o facă pe ducesă să simtă ca și cum a făcut ceva greșit. Era departe de adevăr. Dacă cineva putea fi tras la răspundere pentru agitația ei, ar fi Lucian. Era stresată înainte ca el să ajungă la Huntly Manor, dar prezența lui înrăutățise lucrurile. Angeline s-a dat înapoi.
─ Nu-ți face griji, totul e în regulă, și ne vedem diseară la cina de la Wharton.
Emilia s-a ridicat și a luat-o pe Angeline de braț.
─ Te conduc dacă insiști să pleci înainte să luăm ceaiul.
A strâmbat din nas.
─ Este cald afară și ceaiul pare—prea mult acum. Dacă era sinceră, își pierduse pofta de mâncare—dacă ar fi avut una—în momentul în care Lucian a pășit în camera de zi.
─ Nu este niciodată prea cald pentru ceai, a răspuns Emilia.
─ Poate te deranjează altceva? Colțurile gurii ei se ridicară într-un zâmbet șiret. Prietena ei o cunoştea foarte bine…
Au ieșit din cameră și au mers pe holul care ducea la foaier. Angeline nu s-a deranjat să comenteze indiciul nu prea subtil al Emiliei despre prezența lui Lucian întrerupând ceaiul.
─ Vorbim mai târziu. Vreau să discut ceva cu tine.
─ Despre Lucian?
Angeline își dădu ochii peste cap.
─ Bineînțeles că nu. El este... La naiba. Într-o lume perfectă el ar fi totul pentru ea. Păcat că Lucian n-ar reciproca niciodată.
─ Oricât de mult mi-ar plăcea să mă iubească, nu se va întâmpla niciodată. Tu ști mai bine decât oricine asta. Este ceva mult mai important.
─ Fratele meu este un fraier, a spus Emilia și și-a pus mâna pe a Angelinei.
─ Vorbim mai mult la cină. Te voi ajuta cu orice.
Emilia întotdeauna fusese alături de ea. Spera că încă va fi dispusă să o ajute odată ce afla de ce avea nevoie. Și-a îmbrățișat prietena și a părăsit conacul. Trebuia să se gândească la multe înainte de cina din acea seară. Lucian se putea duce la naiba. Era probabil șeful acelei gropi de foc și motivul pentru care erau inundați cu vremea neobișnuit de caldă.
Bine, nu era chiar așa de rău... Și-ar fi dorit să o iubească. Cu toate acestea, toată speranță din lume pentru imposibil nu ar face-o adevărată.
CAPITOLUL DOI
Căldura nu era mult mai scăzută seara, dar se răcorise suficient să fie mai tolerabil. Lucian ar fi putut trăi fără distracția de seară, dar îi promisese tatălui lui că va participa la petrecerea de la Wharton. Fusese extrem de absent de la toate activitățile sociale din ultima vreme. Tatăl său, ducele, nu îl forța neapărat să se căsătorească, dar îi sugerase de câteva ori să înceapă să caute. Avea 23 de ani. Care era graba? Nu era împotriva căsătoriei, dar nu avea nici un motiv să ia în considerare intrarea în legături de căsătorie până după treizeci de ani.
Își va face apariția la cină apoi mai târziu va merge la club cu cei mai apropiați doi prieteni înainte ca ei să plece să se ocupe de niște afaceri imobiliare pentru tatăl lor—vor fi plecați pentru două săptămâni, cel puțin. Gemenii Marsden, Alexander și Andrew. Erau cu câteva luni mai mari decât el și crescuseră împreună. Familia lui era apropiată de familia Marsden și petreceau timp la reședințele unora și altora destul de des. Anul acesta, se duceau la Castelul Huntly pentru sezonul de Crăciun. De când își putea aminti la fiecare doi ani familia lui sărbătorea la moșia ducală. Ceilalți ani îl petreceau la Conacul Marsden, și da, vicontele și vicontesa de Torrington li se alăturat și acolo.
Lucian s-a dus la casa Wharton și a lovit ușa de două ori cu dispozitivul de ciocănit. Câteva momente mai târziu ușa s-a deschis și majordomul lor l-a întâmpinat.
─ Bună seara, domnul meu, spuse el înclinându-se.
─ Vă rog să intrați.
L-a condus pe Lucian pe un hol și într-un salon. Mai mulți alți membri ai tonei erau deja prezenți—Alex și Drew printre ei. A fost surprins să-i vadă pe gemeni la ceva atât de plictisitor ca o cină. De ce erau acolo? Poate că tatăl lor îi forțase să participe, de asemenea.
─ Lucian, Andrew l-a salutat. Mă bucur să te văd aici.
─ Te rog spune-mi că ai un plan să scăpăm devreme.
Avea unul, dar acum nu era atât de sigur că va funcționa. Cu Alex și Drew la cină, nu putea invoca că uitase că avea planuri cu ei. Dar se puteau gândi la un plan, totuși. Cei trei împreună erau formidabili.
─ Aș vrea să-ți pot atenua îngrijorarea, a început Lucian.
─ Dar, din păcate, mă tem că nu te pot ajuta să scapi. Ce faceți aici oricum?
─ Angeline avea nevoie de o escortă, Alex a oferit răspunsul pregătit.
─ Mama și tata nu s-au întors încă de la țară. Nu am putut decide care dintre noi o va escorta, așa că am venit amândoi. Mizeria iubește companie și toate cele. A luat
