suficient, dar cu Angeline implicată ... Nimic nu putea fi lăsat la voia întâmplării. Dacă planul ei avea de-a face cu cina? Atunci să aștepte nu ar împiedica-o.
─ Vei regreta asta, a spus Alex pe un ton sigur.
─ Lasă-le împace. Sunt sigură că nu este nimic.
Lucian și-a ignorat prietenul și s-a îndreptat spre Angeline și Emilia. Încă erau concentrate la discuția lor și nici una dintre ele nu l-a observat apropiindu-se. Așadar a putut prinde un pic din conversație lor, fără ca ele să-i observe prezența.
─ Îți promit că va funcționa, a spus Angeline.
─ Te rog, spune da.
─ Dar dacă ceva nu merge bine? Nimeni nu va fi acolo să te ajute. Emilia și-a mușcat buza de jos.
─ Nu mi se pare bine.
─ Trebuie să recapitulez totul?
Ceea ce Lucian voia cu adevărat să facă era să intervină și să spună, "Da, te rog fă-o." În acest fel va ști exact ceea ce făceau, sau mai important, ceea ce Angeline complota. Emilia nu părea să fie de acord și nu avea nici o intenție să fie implicată direct. Sora lui de obicei era mai precaută decât Angeline.
─ Nu, spuse Emilia.
─ Dar promite-mi că vei veni să mă vezi imediat după ce termini. Nu voi putea să nu-mi fac griji până nu sunt sigură că ești bine.
─ Trebuie... Angeline s-a oprit și s-a întors să se uite la Lucian. Ochii ei s-au întunecat puțin.
─ Trăgeai cu urechea?
─ Deloc, răspunse el calm.
─ Dar acum că ai menționat-o—în ce anume o târăști pe sora mea de data asta?
Emilia își dădu ochii peste cap.
─ Nu am nevoie ca fratele meu mai mare să intervină și să mă protejeze de prietena mea. Întoarce-te la micul tău grup de dezmățați și planifica-ți-vă seara de ticăloșii. Suntem bine aici singure.
Mușchii maxilarului i s-au încordat la cuvintele surorii lui.
─ Mă tem că nu pot ignora ceea ce am auzit din greșeală. Îmi vei spune ce plănuiești și acum.
Râsul Angelinei fusese un pumn în stomacul lui. Voia să o scuture la realitate. De ce era atât de dificilă? Și-a făcut ochii mici. Când devenise atât de drăguță? Părul ei negru era răsucit într-un coc elegant, iar ochii ei albaștri erau ca safirele strălucind pe o pânză perfectă. Furia ei o făcea și mai frumoasă cu obrajii roșii și buzele ei roz. Voia să o sărute și ăsta era un sentiment complet nou. Unul pe care nu-l putea ignora și care îl îngrozea în moduri pe care nu le crezuse posibile.
─ Ascultă-mă, a spus Angeline.
─ Nu o implic pe Emilia în nici o schemă care să-i facă rău. Nu i-aș face asta niciodată. Pleacă și deranjează pe altcineva. Amândoi știm că nu-ți pasă de mine și ar fi mai ușor pentru amândoi dacă te-ai îndepărta de mine.
A tresărit la cuvintele ei. Ce o făcea să creadă că nu-i păsa de ea? Sigur, nu i-au plăcut unele dintre lucrurile pe care le-a făcut de-a lungul anilor, dar dintotdeauna i-a păsat de ea. Îi era ca o soră... Nu, nici asta nu era adevărat. N-ar putea simți niciodată pentru sora lui ceea ce simțea pentru Angeline. Îl înfuria până la punctul de erupere și îl înnebunea într-o zi bună, dar nu a avut niciodată sentimente de soră pentru ea. Erau mult mai intense decât atât.
─ Vă las în pace deocamdată, a spus el pe cât de calm a putut.
─ Dar conversația asta nu s-a terminat.
Lucian trebuia să pună o oarecare distanță între el și Angeline. Nu îi plăcea direcția în care gândurile lui mergeau. Ceva se schimbase și luase doar un moment să se schimbe irevocabil. Nu se putea uita la ea fără să nu vadă o femeie pe care o dorea. Lucian nu ar trebui să simtă ceva atât de profund pentru ea. Era sora mai mica a lui Alex și Drew. Dacă și-ar da seama că Lucian o dorea... M-ar ucide.
Cumva trebuia să-și controleze dorința nedorită. Dacă n-ar fi făcut-o, se temea unde îl va duce calea. Va trebui, de asemenea, să găsească o modalitate de a îi clarifica lui Angeline că nu o ura. Cum va reuși să facă asta fără să o tragă în brațe și s-o sărute până leșină, nu știa. Trebuia să existe o cale de mijloc să-și poată exprima grija lui față de ea fără să o facă să creadă că au un viitor mai mult decât prieteni apropiați de familie.
Și-a ridicat capul și i-a întâlnit privirea.
─ În ceea ce mă privește, nu poți spune nimic ce trebuie să aud.
Cu acestea, s-a îndepărtat într-un acces de furie care nu a ajutat cu dorința lui în creștere. Nu își dorise niciodată o femeie atât de mult și trebuia să fie cea pe care n-o va putea avea niciodată. La naiba... Ce va face acum?
CAPITOLUL TREI
Căldura scăzuse la niveluri tolerabile, dar era încă foarte cald. Poate că Angeline se obișnuise cu zilele calde prelungite care păreau să dureze până în lunile de toamnă. În ritmul în care vremea mergea, vor avea vreme sufocantă până la Crăciun. Spera că nu pentru că sărbătorile nu ar fi la fel fără temperaturi mai reci și copaci acoperiți de zăpadă. Cu siguranță, căldura nu va dura până în lunile de iarnă, totuși. În plus, avea alte lucruri cu care să se preocupe înainte ca asta să devină o realitate.
S-a grăbit spre casa din Londra, unde doamna Emmeline Pankhurst organiza adunări pentru Uniunea Socială și Politică a Femeilor—sau USPF pe scurt. Se întâlnea în secret cu grupul de sufragete. Credea în cauza lor și voia să ajute să facă o schimbare. Angeline nu înțelegea de ce fiecare femeie din țară nu stătea lângă Pankhurst să ceară drepturi egale pentru toate femeile.
USPF își asuma multe riscuri pentru a fi auzită iar ea era pe deplin pregătită să facă ea însăși orice era necesar. Cei la putere trebuiau să-și dea seama că femeile erau mai mult decât proprietate. Doar pentru asta, ar sta cu plăcere într-o celulă de închisoare sau face greva foamei.
Angeline a ajuns la casă și a bătut la ușă. Nu erau prea mulți bărbați la aceste adunări, iar persoana care răspundea la ușă nu făcea excepție. Deși persoana care a deschis-o a fost o surpriză. Fiica lui Emmeline, Sylvia, a întâmpinat-o cu un zâmbet. Emmeline ar trebui să fie deja în sala de adunare nu să răspundă la ușă. Participa, de obicei, la desfășurarea întâlnirii și sarcina de a răspunde la ușă era lăsată altora.
─ Vă rog să intrați. Eram pe cale să începem. Christabel are o schemă nebună pe care trebuie s-o facem mai târziu astăzi. Familia Pankhurst era lidera USPF-ului. Emmeline era matriarha, iar cele două fiice ale ei mâinile ei drepte, deși Christabel era mult mai fanatică decât Sylvia.
─ Urmează-mă. Putem sta în spate împreună.
Au
