înțeleg, ai trăit acolo ca brânza în unt, de ce ai nevoie să scuipe?
– În această țară, scuipatul este o insultă, iar în patria mea este un semn de salut și dragoste, ca un sărut. La urma urmei, atunci când te sărută, sugi de drogul partenerului tău. Și acesta este un sărut în depărtare… Nimeni nu i-a văzut chipul. Ei bine, bine, mănâncă și du-te la ceas.
– Și tu? Sneezy.
– Și mă gândesc. Dacă ce?!.. – Klop a căscat. Sunt sub zhinka.
– În dormitor?
– În toaletă, berbec, desigur. Mai bine închideți-le în garaj. De acolo, tot nu vor ieși până dimineața.
– Și mașina? Sneezy.
– Ce masina?
– Ei bine, de când garajul, apchi, atunci există o mașină?
– A fost o dată, mai exact, o motocicletă. Izya a rupt, acum doar o bucată de metal sfărâmată, întinsă în jurul…
– Ei bine, m-am dus, sef?! Sneezy.
Dimineața a venit bătrânul Toad și, după ce a primit instrucțiuni, a mers să curețe hambarul. În hambar multă vreme mâna stăpânului nu a fost aplicată și tot ce era acolo era acoperit cu rahat. Ottila, ca de obicei, s-a așezat să alinieze unghiile. Vreau să notez că toți detectivii au un hobby care îi determină să se gândească: Holmes are vioară, Poirot are încredere în celulele sale gri fără interferențe, Agent Kay are o plăcintă și Klop a îndreptat unghiile. Și când au terminat, îi va conduce și îi va sfâșia înapoi, pentru a-i îndrepta din nou și, în același timp, a simți un zâmbet de gândire.
Bale, bale, bale, bale. Și uite așa, oră după oră, zi după zi, an de an și… Deodată, dintr-un hambar a apărut o față urâtă a ciupercii și a privit zâmbind polițistul.
– Ce vrei, stinker? Întrebă Ottila.
– Pot să fumez, șefu? întrebă bătrânul incert.
– Ce pete?
– Nu este cuvântul potrivit. Tu, drumeție, ai întors un cadavru putred al unui dinozaur?
– Nu, am tras-o și am lăsat-o pe porumbelul cel mic, care în sine nu oxigenează.
– Bine, fumează.
Bătrânul a ieșit și a scos o țigară.
– Așteptați!
– Ce, sef?
– Lasa-ti fundul in hambar.
– Hehe, gluma a înțeles. – Ghemuit de hambar și a vrut să aprindă o țigară…
– … Cant, sau ce? – Bug.
– Nu, sef, doar Belomor.
– Hai aici.
Bătrânul întinse o țigară. Ottila a luat-o și a aprins-o. Țigara era curată, fără aditivi.
– On, fumează. – A dat Ottil la țigara Toad.
– Și tu de mult timp la noi?
– Sunt aici de șase ani și mă gândesc pentru totdeauna. M-am împăcat. A scuipat cariera. Comercializat pentru această lume minunată, din care poartă bălegar și rahat… La naiba. Pe scurt, de ce m-am săturat deja?
– Nu, când am locuit aici până la ultima servire, polițiștii din raion s-au schimbat ca mănuși.
– Si de ce?
– Motivele au fost diferite: au băut prea mult, apoi au furat prin măsurare.
– Ei bine, nu mă amenință. Sunt înscris printre superiorii mei ca nefumător și vânzător. Spune-mi ceva, pot termina construirea unui hambar înainte de toamnă?
Bătrânul a examinat clădirea, care era pe jumătate din cărămidă. Golurile prăbușite din pereți au fost acoperite: fie placaj putred, apoi material pentru acoperișuri, apoi saci.
– Poți. Doar toate acestea trebuie înlocuite. Da, și zidurile tale sunt învechite.
– Și câți ani au?
– Ohhh! Șefu, da, din câte îmi amintesc, această clădire a stat. Aici era o curte a unui negustor. În revoluție, spun ei, au prins o fugă de pene roșii, iar acolo au sfârșit cu întreaga familie.
– Unde?
– Ce, unde?
– Ei bine, gata.
– Ah, deci aici în hambar. Și atunci a fost un depozit, și după război – o fortăreață.
– Distracție. Poți să o faci? Desigur, nu dezasambla până la sfârșit. Morile sunt încă puternice, sunt și pietre. Termină-le.
– Căci un ceas fin nu va funcționa. Mai mult, ai nevoie de un asistent și nu de unul, cel puțin doi. Și, desigur, un avans, atunci va exista un stimulent.
– Ei bine, va fi un ceas fin în locul în avans, dar vom vedea. Dar voi plăti dacă merită. Cum ar fi – Voi da o cerevonetă, dar nu – judecătorul va da un cireșet. Așa că am fost de acord. Și în ucenic, vă voi spune Idot. Știi asta?
– Desigur. Acesta este un moron din Kyzikhston. – bătrânul a înghețat acru.
– Și ce?
– Da, este toxicoman, o să fiu. – bătrânul a înțepat mărul lui Adam cu degetele.
– Și tu?
– Eu? La naiba, acesta este nebunia cheie a acestui ascultător.
– Și ce, comunică ei cu adevărat? e bine la el.
– A, i-a oferit un venit suplimentar. Bând, desigur.
– Desigur, în instanță, nu veți depune mărturie despre aceste cuvinte împotriva lui Idot.
– Mă ții pentru cineva, șefu. Nu sunt o curva. Nu am fost în zonă și nu am dansat la țeava ta. Timp mai bun decât o găleată cu mână liberă.
– Răciți-vă. Eu sunt eu. Dar dacă?!
– Am inteles, sef.
– Și va putea Baba Klava să lucreze?
– Desigur. Deși are 65 de ani, ea plugează ca un buldozer. Dar Idot?! Vor fi probleme.
– Nu vor. O voi atrage și pe ea.
– Și banii sunt egali
