(138.2) Voia lui Dumnezeu nu predomină în mod uniform în inima muritorilor materiali care-l caută pe Dumnezeu, însă, dacă lărgim cadrul timpului dincolo de clipa prezentă pentru a îngloba ansamblul începuturilor vieţii, atunci putem înţelege din ce în ce mai bine voinţa lui Dumnezeu prin roadele spirituale provenite din viaţa copiilor lui Dumnezeu călăuziţi de spirit. Iar apoi, dacă lărgim şi mai mult viaţa umană pentru a include experienţa morontială, observăm că voinţa divină străluceşte tot mai luminoasă în actele spiritualizatoare ale creaturilor timpului care au început să guste divinele delicii oferite de relaţiile personalităţii omului cu personalitatea Tatălui Universal.
12:7.8 (138.3) Paternitatea lui Dumnezeu şi fraternitatea oamenilor prezintă paradoxul părţii şi al întregului la nivelul personalităţii. Dumnezeu îl iubeşte pe fiecare individ ca pe un copil distinct al familiei sale celeste. În acelaşi timp, Dumnezeu iubeşte astfel pe toţi indivizii; el nu face deosebire de persoană şi universalitatea iubirii sale face să se nască o relaţie de grup, fraternitatea universală.
12:7.9 (138.4) Iubirea Tatălui o individualizează în mod absolut pe fiecare personalitate ca pe un copil unic al Tatălui Universal, un copil fără pereche în infinitate, o creatură volitivă fără seamăn în întreaga eternitate. Iubirea Tatălui slăveşte pe fiecare copil al lui Dumnezeu, iluminând pe fiecare membru al familiei celeste, făcând categoric să rezulte natura unică a fiecărei fiinţe personale care se detaşează pe nivelele impersonale situate în afara circuitului fratern al Tatălui care nostru al tuturor. Iubirea lui Dumnezeu descrie într-un mod uluitor valoarea transcendentă a fiecărei creaturi înzestrate cu voinţă şi revelează în mod infailibil valoarea elevată pe care Tatăl Universal o atribuie fiecăruia dintre copiii săi, de la cea mai înaltă personalitate creatoare a statutului paradisiac până la personalitatea cea mai umilă, înzestrată cu demnitate voluntară, dintre triburile sălbatice ale oamenilor de la începuturile speciei umane de pe o lume evolutivă a timpului şi spaţiului.
12:7.10 (138.5) Însăşi această iubire a lui Dumnezeu pentru indivizi face să se nască familia divină a tuturor indivizilor, fraternitatea universală a copiilor Tatălui Paradisiac înzestraţi cu liber arbitru. Iar această fraternitate, fiind universală, este o relaţie a întregului. Atunci când fraternitatea este universală, ea revelează nu relaţiile dintre fiecare, ci relaţiile dintre toţi. Fraternitatea este o relaţie de ansamblu şi revelează în consecinţă calităţile întregului în opoziţie cu calităţile părţii.
12:7.11 (138.6) Fraternitatea constituie o relaţie de fapt între toate personalităţile din existenţa universală. Nici o persoană nu ar putea scăpa de binefacerile sau sancţiunile care pot surveni ca rezultat al relaţiilor cu alte persoane. Partea profită sau suferă în raport cu întregul. Efortul just al fiecărui om le este profitabil tuturor oamenilor; greşeala sau răul comise de fiecare om sporesc chinurile tuturor oamenilor. După cum se mişcă partea, tot aşa se mişcă întregul. După cum progresează întregul, tot aşa şi partea. Vitezele relative ale părţii şi ale întregului determină dacă partea este trasă înapoi de inerţia întreg1ului sau purtată înainte de forţa vie a fraternităţii cosmice.
12:7.12 (139.1) Este un mister că Dumnezeu este o fiinţă înalt personală şi conştientă de sine, care dispune de un cartier general rezidenţial şi care este totodată personal prezent într-un atât de vast univers şi în contact personal cu un număr de fiinţe aproape infinit. Faptul că acest fenomen este un mister ce depăşeşte puterea de pătrundere a oamenilor nu ar trebui câtuşi de puţin să slăbească credinţa voastră. Nu lăsaţi nici grandoarea infinităţii, nici imensitatea eternităţii, nici splendoarea şi gloria caracterului incomparabil al lui Dumnezeu să vă pună la încercare, să vă facă să şovăiţi sau să vă descurajaţi, deoarece Tatăl nu este foarte departe de nici unul dintre voi; el locuieşte în voi şi literalmente în el ne aflăm cu toţi mişcarea, viaţa efectivă şi adevărata fiinţă.
12:7.13 (139.2) Chiar dacă Tatăl Paradisului acţionează prin creatorii săi divini şi copiii săi creaţi, el se bucură de asemenea de contactul interior cel mai intim cu voi, un contact atât de sublim şi atât de înalt personal încât depăşeşte chiar şi propria mea înţelegere. Este vorba de această misterioasă comuniune a unui fragment al Tatălui cu sufletul lui uman şi cu mintea muritoare în care el locuieşte efectiv. Ştiind că voi aveţi cunoştinţă de aceste daruri ale lui Dumnezeu, voi ştiţi deci că Tatăl este în contact intim nu numai cu asociaţii săi divini, ci şi cu copiii săi muritori evolutivi din timp. Într-adevăr, Tatăl rămâne în Paradis, însă prezenţa sa divină locuieşte totodată în mintea oamenilor.
12:7.14 (139.3) Chiar dacă Spiritul unui Fiu este ceea ce a revărsat el peste orice trup, chiar dacă un Fiu a rămas cu voi sub înfăţişarea trupului muritor, serafimii vă păzesc şi vă călăuzesc personal; însă cum ar putea una dintre aceste fiinţe divine a celui de-al Doilea sau a celui de-al Treilea Centru să spere vreodată să vă vină aproape sau să vă înţeleagă tot atât de bine ca Tatăl, care a dat o parte din el însuşi pentru a fi în voi, pentru a fi sinele vostru real şi divin, şi chiar etern?
8. Materie, minte şi spirit
12:8.1 (139.4) ”Dumnezeu este Spirit”, dar Paradisul nu. Universul material este întotdeauna arena în care au loc toate activităţile spirituale. Fiinţele spirituale şi ascenderii spirituali trăiesc şi lucrează pe sfere fizice de realitate materială.
12:8.2 (139.5) Darul forţei cosmice, domeniul gravitaţiei cosmice, este funcţiunea Insulei Paradisului. Întreaga energie-forţă originară provine din Paradis şi materia destinată să formeze nenumărate universuri circulă în prezent în universul principal sub forma unei prezenţe a supragravitaţiei care constituie sarcina-forţă a spaţiului patruns.
12:8.3 (139.6) Oricare ar fi transformările sale în spaţiile exterioare, după ce a ieşit din Paradis, forţa îşi continuă călătoria rămânând supusă atracţiei nesfârşite, mereu prezentă şi infailibilă a Insulei eterne, rotindu-se la infinit, de la sine şi cu fidelitate, de-a lungul eternelor căi ale spaţiului universurilor. Energia fizică este unica realitate care este sinceră şi statornică în supunerea sa la legea universală. Numai în domeniile voinţei creaturii există o deviere de la căile divine şi de la planurile originare. Puterea şi energia sunt dovezile universale că Insula centrală a Paradisului este stabilă, constantă şi eternă.
12:8.4 (139.7) Revărsarea spiritului şi spiritualizarea personalităţilor, domeniul gravitaţiei spirituale, sunt ţinutul Fiului Etern. Iar această gravitaţie a spiritului Fiului atrage întotdeauna către ea realităţile spirituale şi este la fel de reală şi de absolută ca atotputernica constrângere materială a Insulei Paradisului. Însă omul cu minte materială este, din fire, mai obişnuit cu manifestările materiale de natură fizică decât cu operaţiunile la fel de reale şi puternice de natură spirituală, pe care doar clarviziunea spirituală a sufletului le poate distinge.
12:8.5 (140.1) Pe măsură ce mintea unei personalităţi a universului devine mai spirituală - mai asemănătoare cu Dumnezeu - ea răspunde mai puţin la gravitaţia materială. Realitatea măsurată de răspunsul său la gravitaţia fizică este antiteza realităţii determinate de calitatea conţinutului ei spiritual. Acţiunea gravitaţiei fizice determină cantitativ energia nespirituală; acţiunea gravitaţiei spirituale măsoară cantitativ energia vie a divinităţii.
12:8.6 (140.2) Ceea ce este Paradisul pentru creaţia fizică şi ceea ce este Fiul Etern pentru universul spiritual, Autorul Comun este pentru tărâmurile minţii - universul inteligent al fiinţelor şi personalităţilor materiale,
