(53.4) Suferă oare Tatăl Paradisului? Nu ştiu. Este însă sigur că Fii Creatori pot suferi, şi uneori suferă, chiar asemenea muritorilor. Fiul Etern şi Spiritul Infinit suferă într-un sens modificat. Cred că Tatăl Universal poate suferi, însă nu pot înţelege cum : poate prin intermediul circuitului personalităţii sau prin individualitatea Ajustorilor Gândirii şi a altor efuziuni ale naturii sale eterne. El a spus despre rasele muritoare: „În toate durerile voastre, eu sunt cel îndurerat.” El experimentează neîndoielnic o înţelegere părintească şi plină de simpatie; s-ar putea ca el să sufere cu adevărat, însă nu înţeleg natura acestei suferinţe.
3:6.7 (53.5) Conducătorul infinit şi etern al universului universurilor este putere, formă, energie, proces, arhetip, principiu, prezenţă şi realitate idealizată. Însă este şi mai mult de atât. El este personal, exercită o voinţă suverană, experimentează conştiinţa divinităţii sale, execută ordinele unei minţi creatoare, urmăreşte satisfacţia de a realiza un ţel etern, şi manifestă iubirea şi afecţiunea unui Tată faţă de copiii săi din univers. Toate aceste trăsături mai personale ale Tatălui pot fi mai bine înţelese observându-le aşa cum au fost revelate în viaţa de dăruire a lui Mihail, Fiul vostru Creator, pe când era încarnat pe Urantia.
3:6.8 (53.6) Dumnezeu Tatăl iubeşte oamenii. Dumnezeu Fiul serveşte oamenii. Dumnezeu Spiritul inspiră copiii universului în aventura mereu ascendentă de a-l găsi pe Dumnezeu Tatăl pe căile stabilite de Dumnezeu Fiii prin intermediul şi graţia Dumnezeului Spirit.
3:6.9 (53.7) [Fiind Consilierul Divin desemnat pentru a prezenta revelaţia Tatălui Universal, am continuat cu această declaraţie despre atributele Deităţii.]
Cartea Urantia
<< Capitolul 3 | Titlurile | Conţinutul | Capitolul 5 >>
Capitolul 4
Relaţiile lui Dumnezeu cu universul
4:0.1 (54.1) RELATIV la fenomenele materiale, intelectuale şi spirituale ale universului de universuri Tatăl Universal are un plan etern, pe care îl pune constant în practică. Dumnezeu a creat universurile din voia sa liberă şi suverană, şi el le-a creat în acord cu ţelul său veşnic şi infinit înţelept. Cu excepţia Deităţii Paradisului şi a asociaţilor lor cei mai elevaţi, ne îndoim că este cineva care să ştie cu adevărat multe lucruri despre planul etern al lui Dumnezeu. Chiar şi cetăţenii sus puşi din Paradis au opinii foarte diverse asupra naturii ţelului etern al Deităţilor.
4:0.2 (54.2) Se poate deduce cu uşurinţă că prin crearea universului central perfect al Havonei ţelul era pur şi simplu satisfacerea naturii divine. Havona poate servi ca creaţie model pentru toate celelalte universuri şi ca şcoală de ucenicie finală pentru pelerinii timpului în drumul lor către Paradis. Cu toate acestea, o astfel de creaţie celestă trebuie să existe iniţial pentru plăcerea şi satisfacţia Creatorilor perfecţi şi infiniţi.
4:0.3 (54.3) Uimitorul plan de perfecţionare a muritorilor evolutivi şi, după ce au atins Paradisul şi Corpul Finalităţii, de asigurare a unei instruiri suplimentare în vederea unor lucrări viitoare nedezvăluite, pare să fie, în prezent, de cel mai mare interes pentru cele şapte universuri cu numeroasele lor subdiviziuni. Însă acest plan de ascensiune pentru spiritualizarea şi instruirea muritorilor din timp şi spaţiu nu este deloc ocupaţia exclusivă a inteligenţelor universale. Într-adevăr, există numeroase alte activităţii captivante care ocupă timpul şi înrolează energiile oştirilor cereşti.
1. Atitudinea Tatălui în univers
4:1.1 (54.4) De-a lungul epocilor, locuitorii Urantiei au înţeles greşit providenţa lui Dumnezeu. Există un plan providenţial divin pentru lumea voastră, însă acesta nu este ajutorul pueril, arbitrar şi material, după cum şi l-au închipuit numeroşi muritori. Providenţa lui Dumnezeu constă din activităţile împletite ale fiinţelor celeste şi ale spiritelor divine care, în armonie cu legea cosmică, trudesc fără încetare pentru onoarea lui Dumnezeu şi pentru progresul spiritual al copiilor săi din univers.
4:1.2 (54.5) Oare nu puteţi voi avansa, în ceea ce priveşte conceptul vostru asupra manierei lui Dumnezeu de a se purta cu oamenii, până la acel nivel la care să recunoaşteţi că progres este parola universului? Vreme de îndelungate epoci, rasa umană a luptat pentru a atinge statutul ei prezent. De-a lungul tuturor acestor milenii, Providenţa lucra la planul evoluţiei progresive. Cele două idei nu sunt opuse în practică, ci doar în conceptele eronate ale omului. Providenţa divină nu se ridică niciodată contra adevăratului progres uman temporal sau spiritual. Providenţa este întotdeauna în conformitate cu natura perfectă şi invariantă a Legiuitorului suprem.
4:1.3 (55.1) ”Dumnezeu este statornic” şi „toate poruncile sale sunt juste”. „Fidelitatea sa este stabilită tocmai din ceruri.” „O, Doamne, cuvântul tău este fixat pentru totdeauna în ceruri. Statornicia ta atinge toate generaţiile. Tu ai instaurat pământul şi el rămâne.” „ El este un Creator fidel.”
4:1.4 (55.2) Nu există limitări pentru forţele şi personalităţile de care se poate servi Tatăl pentru a face să i se urmeze planul şi a susţine pe creaturile sale. „Dumnezeul etern este refugiul nostru, şi dedesubt sunt braţele eterne „ „Cel care locuieşte în sălaşul tainic al Preaînaltului va rămâne în umbra Atotputernicului.” „Luaţi seama, niciodată cel care ne ocroteşte nu va adormi sau aţipi.” „Noi ştim că toate lucrurile lucrează împreună pentru binele celor care îl iubesc pe Dumnezeu,” „căci ochii Domnului sunt ţinuţi asupra celor drepţi şi urechile sale sunt deschise rugăciunilor lor.”
4:1.5 (55.3) Dumnezeu susţine „toate lucrurile prin cuvântul puterii sale.” Şi, când noi lumi se nasc, el „îşi trimite Fiii, şi ele sunt create.” Nu numai că Dumnezeu le creează, dar şi „le păstrează pe toate”. Dumnezeu susţine constant toate lucrurile materiale şi toate fiinţele spirituale. Universurile sunt stabile pe veci. Există stabilitate în mijlocul unei aparente instabilităţi. Există o ordine şi o siguranţă subiacente în mijlocul frământărilor de energie şi al cataclismelor fizice de pe tărâmurile stelare.
4:1.6 (55.4) Tatăl Universal nu s-a retras de la conducerea universului. El nu este o Deitate inactivă. Dacă Dumnezeu ar renunţa să mai fie susţinătorul prezent al întregii creaţii, imediat s-ar produce o prăbuşire universală. În afară de Dumnezeu, nu ar mai fi nici un lucru ca realitatea. În chiar momentul acesta, ca şi de-a lungul vremurilor îndepărtate ale trecutului şi în eternul viitor, Dumnezeu îşi continuă în rolul său de sprijin. Îmbrăţişarea divină cuprinde întregul cerc al eternităţii. Universul nu este întors ca un mecanism de ceas, care merge cât merge şi apoi se opreşte. Toate lucrurile sunt în mod constant reînnoite. Tatăl iradiază fără încetare energie, lumină şi viaţă. Lucrarea lui Dumnezeu este atât materială, cât şi spirituală. „El se întinde la nordul peste spaţiul gol şi atârnă Pământul de neant.”
4:1.7 (55.5) O fiinţă din ordinul meu este capabilă să descopere armonia ultimă şi să detecteze o coordonare
