detaliu, spuse Alford. Le puteți vedea la mine în birou.
Riley încuviință din cap.
— Am văzut ce aveam nevoie să văd aici. Și ați făcut o treabă bună în a ține scena sub control. Dați-i drumul și dați-o jos.
Alford îi spuse lui Boyden.
— Cheamă-l pe coronerul districtului. Spune-i că poate să nu mai taie frunză la câini.
— Da, șefu’, spuse Boyden, scoțându-și telefonul mobil.
— Haideți, le spuse Alford lui Riley și Lucy. Le conduse la mașina lui de poliție. Când se urcară și fură gata de plecare, un polițist le făcu loc dincolo de barieră spre strada principală.
Riley observă atent ruta. Criminalul ar fi circulat cu propriul vehicul pe aceeași rută pe care și Boyden și Alford o foloseau. Nu mai era nicio altă cale în zona dintre depozit și liniile de tren. Părea probabil ca cineva să fi văzut vehiculul criminalului, deși nu li s-ar fi părut neobișnuit.
Departamentul de poliție din Reedsport nu era nimic mai mult decât o vitrină de cărămidă chiar pe strada principală a orașului. Alford, Riley și Lucy intrară și luară loc în biroul comisarului.
Alford puse un teanc de dosare pe birou.
— Aici e tot ce avem, spuse el. Dosarul complet referitor la vechiul caz de acum cinci ani și tot ce știm până acum despre crima de azi noapte.
Riley și Lucy luară fiecare câte un dosar și începură să îl frunzărească. Atenția lui Riley fu captată de fotografiile de la primul caz.
Ambele femei erau de vârste asemănătoare. Prima lucrase într-o închisoare, ceea ce o punea într-o oarecare măsură în pericolul unei posibile victimizări. Dar a doua ar fi considerată o victimă cu risc scăzut. Și nu era nicio indicație cum că vreuna dintre ele ar fi frecventat baruri sau alte locuri care le-ar fi făcut în mod special vulnerabile. În ambele cazuri, cei care le cunoscuseră pe femei le descriseseră ca fiind prietenoase, săritoare și conformiste. Și totuși, trebuia să existe vreun factor care să-l atragă pe criminal la aceste femei în special.
— Ați făcut ceva progrese în cazul crimei Marlei Blainey? îl întrebă Riley pe Alford.
— A fost sub jurisdicția poliției din Eubanks. Inspectorul principal Lawson. Dar am lucrat cu el pe caz. Nu am aflat nimic util. Lanțurile erau total obișnuite. Criminalul le-ar fi putut lua de la orice magazin de bricolaj.
Lucy se aplecă spre Riley pentru a se uita la aceleași poze.
— Totuși, a cumpărat o grămadă, spuse Lucy. Ai crede că vreun angajat ar fi observat pe cineva care cumpără atâtea lanțuri.
Alford încuviință din cap.
— Mda, asta am crezut și noi la momentul respectiv. Dar am contactat magazinele de bricolaj de peste tot prin zonă. Niciun angajat nu a remarcat nicio astfel de vânzare neobișnuită. Trebuie să le fi cumpărat câte puține o dată, pe ici pe colo, fără să atragă prea multă atenție. Până când a comis crima, avea o grămadă la îndemână. Poate că încă mai are.
Riley se uită mai atent la cămașa de forță pe care o purta femeia. Părea identică cu cea folosită pentru legarea victimei din noaptea trecută.
— Dar cămașa de forță? întrebă Riley.
Alford ridică din umeri.
— Ai zice că așa ceva va fi ușor de identificat. Dar nu am găsit nimic. Face parte din dotarea standard în spitalele psihiatrice. Am verificat toate spitalele din tot statul, inclusiv unul foarte aproape de aici. Nimeni nu a observat nicio cămașă de forță lipsă sau furată.
Liniștea se așternu în timp ce Riley și Lucy continuară să se uite peste rapoarte și fotografii. Corpurile fuseseră lăsate la o distanță de șaisprezece metri unul de celălalt. Asta indica faptul că ucigașul nu locuia prea departe. Dar cadavrul primei femei fusese aruncat fără tact pe marginea unui râu. În cei cinci ani dintre crime, atitudinea ucigașului se schimbase într-un fel.
— Și ce părere aveți de tipul ăsta? întrebă Alford. De ce cămașa de forță și toate lanțurile astea? Nu pare să exagereze?
Riley se gândi o clipă.
— Nu în mintea lui, spuse ea. E vorba de putere. Nu vrea să-și restricționeze victimele doar fizic ci și simbolic. Criminalul vrea să sublinieze acest aspect.
— Dar de ce femei? întrebă Lucy. Dacă vrea să-și subjuge victimele, nu ar fi mult mai dramatic cu bărbați?
— E o întrebare bună, răspunse Riley. Revăzu în minte locul crimei – cât de grijuliu fusese contrabalansat corpul.
— Dar amintește-ți, nu e prea puternic, spuse Riley. Poate fi în parte o chestiune de alegere a unor ținte mai ușoare. Femei de vârstă mijlocie ca acestea ar opune mai puțină rezistență. Dar probabil că și reprezintă ceva în mintea lui. Nu au fost alese ca indivizi, ci ca femei – și ceea ce or reprezenta femeile pentru el.
Alford lăsă să-i scape un bombănit cinic.
— Deci spuneți că nu a fost nimic personal, zise el. Nu e ca și cum aceste femei au făcut ceva ca să fie răpite și ucise. Nu e ca și cum criminalul chiar credea că o meritau în mod special.
— Așa se întâmplă de obicei, spuse Riley. În ultimul meu caz, criminalul viza femei care cumpărau păpuși. Nu-i păsa cine erau. Tot ce conta era că le vedea cumpărând o păpușă.
Liniștea căzu din nou. Alford se uită la ceasul de mână.
— Am o conferință de presă în aproximativ o jumătate de oră, spuse el. Mai e ceva de discutat înainte de asta?
Riley spuse:
— Păi, cu cât agentul Vargas și cu mine putem interoga mai repede familia cea mai apropiată a victimei, cu atât mai bine. Diseară, dacă e posibil.
Alford se încruntă îngrijorat.
— Nu cred, zise el. Soțul ei a murit tânăr, poate acum cincisprezece ani. Tot ce mai are sunt doi copii adulți, un băiat și o fată, amândoi cu familiile lor. Locuiesc chiar în oraș. Oamenii mei i-au interogat toată ziua. Sunt foarte epuizați și tulburați. Haideți să-i lăsăm până mâine înainte să-i mai supunem la un alt interogatoriu.
Riley văzu că Lucy era gata să protesteze, așa că o opri cu un gest tăcut. Era inteligent din partea lui Lucy să vrea să interogheze familia imediat. Dar Riley știa mai bine decât să facă valuri în rândul forței de ordine locale, mai ales dacă păreau să fie la fel de competenți ca Alford și echipa lui.
— Înțeleg, spuse Riley. Haideți să încercăm mâine dimineață. Dar familia primei victime?
— Cred că încă mai sunt ceva rude în Eubanks, spuse Alford. O să mă interesez. Haideți să nu ne grăbim. Criminalul nu e grăbit, până la urmă. Ultima lui crimă a fost
