pentru a-l pune la pământ, dar greutatea lui era prea mare. Când acesta și-a dat seama ce încerca ea să facă, a lovit-o cu cotul în coaste.
Această lovitură i-a tăiat respirația lui Kate, dar din cauză că o lovise cu cotul, apărarea lui a fost distrusă. De data aceasta, când a încercat să îl pună la pământ, a funcționat. Și din cauză că a dat tot ce era mai bun în ea, a funcționat puțin prea bine.
Neilbolt a picat de pe verandă. În momentul în care a picat, lovise două scări. Acesta strigase de durere și încercase să se pună înapoi pe picioare. Se uită la ea, încă în stare de șoc, încercând să-și dea seama ce s-a întâmplat. Alimentat de furie și mirare, urcă scările spre ea șchiopătând, fiind în mod clar năucit.
Pe măsură de se apropia de capătul scărilor, aceasta l-a păcălit cu un genunchi în față. Când încercă să se ferească, Kate îi prinse capul și îngenunchease din nou. Se forțase să-i pună capul pe verandă, în timp ce brațele și picioarele lui se împiedicau pe scări. Mai apoi, scoase cătușele din interiorul sacoului și îl încătușă cu o rapiditate și ușurință pe care numai treizeci de ani de experiență le poate oferi.
Se îndepărtă de Brian Neilbolt și se uită la el. Acesta nu încerca să scape de cătușe; părea mai degrabă uluit.
Kate își scoase telefonul, cu intenția de a suna la Poliție, dar și-a dat seama că mâna ei tremura. Corpul ei pompa adrenalină. Își dădu seama că zâmbea.
„Doamne, ce dor mi-a fost.”
Deși lovitura de la coaste o durea cumplit, în urmă cu cinci sau șase ani ar fi durut-o mult mai rău, cu siguranță. Și articulațiile de la genunchi erau întotdeauna așa de dureroase după o încăierare?
Ea și-a permis să se bucure pentru o clipă de ceea ce tocmai făcuse, iar mai apoi, reușise, în cele din urmă, să sune la Poliție. Între timp, Brian Neilbolt rămase nemișcat la picioarele ei, probabil întrebându-se cum o femeie, cu cel puțin douăzeci de ani mai în vârstă decât el, reușise să-i facă asta.
CAPITOLUL CINCI
Desigur, Kate se aștepta la anumite repercusiuni pentru ceea ce tocmai făcuse, dar nicidecum la ceea ce experimentase atunci când ajunsese la Secția Trei. Știa că urmează ceva atunci când a văzut privirile polițiștilor care treceau, în timp ce își vedeau de treburile lor. Unele priviri erau pline de respect, în timp ce altele o ridiculizau.
Kate nu se lăsă afectată. Era încă prea agitată din cauza confruntării, care avusese loc pe veranda lui Neilbolt, ca să îi pese.
După ce așteptase câteva minute în hol, un ofițer nervos s-a apropiat de ea.
- Dumneavoastră sunteți doamna Wise, nu-i așa? întrebă el.
- Da, eu sunt.
Pentru o clipă, a putut observa o sclipire de apreciere în ochii lui. Era genul de privire pe care o observa deseori în trecut, atunci când ofițeri sau agenți, care doar auziseră povești despre ea, o întâlneau pentru prima oară. Îi lipsea acea privire.
- Comisarul Budd ar dori să vorbească cu dumneavoastră.
Era destul de surprinsă. Spera să vorbească mai degrabă cu cineva precum Comisarul Adjunct Greene. Chiar dacă a fost mai încăpățânat la telefon, știa că poate fi mai ușor de convins față în față. Comisarul Randall Budd, în schimb, era genul de om cu care nu puteai glumi. Îl întâlnise o singură dată, cu câțiva ani în urmă. Abia își aducea aminte cu ce ocazie, dar își amintea că Budd părea a fi o persoană cu un caracter puternic și strict profesional.
Cu toate acestea, Kate nu voia să pară deloc intimidată sau îngrijorată. Așa că se ridicase și îl urmase pe ofițer, afară din zona de așteptare și înapoi prin biroul mare. Trecuseră pe lângă mai multe birouri, unde observase și mai multe priviri incerte, înainte ca ofițerul să o conducă pe un hol. În centrul holului, ajunseseră la biroul lui Randall Budd. Ușa era deschisă, ca și cum o aștepta deja de ceva timp.
Ofițerul nu a avut nimic de spus; de îndată ce a condus-o la ușa lui Budd, s-a întors pe călcâie și a plecat. Kate se uită în birou și îl văzuse pe Comisarul Budd făcându-i cu mâna să intre.
- Intrați, spuse el. Nu voi minți. Nu sunt mulțumit de dumneavoastră, dar nu mușc. Puteți, vă rog, să închideți ușa după dumneavoastră?
Kate intră și făcu ce i s-a cerut. A luat, mai apoi, unul din cele trei scaune care se aflau pe partea opusă a biroului lui Budd. Pe birou se aflau mai multe lucruri persoanele, decât lucruri legate de muncă: poze cu familia sa, o minge de baseball cu autograf, o cană de cafea personalizată și un fel cartuș cu valoare sentimentală așezat pe o placă.
- Lasă-mă să încep prin a spune că sunt foarte conștient de istoricul dumneavoastră, spuse Budd. Mai mult de o sută de arestări în toată cariera. Șefă de promoție la academie. Locul întâi și doi în opt turnee consecutive de kickboxing, pe lângă antrenamentul standard al Biroului, unde ați fost, de asemenea, grozavă. Numele dumneavoastră a devenit cunoscut atunci când ați fost responsabilă de cazuri și majoritatea oamenilor din Poliția Statală din Virginia vă respectă extrem de mult.
- Dar? spuse Kate. Nu a spus asta într-o încercare de a fi amuzantă. Voia, pur și simplu, să demonstreze că este capabilă să accepte o mustrare...deși, ca să fie sinceră, nu considera că o merită.
- Dar, în ciuda tuturor acestor lucruri, nu aveți niciun drept să atacați oameni doar pentru că dumneavoastră credeți că ar putea fi implicați în moartea fiicei prietenei dumneavoastră.
- Nu l-am vizitat cu intenția de a-l ataca, spuse Kate. L-am vizitat pentru a-i pune câteva întrebări. Eu pur și simplu m-am apărat atunci când el a devenit violent.
- Acesta le-a spus oamenilor mei că l-ați aruncat pe scările verandei și că l-ați lovit cu capul de podeaua verandei.
- Nu pot fi acuzată de faptul că sunt mai puternică decât el, nu-i așa? întrebase ea.
Budd se uită atent la ea, analizând-o.
- Nu îmi pot da seama dacă încercați să fiți amuzantă, tratând această situație într-un mod superficial, sau dacă aceasta este atitudinea dumneavoastră obișnuită.
- Domnule Comisar, înțeleg poziția dumneavoastră și cum faptul că o femeie de cincizeci și cinci de ani, pensionată, care a bătut pe cineva pe care oamenii tăi l-au interogat scurt, iar mai apoi eliberat, v-ar putea da bătăi de cap. Dar vă rog să înțelegeți...L-am vizitat pe Brian Neilbolt doar pentru că prietena mea m-a rugat. Și sincer, când am aflat mai multe lucruri despre el, am crezut că nu ar fi o idee tocmai rea să fac asta.
- Așadar, ați presupus că oamenii mei nu și-au făcut treaba așa cum ar fi trebuit? întrebă Budd.
- Nu am spus nimic de genul acesta.
Budd și-a dat ochii peste cap și oftă.
- Uitați, nu vreau să mă cert pe această temă. Sincer, tot
