întoarse pe călcâie și ieși din birou. Se simți puțin jenată. Ce naiba a fost în capul ei? Chiar și în cazul în care încă ar fi avut legitimația de agent FBI, ar fi fost ilegal pentru Poliția din Richmond să îi dea orice fel de informație fără aprobarea unui superior din DC.
Era mai mult decât umilitor să meargă înapoi la mașina ei cu acest sentiment, sentimentul de a fi un simplu civil.
„Un civil care nu poate să accepte un refuz.”
Și-a scos telefonul și a sunat-o pe Deb Meade. Când Deb răspunse, aceasta părea încă obosită și distantă.
- Îmi pare rău că te deranjez, Deb, spuse ea. Dar ai cumva numele și adresa fostului iubit?
Și bineînțeles că Deb le avea pe ambele.
CAPITOLUL PATRU
Deși Kate nu mai avea vechea legitimație de agent FBI, încă deținea ultima insignă. Era așezată deasupra șemineului din casa ei, o relicvă din vremuri de mult apuse, asemenea unei fotografii decolorate. După ce părăsise Secția Trei, se îndreptase spre casă, grăbindu-se să o ia. Stătuse mult pe gânduri dacă să își ia și arma. Se uita insistent la pistolul ei M1911dar, în cele din urmă, îl lăsase acolo unde îi era locul, în sertarul de lângă patul ei. La ce planuri avea în minte, dacă l-ar fi luat cu ea, ar fi fost ca și cum o căuta cu lumânarea.
S-a decis să ia cătușele, pe care le ținea într-o cutie de pantofi sub pat, cu alte câteva comori din cariera ei.
Pentru orice eventualitate.
A plecat de acasă și s-a îndreptat spre adresa pe care i-a dat-o Deb. Era un loc în Shockoe Bottom, la o distanță de douăzeci de minute cu mașina de casa ei. În timp ce conducea, nu se simțea neliniștită, dar era puțin entuziasmată. Știa că nu ar trebui să facă asta dar, în același timp, se simțea atât de bine să fie din nou pe urmele cuiva, chiar dacă o făcea în secret.
De îndată ce ajunsese la adresa fostului iubit al lui Julie Hicks, un tip pe nume Brian Neilbolt, Kate începuse să se gândească la soțul ei. Din când în când, își făcea apariția în gândurile ei, iar câteodată, îi rămânea întipărit acolo pentru o perioadă de timp. Asta se întâmpla în timp ce lua curba pe strada de destinație. Îl putea vedea cum dădea din cap în semn de frustrare.
„Kate, știi că nu ar trebui să faci asta”, părea să spună el.
Kate rânji ușor. Deși simțea că a reușit să treacă destul de repede peste moartea soțului ei, avea momente când îi lipsea extrem de mult.
Kate a îndepărtat acele amintiri, în timp ce parca mașina la adresa pe care Deb i-a indicat-o. Era o casă destul de frumoasă, împărțită în două apartamente diferite, cu verande care separau proprietățile. De îndată ce a ieșit din mașină, și-a dat seama că cineva era acasă, deoarece putea auzi pe cineva vorbind foarte tare înăuntru.
Când a urcat pe scările verandei, s-a simțit de parcă s-ar fi întors în timp, în urmă cu aproximativ un an. În ciuda lipsei armei din șold, se simțea din nou ca un agent. Totuși, fiindcă în realitate era un agent pensionat, nu știa ce va urma să spună după ce va bate la ușă.
Dar nu a lăsat acest lucru să o oprească. A bătut la ușă cu aceeași autoritate cu care ar fi bătut și acum un an. În timp ce auzea discuția zgomotoasă dinăuntru, își dăduse seama că se va rezuma la adevăr. Să mintă într-o situație în care nu avea ce căuta oricum nu ar face decât să înrăutățească lucrurile, în cazul în care ar fi prinsă.
Bărbatul care îi deschise ușa lui Kate a luat-o puțin prin surprindere. Avea aproximativ un metru nouăzeci și era foarte musculos. Era suficient să îi vezi umerii și îți dădeai seama că trăgea de fiare. L-ai putea confunda ușor cu un luptător profesionist. Singurul lucru care îl dădea de gol era furia din ochii lui.
- Da? întrebă el. Dumneavoastră cine sunteți?
Kate făcu o mișcare de care i-a fost dor. I-a arătat insigna. Spera ca vederea acesteia să aibă o anumită influență, având în vedere prezentarea ei.
- Numele meu este Kate Wise. Sunt agent FBI pensionat. Speram să puteți vorbi cu mine câteva clipe.
- Despre ce? întrebă el repezit și agitat.
- Sunteți Brian Neilbolt? întrebă ea.
- Da, eu sunt.
- Așadar, fosta dumneavoastră iubită este Julie Hicks, corect? Fosta Julie Meade?
- Rahat, din nou asta? Uitați, nenorociții de polițiști deja m-au încătușat și interogat. Acum, și federalii?
- Stați liniștit, nu sunt aici pentru a vă interoga. Voiam doar să vă pun câteva întrebări.
- Sună ca un interogatoriu pentru mine, spuse el. În plus, ați spus că sunteți pensionată. Sunt destul de sigur că asta înseamnă că nu trebuie să fac nimic din ceea ce îmi cereți.
Se prefăcu că este rănită de cuvintele lui, întorcându-și privirea în altă direcție. Însă în realitate, se uita peste umerii lui masivi, în spațiul din spatele lui. Văzuse o valiză și doi rucsaci sprijiniți de perete. De asemenea, văzuse o foaie de hârtie așezată pe valiză. Își putu da seama, datorită logo-ului mare de pe ea, că acea foaie este o chitanță de la Orbitz. Aparent, Brian Neilbolt pleca din oraș pentru o vreme.
Nu este cel mai bun scenariu atunci când fosta ta iubită a fost ucisă și tu ai fost interogat, iar mai apoi eliberat de îndată de poliție.
- Încotro vă îndreptați? întrebă Kate.
- Nu e treaba dumneavoastră.
- Cu cine vorbeați atât de tare la telefon înainte ca eu să bat la ușă?
- Din nou, nu e treaba dumneavoastră. Acum, dacă mă scuzați...
Se duse să închidă ușa, dar Kate continuă. Ea făcu un pas în față și își puse pantoful între ușă și tocul ușii.
- Domnule Neilbolt, am nevoie doar de cinci minute din timpul dumneavoastră.
Un val de furie i-a trecut prin fața ochilor, dar apoi părea să cedeze. Acesta își lăsă capul în jos și, pentru o clipă, lui Kate i se păru că este trist. Privirea era similară cu cea pe care o văzuse pe fața soților Meade.
- Ați spus că sunteți agent pensionat, nu-i așa? întrebă Neilbolt.
- Așa este, confirmă ea.
- Pensionat, spuse el. Atunci plecați naibii de pe veranda mea.
Kate stătea fermă pe poziție, arătând în mod clar că nu intenționa să plece nicăieri.
- Am spus să plecați naibii de pe veranda mea!
Acesta a dat din cap și apoi s-a întins să o împingă. A simțit forța
