suntem educați să percepem mediul înconjurător în mod clasic. În loc de asta ni se arată o caricatură caraghioasă și ni se propune să trăim în această lume. Apropo, despre relațiile cu doamnele. Priviți la pictura domnului Filonov ,,Bărbatul și femeia,, cum vi se pare?
De data asta privirii mele se expune o pânză cu o explozie de culori și imagini arhitecturale pe fonul căreia niște monștri goi și de mărimi diferite interpretau o pantomimă șizofrenică.
Așa o acțiune nu poate fi nicidecum descrisă, răspund eu încet și mă strădui în gând să adun într-un tot întreg compoziția picturii. Sunt de părerea că futurizmul în arta picturală este următorul pas al dezvoltării impresionismului. Imaginea se îndepărtează tot mai mult de obiectul pe care îl reflectă.
Un gând superb, ștabs-căpitan! Și acum ceva absolut nemaipomenit – domnul Malevici – ”Pătratul Negru”,locotenent-colonelul a arătat cu mâna ceva ce atârna chiar sub tavan.
Denumirea picturii vorbea de la sine – pânza era vopsită complet în culoarea neagră. Tot!
După cum vedeți, concepția oamenilor s-a schimbat complet. Observați, pictura este atârnată în așa numitul ”colț roșu” locul unde de obicei în case se atârnă icoanele. Asta e deja o provocare în adresa religiei.
Încă câteva minute am trecut pe îndelete prin sălile expoziției, uitându-ne la creația futuriștilot.
Mi se pare că e de ajuns pentru astăzi originalitate în percepție și în artă, a rezumat vizita noastră Demid Elizarovici, luăm un birjar și la mine la prânz. Totodată o să î-ți fac cunoștință cu familia mea.
Locotenent-colonelul locuia pe Podul Semenovsky, într-un apartament spațios, cu poduri înalte, mobilă masivă și portiere închise. Masa era deja servită: Șci – ciorbă rusească, plăcintă coulibiac, racituri, rastegai, lichior în grafin. Nu e rău deloc, dacă să avem în vedere că e al treilea an de război. Nevasta locotenent-colonelului, Evdokia Illarionovna, era profesoară de matematică la Cursurile lui Bestujevskii, fiica Olga învăța tot acolo la secția de oratorie și istorie, fiul cel mai mic Afanasii, era gimnazist, iar cel mai mare fiu Stanislav era subofițer de cavalerie pe frontul german.
Recunoașteți, Valerii Sergheievici, de când nu a-ți gustat ciorbă de casă? – a întrebat locotenent colonelul, aranjându-și șervețelul brodat la guler.
Ultima dată când am fost în concediu.
V-ați vizitat părinții? Sunteți din Țarițîn, nu greșesc?
Exact.
Și slujba a-ți început-o tot acolo, la cavalerie.
Întocmai.
Vă plac caii?
Desigur. Mama e de neam de cazaci.
Demid Elizarovici, neândoielnic a făcut cunoștință cu dosarul meu personal până a mă invita la expoziție și apoi la el acasă.
Iar neamul nostru iată î-și trage rădăcinile din Sankt-Petersburg.
Tată, acum ne numim din Petrograd, la corectat pe locotenet-colonel, fiica. E foarte absurd să redenumești orașul din cauza războiului cu Germania. Imaginați-vă, suntem așa de patrioți, încât nu mai putem să acceptăm ca capitala noastră să aibă nume german!
Demid Elizarovici tăcea. Eu am decis să rup pauza incomodă.
Olga Demidovna, permiteți-mi să vă întreb în ce an la studenție sunteți?
Al treilea.
Deja a-ți ales specialitatea?
Desigur. Filosofia contemporană.
De ce filosofia și nu literatura franceză?
Întrebarea mea nu a intimidat-o deloc pe fiica locotenent-colonelului. Probabil o auzea adeseori.
Deoarece plăcerea pentru înțelepciune nu e o caracteristică exclusiv bărbătească. De asemenea, filosofia actuală se ocupă de întrebări mult mai diverse, decât lucrul în sine sau transexistența umană.
Și ce ar putea fi mai divers decât asta?
Închipuirea, obținerea și întruchiparea Sufletului Păcii.
Dacă nu greșesc e poetul Soloviov?
Chiar el.
Mulți îl admiră.
Nu și futuriștii, observă Demid Elizarovici.
Olga Demidovna, l-a privit întrebător pe tatăl său.
Noi cu Valerii Sergheievici astăzi am fost la expoziția futuriștilor, a explicat locotenent-colonelul.
Într-adevăr Vă poate interesa așa ceva, tată?
Doar îndeplinid obligațiile de serviciu, locotenent-colonelul a privit spre mine. Cred că e timpul să începem masa. Poftă mare tuturor.
După prânzul copios, locotenent colonelul m-a condus în cabinetul său, unde a fost servit ceaiul cu zahăr rafinat. Se vede că aici trebuia să se petreacă punctul culminant al acestei zile de duminică.
Valerii Sergheievici, vreau să Vă împărtășesc unele reflecții referitor la serviciul noastru. Cu părere de rău, acum noi nu avem posibilitate să Vă satisfacem cererea Dumneavoastră despre îndreptarea Dumneavoastră la studii la Academia Comandamentului General. Este nevoie de Dumneavoastră aici. După cum vedeți și singur, războiul cu Germania durează mai mult decât credeam deodată. Frontul stă imobilizat. Nu putem nici noi să îi biruim, nici ei pe noi. Rezultă o luptă pentru rezistență până la epuizarea totală a ambilor părți. Cine va rezista mai mult, acela va lua și laurii victoriri.
Cred că la noi în rezervă sunt mai multe resurse de luptă, – am presupus eu.
Corect crezi. Avem mai multe resurse. Oameni mai mulți și industrie și teritoriu. De toate. Ce a-ți fi făcut în locul cheizerului în așa situație ambiguă?
A-ți pomenit anterior despre resursele noastre, prima ce î-mi trece prin minte este să fim lipsiți de ele.
Corect. Dar asta e imposibil, operația fiind de prea mare volum. În acest caz cum?
Să restricționăm posibilitatea de a fi folosite sau să le facem imposibil de folosit.
Bravo, hulubașule! Și cum de înfăptuit asta?
Nu mi-a reușit să răspund imediat la o așa întrebare. Mi-am pus în ciai două cubulețe de zahăr rafiant, am mai menținut o pauză, dar nici un răspuns nu î-mi venea în minte. Locotenent-colonelul a preluat inițiativa.
Sunt desigur mai multe soluții – de la omorul persoanelor celor mai suspuse până la tif. Dar eu văd totul altfel. De la începutul veacului Imperiul nostru tot experimentează cu democrația: parlamentul, partidele politice, cenzură mai lejeră. Știți și singur. Intelegențimea e mulțumită, revoluționerii la fel. Unii pot să vorbească și să publice liber ce vor, alții pot chema deschis spre răsturnarea morahiei, să faci să explodeze birocrații
