timp cât țiganca o va ajuta.
─ Care e numele dumneavoastră?
Ridică o sprânceană.
─ Asta este tot ceea ce vreți să știți?
─ Nu, răspunse Diana. Dacă va obține ceea ce își dorea își vor cunoaște mai mult decât numele.
─ Dar este politicos să știi cu cine vorbești. Eu sunt Lady Diana. Tatăl meu este Earlul de Bristol.
─ Da, spuse ea fără prea multă convingere.
─ Lady Di, prințesa teritoriului. Am auzit de tine.
Diana începea să o displacă dar țiganca avea ceva ce își dorea și își va lăsa mândria la o parte pentru a obține ce își dorea. Se uita la ea fără a-și ascunde disprețul.
Și, în cele din urmă, răspunse:
─ Sunt Lulia Vasile.
─ Încântată de cunoștință domnișoara Vasile, spuse Diana prietenoasă.
─ Acum, că ne-am cunoscut ai vrea să mă înveți scrimă?
Râsul fetei o învălui pe Diana. Și, a continuat să râdă pentru ceea ce a părut o eternitate. Apoi, s-a oprit și și-a șters lacrimile.
─ Vorbești serios nu? Drăguța mea, scrima nu este pentru tine.
Își ridică bărbia hotărâtă.
─ Pot învăța dacă am un profesor. Pot învăța orice.
Lulia dădu din cap.
─ Foarte bine. După ce se termină târgul vino să mă vezi. Discutăm posibilitatea. Trebuie să mă odihnesc acum.
Spunând asta Lulia intră în cort. Diana era convinsă că va avea o profesoară de scrimă, în sfârșit. Țiganca o va învăța și va putea să învețe și alte lucruri. Diana era însetată de cunoaștere și presimțea că Lulia era în măsură să o învețe mult mai multe decât scrimă. Posibilitatea de a se căsători fusese uitată și o viață cu totul diferită i se prezenta. Era un lucru bun că decisese să renunțe la fericirea domestică. Nu va implora pentru dragoste, și era convinsă că nu o va găsi vreodată. Scrima era un lucru mult mai bun și mai tangibil decât un sentiment mitic.
Luther nu a ajuns prea departe înainte de a decide să se întoarcă la târg. Pe cât de mult ura să recunoască Lady Diana avea dreptate. Târgul îl va distrage de la durerea ce îl împovăra și ar onora dorința tatălui său.
Lady Diana crescuse în anii cât fusese plecat. Era încă o fetiță în ochii lui, și așa va rămâne. Era cu cinci ani mai mare decât ea și nu putea uita cât de răsfățată fusese. Cel puțin crescuse suficient să înțeleagă că lucrurile nu pot fi întotdeauna cum și le dorește. Fusese politicoasă și încurajatoare mai devreme. O aprecia pentru asta. Ceea ce nu voia era să se căsătorească cu ea, chiar dacă fusese ultima dorință a tatălui său. Luther nu voia să se căsătorească din datorie, cel puțin nu încă. Va considera posibilitatea în câțiva ani. Inima lui era prea grea să se gândească la căsătorie.
Odată ajuns la marginea târgului găsi un post unde să-și lege calul. Un băiat din apropiere se îngrijea de animale. Îi aruncă un șiling și îi spuse:
─ Asigură-te că nimeni nu-l deranjează. Luther semnală către cal.
─ Da, domnul meu.
Cu calul asigurat, Luther se pierdu în mulțime. Un grup de actori era pe scenă într-o luptă de scrimă. Părea să fie la sfârșit. Mulțimea era adunată în jur vizionând cu venerație. Floretele erau reale și zăngănitul metalului acoperea zgomotul constant al spectatorilor. Luther era la fel de entuziasmat ca și sătenii. Actorii erau foarte îndemânateci cu floretele și se vedea că avuseseră profesori excelenți. El învățase scrimă de la cei mai buni instructori și nu credea că ar putea ține pasul cu ei.
La sfârșitul bătăliei mulțimea a izbucnit în aplauze. Luther rămase cu gura deschisă când și-au dat măștile jos. Cum fusese capabilă o femeie să gardeze cu o așa îndemânare? Nu ar fi crezut că se poate dar, totuși așa era. Voia să o cunoască, dar nu era sigur că era o mișcare înțeleaptă. Ar putea-o încuraja să abordeze o relație mai informală. Tatăl său nu credea că e bine ca angajatul să se amestece cu angajatorul-nici măcar la târg.
Luther se îndreptă spre cortul actorilor. Văzu niște șuvițe blonde și se încruntă. De ce mergea Lady Diana înspre cort? Nu ar fi trebuit să se apropie de țigani. Dacă avea nevoie de un motiv să caute țiganca, Diana tocmai i-a dat unul. Țiganca se opri în fața cortului și Diana o prinse din urmă. Discutau ceva, dar nu le putea auzi. După câteva momente, țiganca a intrat în cort și Diana a plecat cu un zâmbet imens pe față. Luther se îndreptă înspre Diana.
─ Lady Diana, o strigă pentru a doua oară în acea zi, dar ea nu-l auzi. Ea a continuat să meargă spre un stand care vindea plăcinte cu carne. Vorbi zâmbăreață cu omul care le vindea și cumpără una.
─ La naiba, înjură și împinse niște săteni încercând să ajungă lângă ea. Erau prea mulți oameni la târg și nu se putea mișca mai rapid.
Diana continuă vorbind cu sătenii pe lângă care trecea. Unde era escorta ei? Cum a putut-o lăsa tatăl ei așa fără însoțitor la târg? Nu le pasă de siguranța ei? Se opri să privească un băiat aruncând mingii într-un coș la unul din jocuri. Dacă câștiga primea ceva dulce pentru fiecare coș iar marele premiu erau patru tarte cu gem.
Era la doar câțiva pași de ea când ea a decis să se miște din nou. Frustrarea lui creștea cu fiecare secundă ce trecea. Se întinse și reuși să o apuce de braț. Ea se smuci și aproape căzu.
─ Îmi cer scuze, spuse el cu răsuflarea tăiată.
─ Te-am strigat. Nu am vrut să te sperii.
Ea se uită la el și se încruntă. Tarta ei cu carne se rostogolise la pământ și era acum acoperită de pământ.
─ Ce e atât de urgent să mă apuci așa?
Era un măgar ...
─ Voiam să vorbesc cu tine despre țigancă. Nu a sunat cum își dorise. Îl făcea să pară morocănos și nepoliticos.
─ Și de ce ești singură. Nu-ți pasă de reputația ta?
Și-a închis ochii și și-a încleștat mâinile în pumni. După câteva bătăi de inima a deschis ochii și s-a uitat urât la el. Înainte fusese mai înțelegătoare dar acum era furioasă.
─ Permiteți-mi să înțeleg mai bine. Ridică degetul la el.
─ M-ați apucat de braț și m-ați făcut să scap mâncarea pentru a mă mustra că nu am grijă de reputația mea?
─
