amăgească cu mult timp în urmă.
─ Nu dai peste un bărbat bun în fiecare zi, spuse Narissa melancolic.
─ Cred că l-am găsit pe ultimul decent din societatea noastră.
─ S-ar putea să ai dreptate. Narissa se căsătorise cu ducele de Blackmore și erau fost fericiți.
─ Mă scuzi. Trebuie să mă întâlnesc cu Lulia acum.
─ Foarte bine, spuse Narissa și o goni cu mâna.
─ Știi unde mă găsești dacă ai nevoie de mine.
Diana plecă din birou și se duse în camera din spate, unde practicau. Lulia și Bessie erau deja acolo. Lulia avea pletele ei negre împletite într-o coadă lunga, care îi ajungea la mijlocul spatelui. Nu purta nici un echipament de protecție în timp ce o antrena pe Bessie. Bessie nu va avea nici o îmbrăcăminte de protecție mai târziu, la meci, dar acum o avea. Nu voia nici o leziuni care ar putea preveni meciul mai târziu. Toată lumea din programul de scrimă lua lecțiile în serios. Scrima nu era ceva care aveau posibilitatea de a învăța de obicei. Nu era un sport pentru care o femeie să poată găsi cu ușurință un instructor, și era o pasiune care o consumase pe Diana încă de la șaisprezece ani.
Lulia și Bessie barară-lamele alunecând una contra celeilalte. Metalul zăngăni și ecoul răsună în întreaga cameră. Diana oftă în timp ce ele continuară să plutească în jurul camerei într-un dans de brațe, picioare, și florete. Poate după acest meci va garda și ea cu Lulia. Era un sport pe care îl iubea foarte mult și la care participa ori de câte ori i se oferea ocazia. În cele din urmă, după câteva momente meciul se termină. Bessie și Lulia gâfâiau, dar zâmbetele lor erau largi și emanau bucurie.
─ Ești destul de bună, îi spuse Lulia lui Bessie.
─ S-ar putea să câștigi.
Diana bătu din palme.
─ Este foarte bună. Nu există nici o îndoială că o va bate pe Lady Mary.
Lady Mary Addington miza frecvent la Salonul Fortuna. Tatăl ei o răsfățase și fusese antrenată de un maestru de scrimă. Se lăudase că poate bate pe oricine la scrimă, și Bessie a acceptat provocarea. Nu era primul meci aranjat de Diana, dar era unul dintre cele mai semnificative. Bessie era fata în casă a doamnei Mary. Dacă Bessie câștiga Lady Mary îi va da o mică avere și se va putea retrage la țară. Dacă pierdea își pierdea serviciul fără referințe. Nu mai fusese nici un meci atât de important de când Diana începuse să le aranjeze. Bessie își asuma un risc imens și dacă îi reușea-recompensa ar fi fost monumentală.
─ Sunt gata, declară Bessie.
─ Chiar dacă pierd, se merită.
Diana a vrut să-i spună că ea se va asigura să găsească altă poziție în cazul în care pierdea, dar se abținu. Își va da silința mai mult dacă crede că va pierde tot. Dacă pierdea, Diana îi va asigura o poziție nouă. Era mai bine să păstreze oferta până când era nevoie.
─ Mă bucur să aud asta, spuse Diana. Se întoarse spre Lulia.
─ Este totul pregătit pentru meciul din seara asta?
─ Am o servitoare care se va asigura ca echipamentele noastre să fie în mijlocul grădinii Silverton. Ea zâmbi.
─ Și un însoțitor care a fost de acord să o ajute, dacă este necesar.
Lulia probabil flirtase cu el ca să-l convingă. Era destul de frumoasă și cei mai mulți bărbați o găseau irezistibilă.
─ Minunat. Ne vedem acolo. Plecă și le lăsă să-și continue practica. Pentru prima dată de când începuse să organizeze meciurile avea un gol în stomac. Ar fi trebuit să fie entuziasmată, și totuși, simțea că lipsea ceva. Diana nu își regreta alegerile. Cum ar fi putut, când realizase atât de multe?
─ Diana, strigă Lulia.
─ Așteaptă. Vreau să discut ceva cu tine.
Se opri și se întoarse spre prietena ei. În unele privințe Lulia avea totul. Nu ar fi trebui să fie geloasă pe prietena ei; cu toate acestea, nu putea să nu fie. Uneori nu contează dacă ceva are sens sau nu-pur și simplu așa este.
─ Da?
Lulia veni și o trase într-o îmbrățișare.
─ Pari tristă, micuțo. Ce te deranjează?
Poate că până la urmă conta că era ziua ei. Poate că de aceea se simțea atât de melancolică. Nimeni nu își dăduse seama nici măcar cât să-i dorească o zi bună.
─ Nu. Nimic. Nu voia să-și împovăreze prietena. Nu avea nici un motiv să reamintească nimănui că astăzi era o zi în vreun fel specială. Era o prostie din partea ei să vrea ca cineva să-și amintească.
─ Mă îndoiesc, Lulia zâmbi.
─ Dar o lăsăm deoparte deocamdată. Am ceva pentru tine.
Lulia se îndreptă spre colțul unde pelerina ei era pe un scaun. Își puse mâna sub ea și scoase o cutie mică, apoi i-o duse Dianei.
─ Nu e mare lucru, dar am vrut să ai ceva dulce de ziua ta.
─ Nu credeam că își va aminti cineva ...
─ Eu nu uit nimic. Lulia îi dădu cu mâna în cap în joacă.
─ Nimic nu îți scapă odată ce îți intră aici. Sunt dulciuri de la magazinul care îți place atât de mult. Nu le mânca pe toate odată că vei sfârși cu durere de stomac.
─ Ești o prietenă bună. Nu avusese niciodată una mai bună. Singura altă femeie cu care era apropriată era Lady Katherine Wilson. Se cunoscuseră în școală și erau ambele femei singure. Merse cu ea la Salonul Fortuna și devenise parte din grup.
─ Îți mulţumesc pentru cadou. Cutia de dulciuri în mână.
─ Nu știu ce altceva să-ți spun...
─ Hai. Lulia își flutură mâna.
─ Nu îmi mulțumi. Nu-i nimic.
─ Nu este. Familia ei nici măcar nu o mai sărbătorea. Părinții ei nici măcar nu veniseră la Londra. Preferau să rămână la țară și o trimiteau cu o însoțitoare. Dar nu o deranja. În felul acesta avea libertatea de a organiza meciurile ei de scrimă, dar uneori se simțea singură.
─ Du-te și fă ce faceți voi femeile înainte de bal. Trebuie să mai practic cu Bessie. Are nevoie de tot ajutorul pe care îl poate primi.
Diana zâmbi. Nu va mai spune mulțumesc încă odată. Lulia era conștientă cât de mult o aprecia Diana. Nu ar mai accepta multă recunoștință. ─ Foarte bine. Te las să te duci la practică. Nu o obosi prea mult. Avem nevoie de ea în formă în seara asta.
Lulia
