periculoasă.
─ Tu ești singura persoană periculoasă lângă mine, aproape că a țipat.
─ Totul era în regulă înainte să mă acostezi tu. Particip la acest târg de când eram o fetiță.
─ Încă ești o fetiță, întrerupse el.
─ Unii bărbați ți-ar putea vedea inocența prea ispititoare să o ignore.
─ Dar tu nu ești unul dintre ei? Ridică o sprânceană.
─ Nu este nevoie să explici, domnul meu. Îmi dau seama că nu sunt vreo-o mare frumusețe. Dacă ai terminat să mă cerți pentru lipsa mea de acompaniament, mă duc să-mi iau ceva de mâncare din nou.
Se întoarse să plece, dar el nu putu permite acest lucru. De ce nu putea să înțeleagă că nu trebuia să fie singură? De ce nu îl lua în serios?
─ Așteaptă, strigă el.
─ Nu ar trebui să ...
Ea se întoarse și se uită la el.
─ Nu am nevoie să ai grijă de mine Lord Northesk. Pleacă.
─ Se pare că domnișoara nu te place. Răsună accentul feminin al ţigăncii în urechile lui.
─ Fă cum spune ea.
Nu avea o zi prea bună. Nu ar fi trebuit să se întoarcă la târg. Se uită peste umăr și întâlni ochii violeți ai țigăncii care fusese pe scenă mai devreme. Avea floreta la brâu și chiar știa să o folosească.
─ Lady Di nu are nevoie de un bărbat care să-i spună ce să facă. Se uită la el de sus în jos, ca și cum îi lipsea ceva.
─ Mai ales, unul care preferă să-i dea ordine în loc să o aprecieze.
─ Cine ești tu să mă judeci? El se uită urât.
─ O țigancă care nici măcar nu are propria-i casă.
─ Cel puțin am onoare, spuse ea.
─ Tu ești lipsit de ceva mai fundamental decât mine.
Lady Diana păși între ei.
─ Vă rog să plecați, Lord Northesk. Am de discutat cu Lulia lucruri care nu vă privesc.
Luther a plecat, dar nu pentru că femeile îi cerură asta. Lady Diana era în siguranță în grija Luliei. Putea scăpa de orice bandit cu o simplă mișcare de spadă. Poate că nu îi plăcea țiganca, dar avea talent. Dar totuși nu putea să nu-și facă griji pentru Lady Diana Thomas. Avea ceva care îl făcea să-și dorească să o protejeze și să se asigure că nimic nu o va răni vreodată. Nu voia să se gândească prea mult la ce îl motiva. Avea deja suficiente responsabilități după moartea tatălui său. Să găsească dragoste sau să construiască relații? Părea imposibil ... Domnișoare de calibrul Dianei nu erau la îndemâna lui și nici nu prevedea să fie pe viitor. Era cel mai bine să păstreze distanța și să o lase să-și găsească propriul ei drum. Oricum, nu avea nimic să-i ofere.
CAPITOLUL UNU
Londra, 1812
Cerul se întuneca când Diana a ieșit din casă. Trebuia să se grăbească să nu o prindă ploaia care amenința să vină. Era ziua ei și acum avea douăzeci și doi de ani. Cu timp în urmă era încântată să sărbătorească această zi specială, dar această bucurie murise de mult. Cu fiecare an ce trecuse își acceptase soarta, mai întâi de femeie retrasă, iar acum de celibatară. Practic nu era încă, dar de ce să nege realitatea? Era tot ceea ce orice domnișoară temea-femeie nemăritată, femeie savantă și o fată bătrână în devenire. Dar exista o diferență semnificativă, totuși. Diana lua toate aceste titluri și le folosea în avantajul ei. Iubea persoana care devenise. Nu, nu va sărbători ziua în care venise pe lume. Comemora ceva mult mai important-ziua în care preluase controlul asupra viitorul ei. Acea zi fusese în urmă cu șase ani, când a întâlnit-o pe Lulia.
Se uită din nou în sus și înjură. Diana a avea o întreagă gamă de obiceiuri proaste care în mod normal o femeie bine crescută nu le avea. Înjuratul era doar unul dintre lucrurile pentru care nu se simțea vinovată. Dar, știa când să se abțină. Acum nu era cazul. Nu era nimeni din înalta societate în jur să o vadă sau judece. Majoritatea timpului făcea ce avea chef-cu anumite limite. Societatea nu uita cu ușurință greșelile scandaloase. Îi plăcea să se afle la marginea incorectitudinii, dar nu își putea permite să fie exclusă din grațiile înaltei societăți. Finanțele ei depindeau de participarea la balurile societății.
Diana coti pe strada ce ducea la magazinul croitoresei Madame Debroux. Odată ajunsă la magazin s-a uitat în jur înainte de a intra pe ușa din spate în Salonul Fortuna. La această oră din zi nu a vrut să folosească intrarea secretă din interior și să perturbe clienții croitoresei. Nu putea folosi scuza că avea nevoie de mai multe rochii și nu voia să se prefacă. Odată ajunsă la etajul al doilea ciocăni la ușa biroului înainte de a intra. Narissa studia cărțile clubului și își mușca buzele.
─ Ești ocupată?
Se uită în sus și pufăi.
─ Deloc. Narissa închise cartea.
─ Doar verificam numerele. Este totul pregătit pentru meciul de scrimă de la balul Silverton din seara asta?
─ Mă întâlnesc cu Lulia în camera din spate în scurt timp să discutăm ultimele detalii. Are o ultimă sesiune de antrenament cu Bessie astăzi înainte de meci. Cărțile de pariuri merg bine cu cote în favoarea ei. Dacă nu câștigă va fi o pierdere.
Narissa dădu din cap.
─ Spune-mi dacă vrei să fac ceva. Nu voi participa în seara asta. Trebuie să supraveghez clubul.
Diana zâmbi.
─ Voi fi bine, spuse ea. Lulia va fi acolo și este vitează.
─ Țiganca ta este mai mult decât vitează-este de neclintit. Aproape îmi e milă de bărbatul care îndrăznește să o iubească.
Diana era de acord. Lulia nu avea nici o jenă să spună oricui ce gândea despre ei și nu se dădea deoparte de la orice provocare. Le separau doar câțiva ani, dar Lulia era mult mai înțeleaptă pentru vârsta ei. Uneori, Diana invidia libertatea pe care o avea prietena ei. Putea fi orice și merge oriunde. Lulia nu dădea socoteală nimănui; dar, Diana avea o mulțime de oameni care îi controlau viața. Într-o bună zi, va avea tot ce își dorea. Trebuia doar să aibă răbdare și să se concentreze la planul ei. Odată ce avea suficienți bani salvați va deschide o școală pentru fete. Una în care să se învețe mai mult decât cusut și bune maniere-o doamnă are nevoie în viață de mai multe abilități decât acestea.
─ Așa este. Lulia nu se va mulțumi cu orice bărbat. Va trebui să fie la fel de puternic ca și ea. Asta dacă are de gând să se stabilească. Nu cred că este în nici o grabă să găsească un soț.
Uneori
