știa și ce zone fuseseră curățate, deși câteva fuseseră omise așa cum avea să afle pe propria piele una din caprele lui doar cu o lună în urmă. Era păcat de ea, deși carnea ei nu a fost aruncată la gunoi. Sfârșitul ei a venit rapid când o piatră desprinsă din stâncă a declanșat explozia, a azvârlit-o spre cer, decapitând biata capră pe loc. Era prea lung drumul ca să îi care carcasa până acasă, așa că domnul Lee petrecu câteva zile pe munte ospătându-se regește în timp ce familia lui era îngrijorată de moarte din cauza lui.
Domnul Lee era un om mulțumit. Îi plăcea munca pe care o făcea și viața în natură, și se împăcase de mult cu ideea că nu va fi niciodată bogat sau că nu va mai merge în străinătate vreodată. Din acest motiv și el și nevastă-sa erau bucuroși doar cu doi copii. Îi iubea pe amândoi în egală măsură și își dorea tot ce-i mai bun pentru ei, dar era încântat că terminaseră școala pentru că acum puteau munci toată ziua la fermă, unde nevastă-sa cultiva legume, verdețuri și creștea trei porci și câteva duzini de găini.
Domnul Lee se gândea cât de mult poate să-și extindă ferma acum că avea ajutor în plus. Poate că s-ar fi descurcat cu încă o duzină de găini, cu mai mulți porci și o tarla cu porumb.
Se trezi brusc din visare, “Dar dacă e grav, Mud? Nu ți-am spus asta până acum, dar am leșinat de două ori săptămâna asta și aproape era să leșin de alte câteva ori.”
“Păi, și de ce nu mi-ai spus nimic până acum?”
“Nu am vrut să te îngrijorezi și oricum nu puteai face mare lucru, nu-i așa?”
“Eu personal, nu. Dar aș fi avut grijă să te duci la mătușă-ta mai devreme și poate aș fi insistat să te vadă un doctor adevărat”
“Doar mă știi, Mud. Ți-aș fi spus să stai să vedem ce are mătușa de zis înainte să ne repezim să cheltuim atâția bani; trebuie să admit că mă simt foarte slăbit câteodată și sunt un pic speriat de ce-o să-mi zică mătușa mâine.”
“Da, și eu. Chiar te simți atât de rău?”
“Câteodată nu am deloc energie. Eram capabil să alerg, să sar cu caprele, dar acum obosesc doar dacă mă uit la ele!”
“Clar ceva se întâmplă, știu asta cu certitudine.”
“Uite, Paw” care era numele total lipsit de inspirație cu care-l alinta, si care înseamnă ‘tata’ în thailandeză, “Copii sunt la poartă. Vrei să-i implici și pe ei?”
“Nu, ai dreptate, de ce să se îngrijoreze acum? Cred că mătușa va trimite mâine un mesaj, așa că spune-le că mâine la cină avem întrunire de familie și că trebuie să fie prezenți.”
“Cred că mă duc să mă culc acum, mă simt din nou obosit. Scuipatul mătușii m-a întremat pentru un timp, dar acum și-a pierdut efectul. Spune-le că sunt bine, dar roagă-l pe Den să scoată el caprele mâine dimineață la pășunat, vrei? Nu trebuie să le ducă departe, numai până la izvor unde pot mânca buruiană și se pot adăpa… Nu vor păți nimic o zi, două.
Și când ai două minute libere, poți să-mi faci ceaiul tău special, te rog? Cel cu ghimbir, anason și restul… asta m-ar înveseli puțin… Ah, și niște pepene și niște semințe de floarea-soarelui… poate o rogi pe Din să le crape pentru mine?”
“Ce zici mai bine de o cană cu supă? E mâncarea ta preferată…”
“Da, sigur, dar dacă am adormit deja, pune-o pe masă și o s-o mănânc mai târziu rece.”
“Bună, copii, mă duc la culcare mai devreme în seara asta. Nu vreau să vă îngrijorați, sunt bine. Mama o să vă dea mai multe detalii. Cred că am un fel de infecție. Noapte bună!”
“Noapte bună, Paw!” i-au răspuns toți. Din părea în special preocupată uitându-se cu îngrijorare întâi la domnul Lee care se retrăgea, și apoi unul la altul.
Așa cum stătea întins în tăcerea deplină a nopții, simți cum părțile laterale ale corpului pulsează din ce în ce mai tare, exact cum o carie e mai supărătoare în timpul nopții, dar era el era atât de obosit încât adormi rapid înainte să îi fie aduse ceaiul, semințele sau supa.
Afară, la masa mare în lumina fadă a înserării, restul familiei discuta șoptit despre încercările domnului Lee, în ciuda faptului că și dacă ar fi strigat nu ar fi avut cine să-i audă.
“Paw o să moară, mamă?” întrebă Din cu ochii în lacrimi.
“Bineînțeles că nu, draga mea”, replică ea “cel puțin… așa cred.”
1 2 Suferințele familiei Lee
Obiceiul locului era ca întreaga familie să doarmă laolaltă în, de altfel, singura cameră a casei: mama și tata aveau o saltea dublă, copiii câte o saltea de o singură persoană, iar fiecare din cele trei paturi erau protejate de o plasă împotriva țânțarilor. Când se treziră la ivirea zorilor mergeau atenți în vârful picioarelor ca să nu-l trezească pe Heng.
Știau că ceva nu e regulă pentru că, de obicei, el era primul în picioare și ieșit pe ușă chiar și în cea mai friguroasă dimineață. Îi priviră îngrijorați, îndelung, prin plasa de țânțari fața palidă ca de mort până fură alungați de mamă.
“Din, fă-mi o favoare, te rog. Nu-mi place deloc cum arată tatăl tău, așa că, repede, spală-te și du-te și vezi dacă mătușa poate să ne lămurească. Ești o fată foarte bună! Dacă nu e încă gata, și ai ajuns prea devreme, întreab-o dacă poate să îi facă o favoare nepotului ei preferat până nu e prea târziu, da?”
Din izbucni în plâns și alergă să se spele. “Iartă-mă, draga mea! Nu am vrut să te supăr”, strigă după ea. Un sfert de oră mai târziu când ajunse în fața casei mătușii, bătrâna deja îmbrăcată mânca supă de orez la masa mare din fața casei.
“Bună dimineața, Din! Mă bucur mult să te văd. Vrei un farfurie de supă? E delicioasă! Da își alinta nepoatele, iar pe Din în mod special, dar când auzi ce dorea de la ea nu se putu abține să nu comenteze că maică-sa avea pretenții destul de mari să ceară atât de mult într-un timp atât de scurt.
“Maică-ta aia a ta… Bine o să văd ce pot face… Paw arată rău de tot, nu-i așa?”
“Da, mătușă Da. E alb ca un cadavru, dar nu credem că a murit încă… Mama se pregătea să înfigă un bold în pielea lui ca să vadă dacă reacționează, dar n-am mai așteptat să văd. Nu vreau ca Paw să moară, mătușă Da, te rog salvează-l!”
“Am sa fac tot ce-mi stă în putință, copila mea, dar dacă Budha îl cheamă, nimeni în lumea asta nu-l poate refuza, dar hai să vedem ce putem face. Vino cu mine!”
Da o îndrumă spre sanctuarul ei, aprinse o candelă și închise ușa în urma lor. Ea spera că Din va arăta interes față de ‘metodele vechi’ atâta timp cât era suficient de tânără ca să o învețe pentru că era conștientă că va avea nevoie de un succesor la un moment dat, mai ales dacă voia ca tradiția să fie continuată în familia Lee.
