Poezii. Eminescu Mihai
Чтение книги онлайн.
Читать онлайн книгу Poezii - Eminescu Mihai страница 12
A lumii paranimfa – moartea.
Si maicii ce strange pruncutu-i la san,
Privirea de lacrime plina,
Vazand cum geniile mortii se-nclin
Pe fruntea-i copila cu spasmuri si chin,
Speranta durerea i-alina.
Caci vede surasu-i de gratie plin
Si uita pericolul mare,
L-apleaca mai dulce la sanu-i de crin
Si fata-i umbreste cu par ebenin,
La pieptu-i il strange mai tare.
Asa marinarii, pe mare imbland,
Izbiti de talazuri, furtune,
Izbiti de orcanul ghetos si urland,
Speranta ii face de uita de vant,
Si spera la timpuri mai bune.
Asa virtuosii murind nu desper,
Speranta-a lor frunte-nsenina,
Speranta cea dulce de plata in cer,
Si face de uita de-a mortii dureri,
Pleoapele-n pace le-nchina.
Cum mangaie dulce, alina usor
Speranta pe toti muritorii!
Tristeta, durere si lacimi, amor
Azilul isi afla in sanu-i de dor
Si pier, cum de boare pier norii.
ASTA VREU, DRAGUL MEU!
Iubesti scumpa mea frumoasa
Ghirlandioara de-albe flori,
Ce-ncununa gratioasa
Buclele-mi ce-n vanturi zbor?
Nu nu! nu nu!
Ce vrei dar draga tu?
Poate roza cea tacuta,
Care dulce se saruta
Cu fluturii razatori?
Ba nu, nu cununa-n laur,
Cinsa-n aur, aur, aur,
Atunci este un tezaur,
Asta vreu,
Dragul meu!
Iubesti dulce dragulina
Doina mea de tainic dor,
Ce pe lira mea suspina
Dulce, bland, incetisor?
Nu nu! nu nu!
Ce vrei dar draga tu?
Poate cantul de-armonie,
Care Eol il adie
Printre frunze, printre flori?
Ah! cand aurul suspina,
In punguta plina, plina,
C-o cantare metalina!
Asta vreu,
Dragul meu!
Iubesti poate pe Selene,
Ca o candela lucind
Cand cu pasu-i lin, alene
Se preumbla surazand?
Nu nu! nu nu!
Ce vrei dar draga tu?
Iubesti poate alba zare,
Ce-o sageata mandrul soare
Peste campul inflorind?
Ah!, cand aurul dulce suna
In punguta mea nebuna,
Nu-mi mai trebe alba luna!
Asta vreu,
Dragul meu!
Iubesti patria-ti mareata,
Ce de glorii duce dor,
Cand in palida ei fata
Se deseamna-un viitor?
Nu nu! nu nu!
Ce vrei dar draga tu?
Poate visul mare, mare,
De marire, razbunare,
Ce-l viseaza-a ei popor?
Cand in loc de glorii, laur,
Mi-ai da aur, aur, aur.
Atunci fi-mi-ar un tezaur,
Asta vreu,
Dragul meu!
MISTERELE NOPTII
Cand din stele auroase
Noaptea vine-ncetisor,
Cu-a ei umbre suspinande,
Cu-a ei silfe sopotinde
Cu-a ei vise de amor;
Cate inimi in placere
Ii resalta usurel!
Dar pe cate dureroase
Cantu-i mistic le apasa,
Cantu-i bland, incetinel.
Doua umbre, albicioase
Ca si fulgii de ninsori,
Razele din alba luna
Mi le torc, mi le-mpreuna
Pentru-ntregul viitor;
Iar doi ingeri canta-n plangeri,
Plang in noapte dureros,
Si se sting ca doua stele,
Care-n nunta, usurele,
Se cunun cazande jos.
Intr-un cuib de turturele
Ca si fluturii de-usor
Salta Eros nebuneste,
Il desmiarda, l-incalzeste
Cu un vis de tainic dor;
Iar in norul de profume
Doua suflete de flori
Le desparte-al noptii mire
Cu fantastica-i soptire,
Le resfira, pana mor.
Cand pe stele aurie
Noaptea doarme usurel,
Cate inime razande,
Dar pe cate suspinande
Le delasa-ncetinel!
Dar asa ne e destinul,
Vitreg prea adeseori,
Unui lumea i-acordeaza,
Iar pe altul il boteaza
Cu-a lui roua de plansori.
CE-TI DORESC EU TIE, DULCE ROMANIE
Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie,
Tara mea de glorii, tara mea de dor?
Bratele nervoase, arma de tarie,
La trecutu-ti mare, mare viitor!
Fiarba vinu-n cupe, spumege pocalul,
Daca fiii-ti mandri aste le nutresc;
Caci ramane stanca, desi moare valul,
Dulce Romanie, asta ti-o doresc.
Vis de razbunare negru ca mormantul
Spada ta de sange dusman fumegand,
Si deasupra idrei fluture cu vantul
Visul tau de glorii falnic triumfand,
Spuna lumii large steaguri tricoloare,
Spuna