mijlocul formelor ascuțite ale navelor. Se apropia de Honey B și, pe măsură ce se micșora distanța au putut să vadă că purta ceva. Flutura din mâini și striga, dar microfoanele de intercom nu erau suficient de sensibile pentru a permite oamenilor din interior să audă ceea ce spune el.
− Nu știu cine este, continuă Vini tărăgănând sarcastic vocea, − dar e clar că are tendințe suicidare. Dacă rămâne acolo când începe decolarea, va fi prăjit de viu.
− Pare că încearcă să ne spună ceva, observă Bred. − Știe cineva cine este?
Tyla se încruntă și se uită în depărtare. − Da, spuse ea dezamăgită. − Este un android care a reușit să intre și el în Vânătoare. Johnathan R, cred că-i numele lui.
− Mă întreb, ce vrea de la noi? cugetă Vini.
Androidul ajunsese la macaraua de lângă Honey B și începu să urce prin gravtub. − O să aflăm dintr-un minut într-altul, spuse Bred. Și începu să se desfacă din centuri. − Ar fi mai bine să merg jos să-l las să intre.
− Ești nebun, exclamă Tyla. − Sunt mai puțin de cincisprezece minute până la decolare.
− Păi, dacă domnul R își poate risca viața trecând prin acest câmp minat într-un moment ca ăsta, cel puțin pot să aflu ce crede el că e atât de important de discutat. Bred deschise ușa din spatele cabinei și se strecură în jos prin Miez spre Camera Desenelor.
A ajuns aproape de-odată cu sunetul soneriei ecluzei. Deschizând trapa exterioară, îl privi pe vizitator. Androidul era îmbrăcat de asemenea într-un combinezon spațial, gri simplu peticit în mai multe locuri. Cam ponosit, dar e un tip care arată destul de plăcut, se gândi Bred. Dar de când am început să mă întreb cum arată un android? − Bună, spuse el cu voce tare. − Cărui lucru îi datorez onoarea acestei vizite?
− Eu... eu am ceva pentru doamna deVrie, se bâlbâi androidul. Arăta vizibul stânjenit, schimbându-și nervos greutatea de pe un picior pe celălalt.
− E ocupată acum, se pregătește pentru decolare. Eu sunt fratele ei. Dacă îmi dai mie orice chestie ai avea pentru ea, o să mă asigur că o s-o primească.
Androidul a ezitat un moment, apoi scoase un buchet de flori. Și erau flori adevărate; Bred își dădu seama de asta prin subtilitatea parfumului lor. − Acestea sunt pentru ea, spuse Johnathan. − Ca și scuze. Spune-i că îmi pare rău pentru felul în care s-au petrecut lucrurile aseară. Nu am avut nicio dorință să o insult sau să-i rănesc sentimentele. Doar că uneori devin un pic prea superemoționat.
Bred luă buchetul. Androidul se întoarse brusc și se întoarse în jos prin gravtub. Bred se holbă buimac la flori preț de câteva secunde, apoi urcă din nou prin Miez până la Sectorul de Control.
− Ei bine, despre ce era vorba? întrebă Vini în momentul în care el își făcu apariția în cameră.
− A venit să livreze ceva, răspunse Bred. El a aruncat ușor buchetul în poala surorii lui. − Asta. Buchetul ăsta e pentru tine.
Tyla a reacționat ca și cum i-ar fi aruncat o cutie de gândaci Dijenese. − Nu vreau nimic de la creatura aia.
− De ce nu? Florile adevărate se găsesc greu zilele astea.
− De ce ți-ar aduce flori un android? întrebă Vini, stârnită de un sentiment pervers de curiozitate.
Fața Tylei se făcu de un roșu aprins. Ea aruncă florile în grabă și acestea ajunseră pe peretele din spate al cabinei. − Cum ar trebui să știu de ce un andro face anumite lucruri?
− A zis că sunt drept scuză, a adăugat Bred, mai mult pentru a-i alimenta focul lui Vini decât pentru a-și edifica sora. − Nu a vrut să te insulte sau să-ți rănească sentimentele.
− Ce s-a întâmplat între tine și acel android? o împunse Vini pe Tyla.
Tyla voi să se topească pe podea. − Nimic. Nimic. NIMIC!
Până în acest moment, cei patru ofițeri de Operațiuni de Zbor au ignorat cele ce se întâmplau în spatele lor, concentrându-se asupra activității de a conduce nava. Acum, totuși, deranjul a scăpat de sub control. Căpitanul Kirre se întoarse pentru a privi încruntată spre pasageri. − Îmi doresc liniște în timpul procedurii de pre-decolare.
− El a mai spus, a continuat Bred fără milă, că-i pare rău pentru felul în care s-au petrecut lucrurile. Câteodată poate deveni puțin superemoționat.
− Ce ți-a făcut? Vini era acum foarte prinsă.
De data aceasta, Tyla a depășit roșeața normală și a trecut mult în gama infraroșu. Căpitanul Kirre i-a venit pe neașteptate în ajutor, urlând: − GURA!
Toate activitățile din cameră s-au oprit. Luuj îi privi un moment pe nelegiuiți, apoi spuse: − Maestre deVrie, nu pot opera această navă cu astfel de distrageri. Dacă doriți să decolați după program, va trebui să mențineți liniștea în timp ce sunt efectuate operațiunile de zbor.
− Îmi pare rău, Luuj, se scuză Bred în timp ce își trăgea din nou centurile. − Tu ești șefa. Aruncă repede o privire la stânga. Vini dădea pe afară de o curiozitate abia reținută. El zâmbi.
La sol, putu să-l vadă pe Johnathan R alergând înapoi spre propria sa navă răblăgită, ajungând la ea și urcând înăuntru doar cu câteva minute înainte de începerea Marii Decolări. Bred clătină ușor capul cu gândul la gestul melodramatic al androidului.
Momentul Marii Decolări a sosit. La o jumătate de kilometru mai încolo, nava lui Jusser, mică, elegantă și construită pentru viteză, se ridica ușor în aer. Nu făcea nici rotocoale de flăcări, nici vuiet puternic, nici vibrații tumultoase care să scuture pământul. În schimb, motoarele gravitaționale păreau să ridice vasul ca săgeata de dart fără efort înspre cer.
Seninătatea scenei era doar un efect vizual. Dacă ochiul uman ar fi putut detecta radiațiile de pe părțile extreme ale spectrului electromagnetic, spectatorii ar fi putut asista la o scenă de o violență incalculabilă. O întrepătrundere incredibilă ale forțelor gravitaționale, magnetice și electrice avea loc în interiorul contracurentului lui Hermes. Orice creatură vie capturată în acest câmp ar arde într-o fracțiune de secundă. Orice dispozitiv mecanic s-ar deforma sau topi. Erau multe povestiri despre oameni și mașini prinse accidental înun contracurentul unei nave spațiale, și toate erau pe departe de a fi plăcute.
Lui Hermes i-a luat două minute ca să dispară în cerul azuriu. Apoi a fost rândul lui Honey B. Căpitanul Kirre a acționat un întrerupător și generatoarele artigrav au prins viață vuind liniștit. Printr-un paradox ciudat al fizicii, era necesar să se creeze o gravitație artificială de doi G în interiorul navei pentru a se putea genera un câmp antigravitațional în afară. Ocupanții cabinei au fost apăsați mai adânc în fotoliile lor. Când Nezla a anunțat că câmpul intern s-a acumulat suficient, Luuj a activat un alt comutator. Pământul de afară rămânea ușor în urmă pe când albastrul cerului se întuneca treptat. Femeile din Operațiunile de Zbor își țineau privirea lipită de consolele lor; nu-și permiteau să fie hipnotizați de panorama schimbătoare cât timp aveau încă de lucru.
Sora,
