O Lumină În Inima Tenebrelor. Amy Blankenship

Скачать книгу

părea de prădător. I se scurseră ochii după ea de mult timp și ea niciodată nu i-ar fi dat apă la moară. Iar acum că cei doi gardieni nu erau în preajmă să-l oprească, nu ar fi scăpat așa ușor.

      Hyakuhei a privit cu interes scena petrecându-se câțiva pași de el. Putea să-l vadă perfect pe tip, dar nu zări decât spatele femeii. − Acea fata… Ochii îi luară o strălucire stranie în timp ce o privea. Putea să-i miroasă nervozitatea și puritatea atât de mult încât să-i suprasolicite simțurile.

      Cât despre tipul care o ținea, pofta lui era atât de groasă în aer, încât se putea vedea. Ochii lui Hyakuhei se micșorau pe când nevoia de a-l ucide pe nemernic începu să-i ardă în vene. El a pornit înainte dar se lovi scut de praful de curcubeu care-i opri avântul. Strălucirea liniștitoare se așeză în timp ce el se aplecă din nou pe perete, micindu-și încă o dată ochii cu bănuială. Era protejată de nemuritor?

      Atinse ceea ce a rămas din acel scut și lăsă sentimentul liniștitor să-l copleșească. Un efect așa de calmant nu-i va opri intențiile rele prea mult. − Băieții și jocurile lor, rânji în timp ce ochii lui plini de noapte se întorceau la fată.

      Aura ei îl prinse complet nepregătit. Privirea îi dezmierda trupul minunat iar pielea ei strălucea ca roua pe o floare înaintea primei lumini a zorilor. Nevoia de a o atinge îi copleși simțurile, și făcu un alt pas în necunoscut spre ea... de această dată ignorând scutul enervant al strălucirii protectoare.

      Chiar când urma să ia fata în propriile brațe, un alt val de posesivitate îl lovi ca un șoc real. Aura familiară îi mângâia simțurile, așa cum nu simțise de zeci de ani. Privind ultima dată spre fata pe care o revendica mental, ochii lui întunecați se umeziră ușor în timp ce luase decizia. O va avea... în curând.

      Un zâmbet îi înclină buzele viclene la gândul noii aure, în timp ce se retrăgea în întuneric. − Deci sfidătorul Kyou, a hotărât să intre în joc... să vedem ce intenții are cu adevărat.

      ******

      Toya a pătruns în apartamentul pe care-l împărțea cu Shinbe, dar când nu și-a văzut prietenul, a început să strige deodată. − Shinbe, unde naiba ești? Furia lui era mare și, din motive întemeiate, avea un sentiment foarte rău cu privire la siguranța lui Kyoko, mai ales după ce Kotaro la informat despre celelalte fete dispărute... atât de multe.

      Deja nervii lui erau întinși și dacă nu o va avea în față pe Kyoko cât mai repede, era pornit să spargă ceva. Apoi, din nou, Dacă ar fi văzut-o, ea să se considere norocoasă dacă o va mai pierde din ochi din nou... vreodată. Dacă ar fi fost după el, ar fi ținut-o în cătușe permanent doar pentru el.

      Shinbe ieși din baie aranjându-și cămașa albastră ca gheața arătând ca și cum ar merge în oraș. − Sunt aici, unde arde? S-a așezat pe canapea și a început să-și pună pantofii ca și cum n-ar fi avut nicio grijă pe lumea asta.

      Kotaro stătea în spatele lui Toya așteptând să vadă dacă Shinbe avea idee despre unde ar fi Kyoko. Lăsându-se pe tejgheaua de la bucătărie, se uită cum Toya se ridică peste Shinbe.

      Dacă Toya și-a adus aminte de ceea ce făcuse Shinbe pentru el în trecut, i-ar fi arătat probabil mai mul respect. Kotaro își înclină capul într-un unghi amuzant, regândindu-se. − Nu ar putea, se corectă el. Vederea temperamentul crescând al băiatului ar fi fost amuzantă dacă nu lipsea Kyoko.

      âˆ’ Am pierdut-o pe Kyoko și acum n-o găsesc nici pe Suki! Toya se contorsionă văzând că Shinbe nici nu se uită la el.

      Zâmbetul superior al lui Shinbe distruse cu siguranță ultimul nerv al lui Toya. Dacă Shinbe nu ar fi avut creierul deja jumătate mort de la loviturile în cap date de Suki, Toya ar fi făcut ravagii. Dar acum își dori prietenul conștient și în stare să răspundă.

      Shinbe și-a terminat legăturile, știind că Suki avea să-l urască pentru asta, dar nu-i păsa. El s-ar fi împăcat cu ea. Mereu se distrau când se sărutau după o luptă... ochii îi străluceau la aceste gânduri plăcute. Sărutul ar fi distractiv...

      Auzind o mormăială periculoasă, Shinbe și-a îndreptat atenția spre prietenul său, cu ridicând calm din sprânceană. − Ce-i?

      âˆ’ La naiba, Shinbe! Nu mă joc! Unde naiba sunt Suki și Kyoko? Toya răbufni, cu ochii lui de aur în stare să-și străpungă prietenul ca un cuțit. Dacă Shinbe nu-i răspundea în curând, știa că va exploda.

      Shinbe se încruntă confuz când îl observă pe Kotaro sprijinit de bar. Toya și gardianul nici măcar nu se agreau, nu mai zic să stea împreună. Pieptul lui se strânsese. − Nu știu sigur, dar Suki m-a lăsat baltă în seara asta spunând că iese cu prieten, dar nu a zis cine.

      Când Toya începu să jure din nou, Shinbe se ridică. − Așteaptă, nu am terminat, deci ține-ți pantalonii. În timp ce eram la apartamentul ei mai devreme, am văzut un fluturaș pe tejghea de la clubul Miezul Nopții și ziua de astăzi era încercuită de ea. El zâmbi șmecher. − Mă pregăteam să merg acolo să văd dacă o găsesc.

      Kotaro a oftat, în timp ce Toya a început să bată câmpii despre fetele proaste. Ca să nu-și piardă timpul se întoarse spre ușă. Aruncă peste umăr un − Mersi, Shinbe în timp ce plecă acum mai îngrijorat ca niciodată. Spera doar că Kamui a fost cu ea... protejând-o cumva.

      Shinbe își înclină capul spre lateral, privind peste umărul lui Toya pe când Kotaro plecă, apoi se îndreptă și se încruntă la Toya. − Ce se întâmplă și de ce a venit Kotaro aici? Îngrijorarea a strălucit în ochii lui ametist. Întotdeauna îl plăcu pe Kotaro, dar nu putea să-i mărturisească asta lui Toya fără a fi considerat un trădător.

      Toya și-a luat cheile de pe bar, și a răspuns. − Îți spun pe drum.

      Se întoarse și începu să meargă la ușă, fără să-și facă griji că Shinbe se afla în spatele lui. Ura să fie fără Kyoko. Îl făcea mereu să se simtă ca și cum ar gravita buimac în jurul ei. Era timpul să o găsească și să o pună înapoi în locul ei... lângă el.

      Capitolul 5

      Kyoko nu-i plăcea modul în care Yohji o ținea

Скачать книгу