și s-a așezat lângă ea. Era atât de aproape că ea îi putea simți energia. Era ceva intens. Inima ei a început să bată repede.
El și-a trecut ușor un deget prin părul ei, împingându-i-l înapoi de pe față. Apoi l-a trecut pe la coada ochiului ei, și apoi în jos pe obraz.
Ea și-a păstrat fața în jos, cu ochii la podea, temându-se să-i întâlnească privirea. Îl putea simți examinând-o.
"Nu-ți face griji," a spus el, vocea lui blândă, profundă, făcând-o să se simtă complet în largul ei. "Îl vom găsi pe tatăl tău. O vom face împreună."
Dar nu despre asta își făcea ea griji. Ea își făcea griji pentru el. Caleb. Își făcea griji despre când o va părăsi.
Dacă ea se întorcea cu fața spre el, se întreba dacă el o va săruta. Abia aștepta să-i simtă atingerea buzelor.
Dar îi era frică să întoarcă capul.
Părea că au trecut ore întregi până când în cele din urmă și-a adunat curajul de a se întoarce.
Dar el se întorsese deja în altă direcție. Sătea sprijinit ușor pe fân, cu ochii închiși, adormit, cu un zâmbet blând pe fața luminat de flăcările focului.
Ea a alunecat mai aproape de el și s-a lăsat pe spate, odihnindu-și capul la câțiva centimetri de umărul lui. Aproape se atingeau.
Și aproape era de ajuns pentru ea.
DOI
Caitlin a tras înapoi ușa hambarului și și-a mijit ochii la o lume acoperită de zăpadă. Lumina soarelui se reflecta din orice. Și-a adus mâinile la ochi, simțind o durere mai tare ca niciodată: ochii o dureau îngrozitor.
Caleb a ieșit alături de ea, terminând de înfășurat pe brațe și gât un material subțire, transparent. Aproape că arăta ca folia alimentară, dar părea să se dizolve în pielea lui odată ce era întins. Nici măcar nu putea să-și dea seama că era acolo.
"Ce-i asta?"
"Folie pentru piele", a spus el, privind în jos în timp ce o înfășura cu grijă, iar și iar, peste brațe și umeri. "Este ceea ce ne permite să ieșim în lumina soarelui. Altfel pielea noastra ar arde." El o privi. "Nu ai nevoie de ea – deocamdată."
"De unde stii?" a întrebat ea.
"Crede-mă", a spus el, rânjind. "Ai fi știut."
A băgat mâna în buzunar și a scos un mic flacon de picături de ochi, s-a lăsat pe spate și a pus câteva picături în fiecare ochi. Încet, s-a întors și s-a uitat la ea.
Trebuie să fi fost evident că o dureau ochii, pentru că el i-a pus ușor mâna pe frunte. "Lasă-te pe spate", a spus el.
Ea s-a lăsat pe spate.
"Deschide ochii", a spus el.
Când a făcut-o, el s-a întins și i-a pus o picătură în fiecare ochi.
Înțepa groaznic, și ea a închis ochii și și-a aplecat capul.
"Au", a spus ea, frecându-și ochii. "Dacă ești supărat pe mine, doar spune-mi."
El a rânjit. "Îmi pare rău. Arde la început, dar te vei obișnui. Sensibilitatea îți va disparea în câteva secunde."
Ea a clipit și și-a frecat ochii. În cele din urmă, s-a uitat în sus, și ochii ei se simțeau din nou bine. El avea dreptate: toată durerea dispăruse.
"Cei mai mulți dintre noi tot nu se aventurează să iasă în timpul orelor cu soare, dacă nu sunt obligați. Suntem cu toții mai slabi în timpul zilei. Dar, uneori, trebuie să o facem."
Se uită la ea.
"Această școală a lui", a spus el. "Este departe?"
"Doar o scurtă plimbare,", a spus ea, luându-l de braț și conducându-l pe peluza înzăpezită. "Liceul Oakville. A fost și școala mea, până cu câteva săptămâni în urmă. Cineva dintre prietenii mei trebuie să știu unde este."
Liceul Oakville arăta exact cum își amintea Caitlin. Era ireal să se întoarcă aici. Privind în sus la el, s-a simțit ca și cum ar fi luat doar o vacanță scurtă, și acum era înapoi la viața normală. Chiar și-a permis să creadă, pentru un moment, că evenimentele din ultimele săptămâni au fost doar un vis nebunesc. Și-a permis să-și imagineze că totul era complet normal din nou, la fel cum fusese. Se simțea bine.
Dar când s-a uitat și l-a văzut pe Caleb stând lângă ea, a știut că nimic nu era normal. Dacă era ceva mai suprarealist decât întoarcerea aici, era întoarcerea cu Caleb alături de ea. Avea să intre în vechia ei școală alături de acest bărbat superb, de peste 1,80, cu umeri largi, solizi, îmbrăcat tot în negru, cu gulerul mare al hainei sale negre de piele îmbrățișându-i gâtul, strecurându-se pe sub părul destul de lung. Arăta ca și cum tocmai coborâse de pe coperta uneia dintre revistele populare pentru adolescente.
Caitlin și-a imaginat ce reacție vor avea celelalte fete când o vor vedea cu el. A zâmbit la acel gând. Nu fusese deosebit de populară, și cu siguranță nici băieții nu-i acordaseră multă atenție. Nu fusese nepopulară – avusese niște prieteni buni – dar nu fusese în centrul celei mai populare găști. Se gândea că fusese undeva pe la mijloc. Chiar și așa, și-a amintit că fusese disprețuită de unele dintre cele mai populare fete, care păreau toate să rămână împreună, să meargă pe holuri cu nasul pe sus, ignorând pe oricine nu considerau că este la fel de perfect ca ele. Acum, poate, o vor observa.
Caitlin și Caleb au urcat treptele și au trecut prin largile uși duble ale școlii. Caitlin s-a uitat la ceasul mare: 8:30. Perfect. Prima clasă tocmai se termina și holurile se vor umple în câteva secunde. Asta-i va face să iasă mai puțin în evidență. Nu vor trebui să-și facă griji despre pază sau despre un permis de hol.
La țanc, a sunat clopoțelul și în câteva secunde holurile au început să se umple.
Lucrul bun despre Oakville era că era pe altă lume față de groaznicul liceu din New York. Aici, chiar și atunci când se umpleau holurile, exista încă suficient spațiu de manevră. Geamuri mari se aliniau pe toți pereții, lăsând să intre lumina și să se vadă cerul, și puteai vedea copaci oriunde te-ai fi dus. Aproape că era destul pentru a o face să-i fie dor. Aproape.
Se săturase de școală. Tehnic, mai avea doar câteva luni până la absolvire, dar se simțea ca și cum ar ar fi învățat mai mult în ultimele săptămâni decât ar fi învățat vreodată stând într-o sală de clasă pentru încă câteva luni și obținând o diplomă oficială. Îi plăcuse să învețe, dar ar fi fost la fel de fericitĂ să nu se mai ducă vreodată înapoi.
În timp ce mergeau pe hol, Caitlin s-a uitat după chipuri familiare. Treceau mai ales pe lângă copii de a noua și a zecea, și nu a văzut pe nimeni din clasa ei de-a doisprezecea. Dar, cum treceau pe lângă ceilalți copii, a fost surprinsă să vadă reacția pe toate fețele fetelor: fiecare fată pur și simplu se holba la Caleb. Niciuna dintre fete nu a încercat să o ascundă, și n-a putut să se uite în altă parte. Era incredibil. Era ca și cum ar fi mers pe hol cu
