săi. Continua să se uite la prietenii lui, ignorând-o.
"Sam!" a spus ea, mult mai tare, cu fața înroșită de furie. "Vorbesc cu tine!"
A auzit răsetele înfundate ale prietenilor lui ratați și a simțit cum furia îi crește în valuri în corp. Începea să simtă altceva. Un instinct animalic. Mânia din ea se aduna până la un punct la care aproape îi ieșea de sub control, și se temea că în curând va depăși linia. Nu mai era omenească. Devenea ceva animalic.
Acești băieți erau masivi, dar puterea în creștere din venele îi spunea că într-o clipă i-ar putea face față oricăruia dintre ei. Îi era greu să-și stăpânească furia, și spera ca va fi suficient de puternică pentru a face acest lucru.
În același timp, Rottweilerul mârâia mai tare și începuse să vină lent spre ea. Era ca și cum el ar fi simțit că urmează ceva.
A simțit o mână ușoară pe umăr. Caleb. Era încă acolo. Trebuie să fi simțit furia ei în creștere, instinctul animal dintre ei. El încerca să o calmeze, să-i spună să se stăpânească, să nu-și piardă controlul. Prezența lui o făcea să se simtă în siguranță. Dar nu era ușor.
Sam s-a întors în cele din urmă și s-a uitat la ea. În privirea lui era sfidare. Era încă supărat. Asta era evident.
"Ce vrei?" s-a răstit el.
"De ce nu ești la școală?" a fost primul lucru pe care s-a auzit ea spunându-l. Nu era tocmai sigură de ce spusese asta, mai ales cu toate celelalte lucruri despre care ar fi vrut să-l întrebe. Dar instinctul ei matern se activase. Și asta a fost ceea ce a ieșit.
Mai multe râsete ironice. Furia ei a crescut.
"Ce-ți pasă ție ?" a spus el. "Mi-ai spus să plec."
"Îmi pare rău", a spus ea. "N-am vrut să spun asta."
Era bucuroasă că a avut oportunitatea să o spună.
Dar nu părea să-l impresioneze. Doar se holba.
"Sam, trebuie să vorbesc cu tine. În privat", a spus ea.
Vroia să-l scoată din acest mediu, la aer curat, singur, ca să poată vorbi cu adevărat. Nu doar că vroia să știe despre tatal lor; vroia doar să vorbească cu el, așa cum făceau odată. Și să-i spună știrile despre mama lor. Cu blândețe.
Dar nu avea să se întâmple. Putea vedea asta acum. Lucrurile o luau razna spre mai rău. Ea a simțit că energia din acest hambar aglomerat era pur și simplu prea întunecată. Prea violentă. Putea simti cum pierde controlul. În ciuda mâinii lui Caleb, pur și simplu nu putea opri orice ar fi fost acel lucru care punea stăpânire pe ea.
"Eu sunt bine aici", a spus Sam.
A auzit mai multe râsete ironice printre prietenii lui.
"De ce nu te relaxezi?" i-a spus unul dintre băieți. "Ești atât de încordată. Vino și stai jos. Ia un fum."
I-a întins bongul.
Ea s-a întors și s-a uitat la el.
"De ce nu-ți bagi bongul în fund?" s-a auzit spunând, printre dinții încleștați.
De la grupul de băieți a venit un cor de fluierături. "Oh, gata!" a strigat unul dintre ei.
Băiatul care îi oferise fumul, un tip masiv, musculos, despre care știa că fusese dat afară din echipa de fotbal, se făcuse roșu la față.
"Ce-ai spus despre mine, cățea?" a spus el, ridicându-se în picioare.
Se uită în sus. Era mult mai înalt decât își amintea, cel puțin 1,98. A simțit cum mâna lui Caleb o strânge de umăr. Nu știa dacă el o îndemna să-și păstreze calmul, sau dacă și el se încorda.
Tensiunea din încăpere a crescut semnificativ.
Rottweilerul s-a strecurat mai aproape. Era acum doar la câțiva pași distanță. Și mârâia ca un nebun.
"Jimbo, relaxați-vă," i-a spus Sam puștiului masiv.
Așa era Sam, protector. În orice situație, protejând-o. "E o pacoste, dar nu a vorbit serios. E în continuare sora mea. Doar liniștiți-vă."
"Ba am vorbit serios," a strigat Caitlin, mai furioasă decât oricând. "Voi credeți că sunteți așa de cool? Drogându-l pe fratele meu mai mic? Toți sunteți o adunătură de fraieri. Nu o să ajungeți nicăieri. Vreți să vă distrugeți propriile vieți, continuați, dar nu-l trageți pe Sam în asta!"
Jimbo arăta chiar mai furios, dacă era posibil. El a făcut câțiva pași amenințători spre ea.
"Ei bine, uite cine este. Domnița profesoară. Domnița mami. Venită să ne spună tuturor ce să facem!"
Un cor de râsete.
"De ce nu veniți tu și prietenul tău homo aici să mă obligați!"
Jimbo a pășit mai aproape și a întins cazmaua lui de mână și a împins-o pe Caitlin de umăr.
Mare greșeală.
Mânia a explodat în interiorul lui Caitlin, dincolo de orice ar fi putut controla. În momentul în care degetul lui Jimbo a atins-o, ea s-a întins cu viteza fulgerului, i-a apucat încheietura mâinii și a răsucit-o înapoi. S-a auzit un troznet puternic când încheietura lui s-a rupt.
Ea i-a ridicat încheietura mâinii sus la spate, și l-a împins, cu fața înainte, la pământ.
În mai puțin de o secundă, el era jos, cu fața pe podea, neajutorat. Ea s-a dus și i-a pus piciorul pe ceafă, ținându-l ferm pe podea.
Jimbo a țipat de durere.
"Isuse Hristoase, mâna mea, mâna mea! Cățeaua dracului! Mi-a rupt încheietura!"
Sam s-a ridicat, așa cum au făcut toți ceilalți, holbându-se, șocat. Părea într-adevăr șocat. Cum a reușit micuța lui soră să pună jos un tip imens, și încă atât de repede, el n-avea nicio idee.
"Cere-ți scuze", a mârâit Caitlin spre Jimbo. A fost șocată la auzul propriei voci. Suna gutural. Ca un animal.
"Îmi pare rău. Îmi pare rău, îmi pare rău!" strigă Jim, scâncind.
Caitlin vroia pur și simplu să-l lase să plece, să se termine odată, dar o parte din ea pur și simplu nu putea face acest lucru. Furia o copleșise prea brusc, prea puternic. Nu putea să o lase în pace. Continua să curgă, să se adune. Vroia să-l omoare pe acest băiat. Era dincolo de rațiune, dar chiar vroia asta.
"Caitlin!?" strigă Sam. Putea auzi frica din vocea lui. "Te rog!"
Dar Caitlin nu putea da drumul. Chiar avea să-l omoare pe acest băiat.
În acel moment, a auzit un mârâit, și cu colțul ochiului a văzut câinele. A sărit în aer, cu dinții îndreptați exact spre gâtul ei.
Caitlin a reacționat instantaneu. I-a dat drumul lui
