în ce hal e…”
În acest timp, Heng se uită când la unul când la altul părând a nu înțelege o iotă. Îi creară puțin confort cu ajutorul pernelor, iar Den aduse vechii lui ochelari de soare cu lentile fumurii cu efect de oglindă de care fusese atât de mândru cu zece ani în urmă când erau la modă.
Rezultatul fu că Heng arăta ca o pasăre ciudată sprijinit de stâlpul care ținea acoperișul, cu ochelarii de soare pe nas și înfășurat în cearșaful alb.
“Copii, cred că ar fi bine să vă duceți să mai pregătiți amestec de lapte pentru tatăl vostru. Pare foarte flămând astăzi si ăsta e semn bun, înseamnă că facem ceva corect!”
“Te simți mult mai bine astăzi, nu-i așa, Paw?” Cu toții așteptară să răspundă, iar el dădu din cap, ceea ce îl făcu să semene întocmai cu o bufniță. Den și Din plecară chicotind fiindu-le foarte greu să asemene creatura de la masă cu cel care le era tată cu doar 24 de ore în urmă.
“Crezi că aș putea să gătesc ceva pentru Heng în seara asta, mătușă Da?”
“Sigur, nu are ce rău să-i facă dacă va mânca, dar asta nu poate să înlocuiască amestecul de lapte.”
“Heng ți-ar plăcea să mănânci ceva cu noi mai târziu?”
Heng își ridică capul dintr-o parte în alta și se uită stăruitor la nevastă-sa.
“Ce gătești în seara asta, Wan?” întrebă Da.
“Găină sau porc… ce dorește el”
Heng continua să se uite la cele două femei ca un străin ce nu vorbește limba locului.
“De ce nu-l întrebi pe el? Nu s-a prostit de tot sau cel puțin așa cred.”
“Ce vrei la cină, Heng? Porc sau găină?”
El se uită la ea preț de câteva secunde și apoi zise:
“Pui de…”
“Care dintre ei? Oricum, Heng, nu poți să mănânci pe niciunul din copiii noștri… nu e normal”
“Nu pui de om… pui de capră. Avem sau nu?” spuse Heng.
“Da, avem câțiva, dar credeam că îi ținem ca să mărim turma.”
“Doar un ied”
“Da, sigur, Heng acum că ți-e rău am să-ți gătesc o ciozvârtă de ied, iar noi vom mânca porc.”
“Friptura mea să fie făcută pe grătar, mai nepătrunsă, Wan. Am așa o poftă de carne roșie, dar roșie de-adevăratelea.”
Copiii au răsuflat ușurați când au aflat că tatăl lor nu avea nicio intenție să-i mănânce, cel puțin nu încă. Când deveni clar că tatăl lor se duse să se culce până la masa de seară, Den o întrebă pe maică-sa dacă ea consideră că el i-ar putea mânca într-o bună zi.
“Ah, nu cred, Den! Cel puțin cât avem grijă să aibă poftele satisfăcute, nu că am ști care sunt acelea!”
“Mătușă Da, ce părere ai de boala lui Heng?”
“Cred că este foarte interesant… foarte interesant într-adevăr. Ieri bătea la porțile morții, dar acum devine pe oră ce trece mai activ, deși pare să nu mai fie același Heng pe care îl cunoșteam și îndrăgeam cu toții. Va trebui sa așteptăm să vedem cum este acest nou Heng sau poate că își va reveni complet în fire odată ce se obișnuiește cu noua dietă și își revine ca atunci când nu a avut niciun strop de sânge în el.”
“Predicția ta poate nu e atât de bună ca a mea, dar am să admit că e un teritoriu nou și pentru mine și că am să o tratez după cum bate vântul, doar cu câteva sugestii de la prietenele mele spiritele, deși unul dintre ele a spus, într-adevăr că poate e mai uman să-l ucidem pur și simplu și să-l lăsăm să înceapă o altă viață”
“Ce zici despre asta, Wan?”
“Cred că e măsură prea drastică, nu crezi, mătușă Da?”
“Da, așa cred și eu de asta nu am sugerat-o până acum, dar e o opțiune în caz de lucrurile scapă complet de sub control.”
În timpul discuției lor, Heng părea că doarme, dar femeile nu verificară să vadă dacă chiar așa este.
“Crezi că suferă, mătușă Da?”
“Pare destul de liniștit, nu? Vorbește din când în când și până acum nu a menționat niciun fel de disconfort, așa că eu nu m-aș îngrijora prea tare de condiția lui fizică, dacă aș fi în locul tău m-aș îngrijora mai mult de starea lui mentală, dar tu îl cunoști cel mai bine așa că de tine depinde să identifici semnele schimbării și să mă anunți cât de repede ca să le putem discuta.”
“”Bine, mătușă Da, așa voi face. Uite dacă ai alte lucruri de făcut nu vrem să te reținem. Copiii sunt extraordinari – au preluat complet treburile gospodăriei – așa că eu mă pot ocupa în liniște doar de Heng, dar dacă vrei sa te reped acasă, se rezolvă imediat. Suntem cu toții foarte recunoscători pentru ajutorul tău, dacă nu erai tu, Heng ar fi murit și suntem cu toții conștienți de asta. Dacă te vom putea ajuta vreodată cu ceva trebuie doar să spui.”
“Da, mulțumesc, Wan, cred că mă voi duce acasă pentru câteva ore, dar aș vrea să-l văd pe Heng cum mănâncă carnea de ied, așa că ar fi grozav dacă aș putea lua cina cu voi în seara asta. Cât despre plată, nu-ți fă griji acum. Heng e nepotul meu preferat și nu aș vrea sa văd că i se întâmplă ceva rău, dacă stă în puterile mele să împiedic asta. Pot să mă duc pe jos până acasă și pot să mă întorc tot pe jos. La ce oră propui să mâncăm?”
“Pe la șapte chiar șapte și jumătate ca de obicei și ești mai mult decât binevenită.”
“Bine, plec acum și ne vedem în jur de ora șapte. La revedere pentru acum!”
“La revedere, mătușă, și mulțumesc din nou pentru ajutor.”
După ce plecă Da, Wan se simți nelalocul ei singură cu soțul ei. Era prima dată de când Heng căzuse bolnav, mai ales că Den duse caprele la pășunat lângă izvor, iar Din plivea parcela de legume a familiei. Wan trebuia să-i dea de știre lui Den ca trebuie să sacrifice un ied pentru diseară, dar nu îndrăznea să-l lase singur pe Heng. Din era singura care se putea duce să-l anunțe pe Den, așa că tot ce putea face era să spere că Din va veni acasă să mănânce la prânz așa cum făcea de obicei. Wan era convinsă că Heng va avea parte de ciozvârta de ied în seara aceea.
Încercă să vorbească cu el și cum nu era nimeni prin preajmă, îl alintă cum știu ea mai bine:
“Dragul meu, Heng, ești treaz? Cu toții… eu am fost atât de îngrijorată pentru tine… Te rog să-mi răspunzi daca mă auzi.”
“Bineînțeles că te aud
